Astfel, Emiliano Spataro şi Benjamín Lozada vor reface colaborarea pe una dintre maşini, în timp ce a doua va fi pilotată de Jose García and Mauricio Malano.
La prima participare din 2013, Renault Duster Team a ocupat locul 29 în clasamentul general, iar anul trecut a obţinut un loc 14. Prin prisma progreselor înregistrate, Renault speră ca în Raliul Dakar 2015 să obţină în premieră o clasare în primii 10 în clasamentul general.
"Nouă, celor de la Renault Sport Technology, ne plac provocările, iar Raliul Dakar este una dintre cele mai mari.
Implicarea noastră în proiect este logică. Vom fi capabili să aducem soluţii tehnice inovatoare şi vom demonstra calităţile off-road ale lui Duster în primele două săptămâni ale lui ianuarie", a precizat Christophe Chapelain, managerul de competiţii al Renault Sport Technologies.Renault abordează ediţia din acest an a Raliului Dakar cu maşini îmbunătăţite din punct de vedere tehnic: ambele exemplare sunt propulsate de motoare V8 de 380 de cai putere.
Cu această ocazie, Renault a anunţat că o ediţie limitată de Renault Duster Dakar va fi comercializată pe piaţa din Argentina.
Raliul Dakar 2015 va avea loc în perioada 3-17 ianuarie în America de Sud. Startul se va da la Buenos Aires, iar piloţii vor traversa Chile şi Bolivia înainte de a trece linia de sosire tot în capitala Argentinei. La ediţia de anul viitor va participa şi pilotul român Mani Gyenes la clasa moto şi işi va face revenirea Peugeot, care va miza pe serviciile lui Carlos Sainz Jr şi Cyril Despres la volanul unor maşini Peugeot 2008 DKR.
Via Renault
Comentarii (4)