După o idee a inginerului Jorg Bensinger, Audi a lansat cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 1980 modelul Quattro. Până în 1991, Audi Quattro a scris istorie atât pe șosea, dar mai ales în Campionatul Mondial de Raliuri.
Acum, legendarul model al producătorului din Ingolstadt a fost folosit ca sursă de inspirație pentru o viitoare mașină cu zero emisii. Numele său este E-Legend EL1 și, din punct de vedere estetic, se pot vedea mai multe asemănări cu originalul Quattro Sport.
E-Legend EL1 va fi echipat cu trei motoare electrice (unul pe puntea față și două pe spate) care vor dezvoltă în total 816 CP. Compania din spatele viitorului model susține că va atinge 100 de km/h în 2.8 secunde, iar repriza 0-200 km/h va dura mai puțin de 10 secunde.
Sistemul de propulsie va integra un acumulator de 90 kWh care va folosi aceeași tehnologie de 800 V ca și Porsche Taycan. Autonomia va fi de până la 400 de kilometri, sau două ture complete a circuitului Nurburgring (modul de rulare SportPlus), după cum susține producătorul.
Compania E-Legend urmează să asambleze doar 30 de exemplare, iar prețul unuia va porni de la 1 milion de euro.
Primele mașini vor fi finalizate pe parcursul anului viitor.via Carscoops
altfel e haioasă deci aveți gusturi bune dle someone32, plus nici prea scumpă nu-i la un milion, hai două cu inflația până apare prin 2035 conform Agendei 2030.
și autonomia e fantastică, 40 km pe circuit de la ăia 400 reali oricum doar în vise.
Ei sunt obisnuiti ca motoarele de peste 500 CP sa fie stoarse din Diesel+4 turbine :))
Bine, asta e masina de 1 milion, nu si-o pot permite cei ce iau BMW Diesel la 3000€ si se duc cu bidonul de 2 litri la benzinarie sa mai dea o tura prin cartier.