Diviziile de camioane Volvo și Daimler vor să instaleze 1.700 de stații de încărcare pentru camioane electrice

de Paul Cosma
Marti, 06.07.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Daimler Trucks, AB Volvo şi Traton intenţionează să înfiinţeze o societate mixtă pentru a dezvolta o reţea de încărcare a bateriilor pentru autobuzele şi camioanele care circulă pe distanţe lungi.

Extinderea infrastructurii de reîncărcare este principalul obstacol pentru adoptarea în masă a vehiculelor electrice, clienţii fiind îngrijoraţi că nu vor avea suficiente staţii de încărcare pentru efectuarea călătoriilor.

“Ingredientul cheie al viitoarelor vehicule electrice va fi infrastructura. Ea va fi marea dificultate”, a declarat, pentru Reuters, Martin Daum, şeful Daimler Trucks.

Cele trei grupuri, care produc camioane electrice şi în mod normal sunt concurenţi, vor investi împreună 500 milioane de euro în societatea mixtă la care vor deţine participaţii egale şi care îşi va începe operaţiunile în 2022.

“Suntem deschişi în toate direcţiile, să aducem şi alţi parteneri în societatea mixtă. Mă aştept la un interes crescut după înfiinţarea societăţii”, a afirmat directorul general al Traton, Matthias Gruendler.

Obiectivul este de a instala şi opera cel puţin 1.700 de puncte de încărcare în următorii cinci ani. Sediul societăţii mixte va fi la Amsterdam.

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) susţine că sunt necesare până la 50.000 de puncte de încărcare performante până în 2030.

Gruendler estimează că va fi nevoie de aproximativ 10 miliarde de euro pentru ca infrastructura în Europa să fie pe deplin electrificată până în 2050.

Via economica.net

Comentarii (13)

  • Pai 10 MILIARDE de euro sunt nimica toata, daca ne gandim ca numai VAG a platit vreo 40 MILIARDE amenzi. Deci era infrastructura gata demultisor daca unii foloseau banii in scopuri bune.
    Mercedes are de platit iarasi cateva MILIARDE si are mai multe procese pe rol pentru softuri mincinoase la diesel.
    Dar cum de se produc camioane electrice?
    Expertii romani au zis ca nu se va intampla asta, dar se pare ca se misca treburile intr-o anumita directie si pentru camioane, vapoare, avioane, deci se poate.
    6 11
  • Valium
    deci planuri pana in 2050. M-am linistiti.
    Incep cu niste studii de fezabilitate si mai vedem ce se intampla dupa aia. Acum ce le cereti la managerii aia? Se pliaza si ei dupa directive si propaganda. Au actionari si trebuie sa le arate ca fac ceva chiar daca ei nu cred in aberatiile astea.
    13 5
  • Edikkk
    Hidrogenul? Unde este hidrogenul?

    Ha ha ha.... Nu este.

    Viitorul este electric şi pe baterii.

    Aşteptăm Tesla semi să fie produs, să treacă 4-6 trimestrele şi apoi aprecierile o să creeze cozi la livrare.

    La fel, nu va putea produce Tesla, de cât de multe se vor vinde.
    4 16
  • Cand Edikkk vrea să fie doar un troll: ”Hidrogenul? Unde este hidrogenul?”
    Ia te rog de aici, cu pită: https://www.cellcentric.net/en/

    Apropo, când intri pe acest site, să ne spui și nouă ce scrie în colțul stânga sus, sub logo-ul Cellcentric, frustrat mic ce ești.
    15 3
  • Edikkk
    Ha ha ha meai Radu Vasile, ce scrie acolo mic, păi tot ei au făcut mai de mult acea companie în care încearcă marea cu sarea pe hidrogen

    Dar faptul că o ştire (nouă - sic) arată că se orientează pe baterii, arată că soluţia cea cu hidrogen NU a dat roade !

    Dăăhhhh
    3 12
  • Edica, stii ca fuel cell vehicles sunt tot electrice? Stai linistit. Tot electric.
    Adica fuel cell-ul ala genereaza curent electric care alimenteaza un motor electric. Fuel cell inlocuieste cu succes bateria pentru ca nu are marile ei dezavantaje (timp urias de incarcare, capacitate energetica redusa, greutate mare, substante rare si foarte poluante, degradare in timp, proces de fabricatie poluant etc.). Singura problema ramane pretul mare al hidrogenului, insa daca se continua cu constructia de parcuri eoliene si fotovoltaice acestea vor avea perioade de productie intensa cand cererea e mica si atunci vor produce hidrogen verde. Nu stiu cum va evolua situatia insa daca se intampla asa bateriile vor disparea pentru ca si-au atins deja limita si de vreo 10-15 ani nu au mai facut niciun progres.
    5 2
  • Păi Edică mai mereu comentează ca un troll.
    Se dă mare ecologist dar toate alternativele care sunt soluții mai puțin poluante în diferite aplicații le respinge: GPL, GNC, biocombustibili, electric + hidrogen sau electrice alimentate continuu (troleibuze, tramvaie).
    Orice alternativă e ca turnesolul pentru Edică, și-l desconspiră ca propagandist al bateriilor. Interesat sau nu.
    8 3
  • "Ingredientul cheie al viitoarelor vehicule electrice va fi infrastructura."
    Si bateriile as zice eu.
    Daca pe un camion pui 5 tone de baterii si ii cresti pretul cu 50k euro, ai eliminat 90% din potentialii clienti.
    4 2
  • Edikkk
    Dle tare de Kap

