Ediţia 2014 a Salonului Auto de la Detroit anunţă 18 premiere mondiale

de Bogdan Mirică
Joi, 24.10.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Primul mare eveniment auto al anului 2014 va avea loc la Detroit. Salonul american va fi martorul a 18 premiere mondiale, pregătite deja de marii constructori auto.

Cel mai important eveniment auto al începutului de an, Salonul de la Detroit, îşi va deschide porţile şi în 2014, Zilele de presă vor debuta în data de 13 ianuarie şi vor marca debutul a nu mai puţin de 18 premiere mondiale.

Comunicatul oficial publicat de organizatorii evenimentului confirmă acest număr de lansări, la care se vor putea adăuga şi altele în lunile care au mai rămas. Cum era de aşteptat, nu au fost oferite informaţii despre premiere, însă avem deja numele constructorilor care se vor afla în centrul atenţiei.

Printre ei se numără şi BMW, care ar trebui să ne introducă noile M3 şi M4, versiunile de performanţă ale modelelor Seria 3 şi Seria 4. Nu vor lipsi nici rivalii de la Audi şi nici cei de la Mercedes, ambii cu premiere mondiale. Constructorul din Stuttgart ar putea aduce chiar noua generaţie C-Klasse.

Urmareste Automarket
Hyundai şi Kia se vor înscrie, de asemenea, pe lista expozanţilor cu surprize, semn că acordă o importanţă deosebită pieţei de peste Ocean.

Acura, Bentley, Chrysler, Cadillac, Ford, Lexus, Nissan, Subaru, Toyota, Volkswagen şi Volvo sunt celelalte nume care vor defila cu noutăţi.

Dacă la standul Nissan am putea vedea noua generaţie Murano, Ford ne-ar putea promite prima apariţie publică a noului Mustang.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru