Astfel, fiecare etapă a sezonului va avea în componenţă doua curse, care vor avea loc pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică. Formatul exact al celor două curse şi modificările inevitabile în privinţa sistemului de calificări vor fi anunţate ulterior.
Potrivit organizatorilor, decizia de a introduce două curse pe etapă pentru prima oară din 2002 are la bază interesul fanilor pentru mai multă acţiune pe parcursul unui weekend. "Ştim că mulţi entuziaşti ai DTM-ului doreau două curse pe weekend, întrucât fiecare minut în plus de curse promite să aducă mai multă acţiune. Am răspuns la această dorinţă, iar în următoarele săptămâni vom stabili toate detaliile", a declarat Hans Werner Aufrecht, preşedintele ITR, organizatorul DTM.
Calendarul DTM pentru sezonul 2015
Cu această ocazie, organizatorii au anunţat miercuri şi calendarul sezonului 2015 al Campionatului German de Turisme. Spre deosebire de anul trecut, există o singură diferenţă majoră: circuitul de la Hungaroring, cel mai apropiat de România, a fost exclus din calendarul competiţional.Astfel, sezonul 2015 va avea nouă etape cu 18 curse, iar prima şi ultimă rundă vor avea loc la Hockenheim. Germania va avea în total şase etape în calendar (două la Hockenheim, Lausitzring, Norisring, Oschersleben şi Nurburgring), la care se adaugă rundele găzduite de Olanda (Zandvoort), Austria (Red Bull Ring) şi Rusia (Moscow Raceway).
În ultimele două sezoane, cursele de DTM au fost transmise în România de Digi Sport, iar postul de televiziune a preluat drepturile TV şi pentru sezonul 2015.
Data | Circuit |
1-3 mai | Hockenheim |
29-31 mai | Lausitzring |
26-28 iunie | Norisring |
10-12 iulie | Zandvoort |
31-2 august | Red Bull Ring |
28-30 august | Moscow Raceway |
11-13 septembrie | Oschrsleben |
25-27 septembrie | Nurburgring |
16-18 octombrie | Hockenheim |
Mercedes extinde numărul de maşini la opt
Cu numai o zi înainte de anunţarea modificărilor, Mercedes a dezvăluit că va extinde programul de participare în DTM de la şapte la opt maşini.
Schimbarea va avea loc prin cooptarea echipei ART Grand Prix, unul dintre partenerii tradiţionali ai constructorului german în Formula 3.În 2014, Mercedes a avut doar două echipe, dintre care HWA a avut cinci maşini, iar Mucke Motorsport doar două. Împărţirea exactă a numărului de maşini pe echipe pentru sezonul 2015 nu a fost încă anunţată. Audi şi BMW, ceilalţi doi constructori din DTM, folosesc deja câte opt maşini, astfel că grila de start va avea de anul viitor 24 de piloţi.
Comentarii (1)