Parteneri
Turul României cu 8 maşini electrice. Oferit de
Audi
e-tron Sportback
446KM
Autonomie max
86.5kWh
Baterie net
408CP
Putere max
Hyundai
Kona electric
449KM
Autonomie max
64kWh
Baterie net
204CP
Putere max
Kia
e-Niro
455KM
Autonomie max
64kWh
Baterie net
204CP
Putere max
Mini
Cooper SE
234KM
Autonomie max
28.9kWh
Baterie net
184CP
Putere max
SUV Peugeot
e-2008
320KM
Autonomie max
45kWh
Baterie net
136CP
Putere max
Porsche
Taycan
462KM
Autonomie max
93.4kWh
Baterie net
761CP
Putere max
Renault
Zoe
395KM
Autonomie max
52kWh
Baterie net
135CP
Putere max
Volkswagen
ID.3
549KM
Autonomie max
77kWh
Baterie net
204CP
Putere max
Volvo
XC60 Recharge T8 Polestar
SAFEST
SAFETY CAR

#ElectricRomânia 2020, ziua 3: din capitala Moldovei în inima Transilvaniei: am încărcat la singura stație ultra-rapidă de 150 kW din țară

de Cornel Șocariciu, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 14.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În a treia zi a #ElectricRomânia 2020 am luat calea Transilvaniei, iar drumul de la Iași până la Târgu Mureș a fost presărat de șosele virajate care au dezmorțit articulațiile celor opt modele electrice ale caravanei. Am avut parte de un alt apus spectaculos și am încărcat la singura priză ultra-rapidă din România dedicată autoturismelor electrice.

A treia zi a #ElectricRomânia 2020 by Vitesco Technologies ne-a adus față în față cu unul dintre cele mai lungi trasee ale turului: peste 330 de kilometri pentru cele opt mașini electrice care i-au asistat pe jurnaliștii și creatorii de conținut.

După o noapte relaxată petrecută în dulcele târg al Iașului, caravana electrică a luat drumul către Piatra Neamț, dar nu înainte de a trece pe la o spălătorie self-wash pentru a șterge urmele lăsate de cei 290 de kilometri ai zilei secunde. De prima oprire a zilei ne despărțeau 130 de kilometri, iar cele opt mașini ale turului s-au așezat rapid la drum, în ritmul traficului dimineții de pe E85. Pentru primul pit-stop al zilei am programat, nu doar încărcarea mașinilor, ci și prânzul.

Cele opt vehicule s-au tot schimbat la priza partenerului Renovatio e-charge amplasată în parcarea Shopping City din Piatra Neamț. La fel ca în a doua zi a turului, am avut de rezolvat o ecuație cu puteri de încărcare, timpi de așteptare și procente din baterii. În timpul în care mașinile s-au perindat pe la conectorii Type 2 și CCS ai stației rapide, echipajele participante au servit prânzul. Practic, o situație win-win. Iar ca lucrurile să fie complete, în drumul nostru prin orașul nemțean am luat și câte o cafea la pachet pregătită la Fresh Corner.

Odihniți și cu bateriile aproape pline, am luat drumul către Cheile Bicazului pentru a trece din regiunea Moldovei în Transilvania. Deși traficul de până atunci nu anunța nimic special, odată ajunși în apropiere de Lacul Roșu lucrurile s-au schimbat radical. Cele opt mașini electrice au avut de croșetat printre vehiculele turiștilor parcate pe marginile drumurilor, dar și printre pietonii dornici să arunce câte o ocheadă caravanei silenționase.

Printre rocile atent sfredelite de natură prin mijlocul cărora omul a așezat asfaltul, fotograful și videograful #ElectricRomânia și-au îndreptat obiectivele către actorii turului.

Coborârea printre chei a fost preferata electricelor, iar sistemele capabile să recupereze energia s-au întrecut în a pune cât mai multe procente în indicatoarele bateriilor. Odată ajunși la Gheorgheni, am oprit preț de 15 minute pentru înghețată și răcoritoare la Fresh Corner.

Soarele încă mai avea putere atunci când cele opt modele electrice au pornit din parcarea benzinăriei Mol din Gheorgheni către Târgu Mureș. Următoarea porțiune de drum a devenit deja "o clasică" a evenimentelor Automarket, anul trecut, caravanele Electric România 2019 și Romanian Roads 2019 traversând pădurea de la Praid.

Porțiunea de asfalt care unduiește prin inima pădurii este una foarte cunoscută în rândul pasionaților de motorsport: pe sensul invers de mers se desfășoară una dintre probele Raliului Harghitei. Drumul prin pădure și atmosfera liniștită ne-au făcut să încercăm și calitățile dinamice ale electricelor din caravană, timp în care, echipa media a ales să mai facă un shooting foto și câteva filmări spectaculoase.

Deși suntem abia în a treia etapă a #ElectricRomânia by Vitesco Technologies, am avut parte de încă un apus memorabil și ne-am relaxat la lumina difuză a soarelui care își lăsă ultimele raze ale zilei peste satele din apropiera orașului Târgu Mureș. Și deși am avut o zi obositoare și plină, răsplata oferită de natură a meritat tot efortul.

Finalul zilei a fost unul special pentru iubitorii electricelor. Dacă anul trecut, cele cinci mașini ale turului s-au înghesuit la stația Renovatio e-charge din parcarea hypermarket-ului Kaufland, în ediția din acest an ne-am răspândit prin oraș pentru a pune, într-un mod mult mai relaxat, energie în bateriile electricelor. Surpriza a fost cea a partenerilor Renovatio e-charge, care în urmă cu doar două luni au inaugurat în parcarea Shopping City Târgu Mureș o stație cu o putere de 150 kW. Este singura stație ultra-rapidă din România dedicată autoturismelor electrice, iar în caravana din acest an avem două modele care pot profita la maximum de energia livrată: Porsche Taycan și Audi e-tron Sportback.

Iar dacă planurile avansate de oficialii companiei vor fi puse în practică, anul viitor vom putea reîncărca la stații ultra-rapide de 150-175 kW în București, Timișoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Bacău și Iași. Pe lista companiei se află și un hub de 1 MW. Acesta ar urma să fie realizat în Capitală și va include două stații cu o putere de 350 kW și mai multe prize de 50 kW.

Să trecem la impresiile participanților la Electric România despre mașinile cu care au mers astăzi:

ALIN IONESCU (MAȘINISTUL) ȘI AUDI E-TRON SPORTBACK

Audi e-tron Sportback este întruchiparea abundenței în lumea mașinilor electrice. Este un SUV-coupè masiv, are 408 CP și 664 Nm și costă 120.000 de euro. Ba chiar joacă și cartea avangardei cu opțiunea camerelor care iau locul oglinzilor retrovizoare exterioare – o opțiune de care utilizatorii vor fuge, cu siguranță, pentru că primul contact cu acestea este compet neintuitiv.

Deși e-tron Sportback are o baterie cu o capacitate utilă de 86,5 kWh (cea mai mare dintre toate mașinile care participă la acest tur), iar autonomia reală trece lejer de 400 km, limitările sale țin de faptul că încă face parte din generația mașinilor electrice construite pe platforme dedicate modelelor cu propulsie termică (în cazul de față, platforma MLB-EVO a grupului VW, folosită de toate SUV-urile mari, de la Touareg, la Urus și Bentayga).

Tocmai de aceea, deși răspunsul la accelerație este impresionant, iar mașina accelerează spectaculos, masa proprie ridicată nu poate fi ascunsă.

AUDI E-TRON SPORTBACK - ZIUA 3
CONSUM MEDIU 29.4 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 45 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 442 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 333 kilometri
COST EFECTIV 209 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 98 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 294.2 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 365 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 320.4 km

DAN SCARLAT (AUTO MOTOR ȘI SPORT) ȘI Peugeot e-2008

Peugeot 2008 a apărut inițial ca un model convențional, cu motoare cu ardere internă. Această a două generație a fost însă gândită din start pentru a avea și incursiune electrică, iar designul cu multe tente futuristice se pretează perfect acestui concept. La interior, n-ai cum să nu iubești tabloul de bord cu afișaj tridimensional, chiar dacă volanul foarte mic și pozitia lui joasă făță de același instrumentar nu este încă pe placul tuturor.