    demonstraţi un IQ mic, pentru că faceţi o generalizare grosolană şi o enumerare deci mincinoasă.

    1) hidrogenul NU este verde. 95% din producţia sa este provenită azi din gaz metan (hidrocarburi) şi abur (apă încălzită tot cu hidrocarburi ) proces foarte poluant
    Este mai puţin poluant să foloseşti direct CNG decât hidrogen produs azi aşa apoi în fuel cell

    Deci maşina degeaba e verde, dacă hidrogenul e negru.

    Apoi staţiile, lichefierea, exploziile, etc

    2) CNG, LPG sunt mai puţin poluante decât benzina, motorina DAR SUNT tot poluante !!!

    Sunt cu 20-30% mai puţin poluante pentru CO2 şi mult mai puţin pentru noxe
    E relativ ok, ar pare, dar suntem în aşa mare pericol şi atât de târziu încât ca etapă de tranziţie ar fi ok un CNG dar în niciun caz, nu este bună ca soluţie finală

    Apoi decât să faci infrastructură CNG de tranziţie, la care oricum trebuie renunţat, producătorii vor direct infrastructura electrică.

    3) Sunt PENTRU troleibuze şi tramvaie, dar acestea au anumite dezavantaje CLARE faţă de autobuzele electrice (pe baterii)

    Dacă pica un fir, toată linia - traseul este moartă şi deci toate troleibuzele, sau după caz, tramvaiele, se opresc toate de pe acel traseu.

    Nu este cazul cu autobuzele electrice.

    Ok?
    1 6
  • Edikkk
    @alex

    Bateriile se îmbunătăţesc şi oricum sunt deja bunicele, mai ales pentru transport în comun.

    Există soluţii de la ABB Elveţia care are implementări în Suedia cu autobuze Volvo full electrice, unde sunt în stare ca în doar 5-10-15 minute să încarce pentru un tur - retur complet al liniei care deserveşte.

    Apoi mai este o soluţie similară la spanioli. Deja funcţioneză, au prototip, tot.

    Costă infrastructura iniţială, da, dar apoi nu mai ai probleme.

    Singura problemă este dorinţa, voinţa politică. Atât.

    Dar cu parandărăt de-alde autobuze turceşti care i-au foc în mers, şi cică noi....

    Ehhh..
    2 5
  • Deversarea de fraze chinuite cu logică îndoielnică nu ține loc de argumentație.
    Nu mai spun că din multe comentarii semnate Edi Miliard (kkk) urlă gramatica, a propos de IQ mic.

    Nu c-aș fi susținut vreodată asta, dar în clipa de față nici un combustibil nu e 100% nepoluant, așa cum unii laudă energia electrică produsă curat așa se poate menționa și hidrogenul produs similar. Da, procentele variază, dar nu este corect să se dea credit pe viitor doar electricității, procentele pot crește la ambele.
    În acest moment sunt mai multe variante despre care se cercetează și vom vedea care se potrivește mai bine fiecărei aplicații: poate CNG și hidrogen la mașini de transport grele sau electric pentru transportul în comun urban (troleibuzele și tramvaiele moderne pot fi dotate cu generator de rezervă sau o mică baterie, nu rămân blocate la avarii, deci sunt preferabile mereu autobuzelor cu baterii grele scumpe și care trebuie probabil schimbate anual).

    Și se pot folosi multe variante până la găsirea soluțiilor optime, fără ca înfierbântații adepți ai ștecherului și bateriei să proclame hazardat ”era electricelor” pline de limitări și să aplaude tâmp aruncatul cu bani și interzicerile care să le forțeze adopția.
    4 1
  • Si totul bazat pe o minciuna de dimensiuni planetare adica povestea cu incalzirea globala.
    5 1
  • @ediKKK
    In articolul de fata e vorba despre camioane nu autobuze .
    Camioane care papa 150kwh/100 km. Fa un calcul de cata baterie e nevoie pentru 500 km autonomie. Se poate sa fi fost optimist cu doar 5 tone de baterie per camion.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru