Tim Kuniskis, CEO-ul Dodge, a vorbit despre planurile companiei privind electrificarea, în contextul unei ample strategii în acest sens din partea grupului Stellantis.
Producătorul american va prezenta, în ultimul trimestru din acest an, proiectele pe care le pregătește pentru viitorul apropiat.
Printre ele se numără un concept electric pentru un viitor muscle car, a cărui lansare este programată în 2024. Totodată, Dodge va dezvălui și un model hibrid cu încărcare la priză, conform informațiilor oficiale.
Obiectivul americanilor este să atragă noi clienți și, în același timp, să-i fidelizeze pe cei existenți, în contextul unei game de viitoare vehicule electrificate.
Potrivit lui Kuniskis, proiectul muscle car-ului electric de la Dodge are sprijin total din partea lui Carlos Tavares, șeful grupului Stellantis.
Via Carscoops
Comentarii (0)