Deși e-2008 are un motor cu puterea de doar 100 kW (136 CP), cuplul maxim de 260 Nm, disponibil imediat, asigură acceleraţii convingătoare, mai ales atunci când nu se forțează limitele legale de viteză. Nici consumul nu e deloc rău: pe parcursul acestei a treia zi, după exact 328 km parcurși atât în zone plate cât și montane, computerul de bord a afișat o cifră medie de 14,2 kWh/100 km, ceea ce ce înseamnă o autonomie de peste 300 km, foarte aproape de cei 320 km în ciclul WLTP comunicat oficial.

PEUGEOT E-2008 - ZIUA 3
CONSUM MEDIU 14.2 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 47 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 419 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 328 kilometri
COST EFECTIV 94.7 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 46.58 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 316.9 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 348.8 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 283 km

PETRE BARAC (AUTOMARKET.RO) ȘI Hyundai Kona Electric

"Range anxiety" nu există în vocabularul lui Hyundai Kona Electric. O autonomie foarte bună, de 450 de kilometri, este punctul său forte. După aproape 350 de kilometri făcuți azi și peste 7 ore petrecute la volan, pot spune că mașina este plăcută la condus și destul de confortabilă. Interiorul nu mă încântă, dar partea bună e că te obișnuiești repede cu sistemul de infotainment și te descurci relativ ușor cu toate butoanele și comenzile. Kona este o mașină electrică bună, însă cam anostă și lipsită de personalitate.

HYUNDAI KONA ELECTRIC - ZIUA 3
CONSUM MEDIU 15 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 48 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 444 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 343 kilometri
COST EFECTIV 82 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 51.45 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 426.7 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 484.9 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 410.3 km

MARIAN IONESCU (MARICIU.RO) ȘI KIA E-NIRO

Kia e-Niro este o surpriză pentru oricine se urcă la volanul ei. Interiorul are materiale excelente, toate butoanele sunt la îndemână, ecranul este perfect integrat în bord, iar scaunele sunt suficient de comode cât să te bucuri de cei peste 400 de kilometri autonomie. Ținuta la drum este corectă, accelerația este distractivă, iar autonomia generoasă te face să nu stai cu ochii pe bordul mașinii la fiecare bornă kilometrică depășită.

Singurul aspect la care simt că ar mai trebui lucrat este exteriorul. Mai ales că brandul Kia are în portofoliu niște mașini precum Stinger și Sportage.

KIA E-NIRO - ZIUA 3
CONSUM MEDIU 16.8 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 46 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 426 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 324 kilometri
COST EFECTIV 82.5 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 54.43 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 381 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 500 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 395.1 km

CORNEL ȘOCARICIU (AUTOMARKET.RO) ȘI PORSCHE TAYCAN

Cu Porsche Taycan Turbo m-am intersectat pentru prima dată acum câteva săptămâni. Dacă atunci am avut ocazia de a sta în dreapta în cadrul unui raliu de regularitate dedicat vehiculelor electrice, acum m-am putut bucura din plin de senzațiile oferite de modelul german. Prima electrică de serie dezvoltată de constructorul din Stuttgart oferă un pachet complet: este confortabilă, dar în același timp sportivă, este docilă, dar în același timp poate să-ți provoace leziuni atunci când înfigi accelerația în podea.

Pe viraje, Porsche Taycan Turbo rulează cu încredere și oricât de mult vei încerca să-l provoci, cu greu vei reuși să-l tulburi comportamentul neutru. Este mereu acolo unde-l pui și asta nu are cum să nu-ți ofere încredere. În plus, interiorul croit de specialiștii din Stuttgart completează tabloul într-un mod modern cu ecrane mari atât pentru șofer, cât și pentru pasagerul din dreapta.

PORSCHE TAYCAN TURBO - ZIUA 3
CONSUM MEDIU 21.1 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 47 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 444 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 345.3 kilometri
COST EFECTIV 142.4 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 72.86 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 396.7 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 465 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 378.7 km

ADRIAN MITREA (0-100.RO) ȘI MINI COOPER SE

MINI Cooper SE este o surpriză plăcută.

