BMW Seria 7, "nava amiral" a constructorului de la Munchen, va primi anul viitor un facelift la circa 3 ani de la prezentarea celei de-a șasea generații.
Publicația britanică Autocar citează surse care afirmă că noutățile de design vor fi mai degrabă minore, însă una dintre îmbunătățirile majore va fi la nivelul sistemelor de propulsie.
Astfel, pe lângă oferta tradițională de motoare diesel și pe benzină, BMW Seria 7 facelift ar urma să aibă cel puțin două versiuni hibride. Una dintre ele va reprezenta o noutate, în timp ce a doua va fi o variantă îmbunătățită a actualului plug-in hybrid BMW 740e.
Acesta din urmă beneficiază de o unitate turbo de 2.0 litri cu 4 cilindri în linie care furnizează 258 de cai putere și un cuplu de 400 Nm între 1.250 și 4.800 rpm și este acompaniata de un motor electric de 95 de cai putere și 250 Nm. În această combinație, puterea totală a sistemului ajunge la 326 de cai putere, în timp ce autonomia în mod electric este de maxim 40 de kilometri.
Pentru moment nu este clar care vor fi îmbunătățirile aduse la acest sistem și nici care vor fi specificațiile celeilalte versiuni hibride.
Introducerea unei noi versiuni hibride este justificată de normele pentru emisii care devin din ce în ce mai dure.
China a anunțat în această săptămână ca va impune ca cel puțin 10% din mașinile vândute în această țară să fie electrice începând din 2019, iar piața asiatică este cea mai mare pentru BMW.Germanii nu au anunțat încă data lansării pentru Seria 7 facelift, însă Autocar speculează că evenimentul ar putea avea loc la Salonul Auto de la Beijing din aprilie 2018 pentru a simboliza astfel importanta pieței chineze.
Via Autocar
Comentarii (1)