După debutul noului Kodiaq, programat să se întâmple în data de 1 septembrie, în cadrul unui eveniment desfășurat la Berlin și la care vom lua parte și noi, Skoda își va îndrepta atenția și asupra best-seller-ului Octavia.
Prezent pe piață de ceva timp, sedanul are nevoie de o serie de îmbunătățiri care să-l apropie mai mult de cerințele actuale ale publicului. Jozef Kaban, designerul șef Skoda, a declarat că Octavia va rămâne în continuare cel mai important model din gamă, în ciuda popularității SUV-urilor și a succesului previzionat pentru Kodiaq.
O parte din noutățile estetice introduse de Kodiaq în această toamnă vor fi preluate anul viitor și de Octavia. Blocurile optice vor deveni și ele mai angulare, însă nu vor crește în dimensiuni. Semnătura LED va fi modificată, împreună cu designul spoilerelor și al grilei radiatorului, inspirată probabil de Superb. Posteriorul va primi și el lumini LED complete la nivelul stopurilor, cu o semnătură sub forma literei C.
Pe lângă modificările estetice, aplicabile ambelor variante de caroserie (sedan și break), Octavia își va propune să impresioneze și la capitolul tehnologie. În interior își va face loc un nou ecran pentru sistemul multimedia. Va avea o dimensiune mai mult decât generoasă, de 9.5 inch, cu integrare a telefoanelor mobile, cu suport pentru Apple CarPlay și Android Auto și cu o conexiune la internet.Lista motorizărilor nu va include modificări majore, însă vor fi operate revizuiri pentru a reduce consumul de carburant și emisiile. De asemenea, Octavia va prelua versiunile mai puternice ale motoarelor actuale, deja introduse în gama părintelui Volkswagen, pe noul Tiguan.
Comentarii (1)