Arată și se conduce precum un MINI Cooper S (pe benzină), doar că înlocuiește eșapamentul plăcut-zgomotos cu o liniște plăcut-desăvârșită. Pe scurt, experiența Cooper S silențioasă și mai ecologică. Muzica sună bine pe Harman Kardon, suspensiile sunt reglate perfect, iar cei 184 CP sunt puși la treabă fără probleme de aderență sau cuplu la virare (torque steer). E o mașină electrică cu tracțiune față bine făcută, iar mai bună ca ea, în clasa ei, nu există.

Pe de altă parte, autonomia de 150-200 km limitează mașina la utilizări preponderent urbane. Și escapadele mai departe de oraș sunt posibile, dar cu opriri mai dese pentru încărcare. Am reușit “performanța” să activez limitarea puterii motorului după 1-2 km de condus mai agresiv, limitare care a dispărut după ce m-am întors la un stil de condus normal.

MINI COOPER SE - ZIUA 3
CONSUM MEDIU 16 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 50.8 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 399 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 329 kilometri
COST EFECTIV 94.9 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 52.6 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 180.6 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 227.6 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 192.7 km

TUDOR RUS (DOUĂLOCURI.RO ȘI TOPSPEED.COM) ȘI Volkswagen ID.3

Scurt pe doi. Pachet complet. Spațios, aerisit, bine calibrat la nivel de șasiu, suspensie și moduri de rulare (Eco, Comfort și Sport sunt foarte bine definite și departajate), cu suficient loc in portbagaj pentru bagaje de drum lung și vacanță prelungită. ID.3 bifează multe căsuțe, iar adevăratele bonusuri sunt grija cu care te îmbracă în funcții de siguranță neintruzive dar prompte, activate doar la momentul oportun. Mai adaugă distanțarea de tot ce înseamnă caracter fad la interior, infotainmentul care merge spirt și scaunele primitoare și concluzia este ușor de formulat: pentru Volkswagen, ID.3 poate avea impactul pe care l-a avut prima generație de Golf. Și chiar dacă nu va ajunge la acel statut, e clar că va influența serios toate modelele electrice pe care le va produce Wolfsburgul în anii următori.

VOLKSWAGEN ID.3 - ZIUA 3
CONSUM MEDIU 15.3 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 48 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 406 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 327 kilometri
COST EFECTIV 93.5 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 50 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 379 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 384.1 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 316.9 km

DRAGOȘ BĂLTĂȚEANU (AUTOEXPERT ȘI AUTO TEST) ȘI Renault Zoe

Ziua a treia a însemnat pentru mine reîntâlnirea cu un vechi prieten: Renault Zoe. Modelul din Franța este cel mai popular automobil electric al momentului. Am condus generația anterioară în ediția 2019 Electric România, iar noua generație îmi era deja cunoscută, folosind noul model în special în mediul urban.

Dar reîntâlnirea de azi mi-a reamintit cât de distractiv poate să fie Zoe și la drum lung. Noul model are un display cu o grafică excelentă, iar bateria de 52 kWh (capacitate netă) te vindecă de orice fel de range anxiety, fiind unul dintre campionii prezenți în această ediție Electric România.

Singurul lucru cu care încă nu reușeșc să mă obișnuiesc este poziția înaltă la volan, dar după câțiva zeci de kilometri, uiți de acest lucru. Astăzi am parcurs peste 300 km alături de Zoe pe drumurile sinuoase din Cheile Bicazului și Gheorghieni - Praid. Pe asfaltul impecabil de pe coborârea spre Praid, Zoe s-a simțit ca peștele în apă. Față de generația anterioară, suspensia este mult mai maleabilă și filtrează bine denivelările de pe drum. Un mare plus și pentru capacitatea portbagajului de 338 litri.

RENAULT ZOE - ZIUA 3
CONSUM MEDIU 12.9 kWh/100 km
VITEZĂ MEDIE 48.6 km/h
TIMP EFECTIV DE MERS 397 minute
DISTANȚĂ PARCURSĂ 322 kilometri
COST EFECTIV 67.4 lei
ENERGIE CONSUMATĂ 41.5 kWh
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 403 km
Zilele anterioare
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 2 444.4 km
AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 1 323 km

#ElectricRomânia 2020 este turul României cu 8 mașini electrice lansate în România în ultimele 12 luni.

