Drumul Naţional 1, una dintre cele mai importante căi rutiere ale ţării, va avea o secţiune închisă vreme de două luni şi jumătate, informează HotNews. Vorbim despre sectoarele cuprinse între km 62+525 km – 64+575, care va fi închisă pe cele două benzi de mers aferente sensului Ploieşti – Braşov. Pe respectivul segment de drum se află trei pasaje supraterane, care vor fi reparate în perioada 7 mai – 15 iulie 2013. Circulaţia va fi restricţionată şi pe breteaua de acces spre Ploieşti, de la km. 63+700 dreapta, intrarea în oraşul respectiv urmând să fie făcută prin sensul giratoriu de la km 61+500 sau pe la intersecţia la nivel situată la km 66+050 dreapta. Breteaua de legătură Târgovişte-Ploieşti-Braşov va fi închisă de la km 63+850 dreapta, circulaţia urmând să se desfăşoare pe breteaua Târgovişte-Bucureşti, cu întoarcere spre Braşov în sensul giratoriu situat pe DN1 la km 61+500.
Până la jumătatea lunii iulie, traficul rutier se va desfăşura simultan, în ambele sensuri de mers, pe partea stângă a drumului naţional, pe cele două benzi existente, pe toată lungimea sectorului de drum menţionat.
Astfel, ne putem aştepta la noi ambuteiaje în zonele respective, dat fiind fluxul de trafic suportat de respectivul segment de drum. Reprezentanţii CNADNR le recomandă conducătorilor auto să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară. În fiecare zi, pe DN1 circulă, în medie, 16.000 de autoturisme pe orice sector de drum. Maxima de trafic ajunge şi la o medie zilnică de 54.000 de autovehicule pe tronsoanele aglomerate. Începând cu 1999, poliţiştii au stabilit 85 de puncte periculoase pe DN1, aşa-numitele puncte negre, unde au murit 374 de oameni între 1999 şi decembrie 2011. Între Otopeni şi Câmpina sunt şapte puncte negre, cea mai periculoasă localitate în perioada menţionată mai sus fiind Tâncăbeşti.Via Hotnews Sursă Foto
Le uram spor la treaba!