După ce am văzut în această toamnă cea de-a doua generație Dacia Duster în toată splendoarea sa la Salonul Auto de la Frankfurt și ne pregătim în această lună de primul test oficial cu noul model, astăzi avem în față varianta Renault a lui Duster. Modelul va fi vândut sub sigla mărcii franceze pe toate piețele pe care nu este prezentă Dacia, în principal în zona Americii de Sud și în Asia, dar și pe anumite piețe geografic europene, precum Ucraina sau Rusia.
Modificările față de varianta Duster vândută sub siglă Dacia sunt mai degrabă minore și vizează câteva elemente estetice interioare și exterioare. În ceea ce privește exteriorul, modificarea notabilă se referă la forma grilei frontale, care preia liniile caracteristice modelelor din gama Renault și primește în centru sigla mărcii franceze. În rest, profilul și spatele lui Duster în variantă Renault rămân nemodificate față de versiunea Dacia.
La interior, modificările vizează câteva detalii interesante care transformă Duster într-o mașină și mai agreabilă. În primul rând, versiunea Renault Duster oferă aeratoare de formă octogonală care diferă de cele rotunde de pe varianta Dacia atât prin formă, cât și prin număr: patru în loc de cinci.
Astfel, cele trei aeratoare centrale de pe Dacia Duster sunt înlocuite de doar două pe Renault Duster. O altă schimbare vizibilă are în centru volanul, care primește doar trei spițe și pare inspirat de generaia nouă de modele Nissan și Renault. În versiune Dacia, volanul are patru spițe, cea inferioară de pe varianta Renault fiind înlocuită de două oblice.Așa cum era de așteptat, Renault Duster primește un motor pe benzină de 2.0 litri și 145 CP care pe piețele europene nu poate fi comercializat din cauza regulilor mai stricte în ceea ce privește emisiile. Acesta poate fi comandat doar în versiune 4x4 și exclusiv cu o transmisie automată clasică cu convertor de cuplu. Dacă Dacia Duster vine cu un motor turbo pe benzină 1.2 TCe de 125 CP, varianta Renault nu beneficiază de acest motor. În schimb, motorul 1.6 aspirat SCe 115 este disponibil și pe modelul cu sigla mărcii franceze, acesta putând fi comandat în versiuni 4x2 sau 4x4 și, foarte interesant, în compania unei cutii manuale sau CVT.
Ultima nu apare în oferta lui Dacia Duster.În ceea ce privește versiunile diesel, nu notăm nicio modificare față de versiunea Dacia a lui Duster: avem 1.5 dCi în două versiuni de putere, 90 și 110 CP, acesta din urmă putând fi comandat cu transmisie 4x4. Există și opțiunea unei cutii automate moderne EDC, dar aceasta este oferită, la fel ca în cazul Dacia Duster, exclusiv pe versiunea 4x2 a motorizării diesel de 110 CP.
ce sunt chestiile alea??
in rest, este frumos, dar stopurile parca sunt furate de la Jeep, puteau sa lase farurile vechi sau sa foloseasca alta idee de design proprie