Proiect conceput și dezvoltat de Automarket.ro

OFERIT DE
Vitesco Technologies

PARTENERI
Renovatio e-chargeEnel XMichelinMOL PlugeeMOONServer ConfigSYNLAB

ASISTENȚĂ RUTIERĂ
A24assistance

Comentarii (11)

  • ACE - Craiova
    VOLKSWAGEN ID.3 este cred, singura masina din aceasta caravana pur electrica, care nu si-a atins absolut deloc, autonomia de 420 km WLTP....cam ciudat....

    CE nu se leaga referitor la acest model, in conditiile in care vremea exterioara a fost foarte buna pentru calatorii?!

    Nu simtiti nevoia de a incarca masinile fara aplicatii dedicate ale furnizorilor/distribuitorilor, ci doar in baza unui card electronic, cu self-service?!

    O zi excelenta sa aveti si - parafrazand marinarii .... CURENT DIN PLIN DISPONIBIL PENTRU BATERII!!!!
    16 13
  • Ali Electricul
    current e destul daca deschizi geamul.
    17 10
  • netam-nissan
    auzeam ca a doua statie de 150 kw poate fi inaugurata doar odata cu o noua unitate la cernavoda.
    oricum se recomanda stingerea becurilor in ardeal cind trage un e-tron la statia existenta.
    21 12
  • va invidiez pentru aceasta minunata experienta
    12 10
  • eu nu prea inteleg cifrele alea de prin tabel, de ex la Audi dati urmatoarele date:
    - DISTANȚĂ PARCURSĂ: 333 kilometri
    - AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 : 294.2 km
    iar pentr Peugeot :
    - DISTANȚĂ PARCURSĂ: 328 kilometri
    - AUTONOMIE REALĂ CALCULATĂ - ziua 3 : 316.9 km

    Adica sa inteleg ca astea nu pot parcuge distanta dintr-o zi fara sa faceti o pauza de incarcare pe undeva. Sau au fost impinse pentru a ajunge la destinatie?
    11 5
  • "opțiunea camerelor care iau locul oglinzilor retrovizoare exterioare – o opțiune de care utilizatorii vor fuge" - ce iti este si cu limba romana la jurnalisti, dar asta e, ei sunt pe domeniul "auto" :)
    6 2
  • Alta persoana mai agreabila nu ati gasit decat pe domnul ”drrrragi privitori,haideti cu noi”,,,el vorbeste si tot el rade de propiile ”poante”?..Nu ma mira numarul mare de vizualizari la bloggurile lui,,ca si Dorian Popa,,dealtfel..Asa popor asa ,,idoli..
    8 7
  • Alta persoana mai agreabila nu ati gasit decat pe domnul ”drrrragi privitori,haideti cu noi”,,,el vorbeste si tot el rade de propiile ”poante”?..Nu ma mira numarul mare de vizualizari la bloggurile lui,,ca si Dorian Popa,,dealtfel..Asa popor asa ,,idoli!
    8 6
  • Azi dimineata intrebam, la articolul celalalt, cum se calculeaza costurile efective. La unele apar zero costuri in timp ce la altele diverse sume.
    Ce trebuie sa fac ca sa raspundeti!?
    10 4
  • mircea
    @aha
    Păi e simplu: la stațiile la care tu, ca utilizator de mașină electrică, plătești o sumă X pentru încărcare, punem prețul pe care îl plătim și noi. Dacă e gratuită încărcarea, punem zero. Iar apoi adunăm totul și ne dă totalul zilei. Nimic SF :) La finalul turului, pentru fiecare mașină vei vedea unde s-a alimentat și cât a costat într-un material dedicat.

    Scuză-ne pentru răspunsul greoi, dar suntem în priză de la 6-7 până seara târziu.

    @eu
    Afirmativ. Mașinile stau la încărcat în funcție de situație în fiecare zi. Dar da, concluzia ta e corectă: dacă nu încărcam în ziua respectivă, nu puteau ajunge la destinație.
    9 0
  • @ mircea, am inteles acum. Multumesc pentru raspuns.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru