Doar pentru cei cu timpane fine: noul Audi A8 vine cu un sistem audio Bang&Olufsen cu difuzoare în plafon

de Bogdan Mirică
Vineri, 25.08.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generație Audi A8 beneficiază de cel mai avansat sistem audio Bang&Olufsen din segmentul mare. Este compus din 23 de difuzoare, unele amplasate chiar și în plafon.

Atunci când a lansat noua generație A8, Audi și-a propus să inoveze segmentul dominat de Mercedes Clasa S. Iar una dintre noile arme așezate de germani în lista de opționale a fost un sistem audio dezvoltat împreună cu Bang&Olufsen și denumit Advanced Sound System.

Acesta dispune de 23 de difuzoare create dintr-un material special pentru a evita pe cât posibil distorsiunile și pentru a oferi un sunet clar. Audi și Bang&Olufsen susțin că sistemul este cel mai bine probat atunci când la volan se ascultă muzică clasică sau orice alt gen care nu este alterat de efecte muzicale artificiale.

Inaugurat pe Audi Q7, efectul de sunet 3D a fost dus mai departe pe Audi A8. În primul rând de montanți există acum patru difuzoare, iar în plafon, chiar deasupra banchetei spate, există alte două.

Esential 23 de difuzoare oferă sistemul de sunet Bang&Olufsen al noului Audi A8.
Pornirea motorului ridică din planșa de bord și două tweetere, care folosesc tehnologia Acoustic Lens Technology pentru a distribui cât mai bine sunetul.
Fiecare difuzor vine cu amplificatorul său, iar agoritmul redării 3D a fost dezvoltat special de Audi cu Fraunhofer Institute Erlangen, din Germania.

Audi oferă o mulțime de posibilități de ajustare a sistemului Bang&Olufsen prin intermediul sistemului multimedia MMI. Acestea pot fi accesate și de către cei de pe locurile din spate cu ajutorul unei tablete. Puterea totală a sistemului audio este de 1920 watt.

Comentarii (2)

  • scamel
    AM ERR !
    Doar pentru cei cu timpanele amortite !
    1 0
  • Arogantul
    si cei care vor sa asculte Jean Michel Jarre?
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru