Ediția de adio a lui Chrysler 300C s-a epuizat în doar 12 ore

de Alexandru Monenciu
Vineri, 16.09.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ediția limitată care anunță finalul modelului Chrysler 300C a devenit sold out în doar 12 ore de la debut. Aceasta va fi replicată în 2.200 de exemplare în SUA și Canada.

În urmă cu două zile, Chrysler a anunțat o ediție specială care marchează finalul de carieră a modelului 300C. Tot atunci, reprezentanții companiei au dezvăluit că aceasta va fi produsă pe parcursul unui singur an și că vor fi asamblate 2.000 de exemplare pentru SUA și 200 pentru Canada.

Șeful Chrysler, Chris Feuell, a declarat acum că toate cele 2.200 de exemplare au fost rezervat în primele 12 ore de la debut. Cei care își doresc o asemenea mașină în colecție au depus un avans, dar suma este necunoscută.

Lista de comenzi nu a fost, însă, închisă. Doritorii se pot, încă, înregistra în caz că cineva renunță.

Ediția specială Chrysler 300C este oferită în 3 nuanțe exterioare, iar sub capotă ascunde un motor V8 Hemi de 6.4 litri. Unitatea dezvoltă 492 CP și 644 Nm, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 4.3 secunde. Viteza de top este de 257 km/h.

via Motor1

Comentarii (1)

  • Interesant, spuneau unii ca doar la electrice este bătaie. Oare câți din cei care au rezervat așa ceva, au beneficiat de subvenție sa-si cumpere si i electrică. Nu-i mișto?
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru