Construite dintotdeauna cu scopul declarat de a reprezenta vârful absolut al tehnologiei existente în industria auto, modelele mărcii Bugatti au reușit să impresioneze în ultimii ani mai ales prin cifrele care pe alocuri provoacă barierele fizicii și pe cele ale portofolelor clienților deopotrivă. Iar cel mai nou model al mărcii, Bugatti Chiron, prezentat oficial în toamna anului trecut, face parte din lista scurtă de mașini ale căror cifre reușesc să impresioneze la o simplă privire.
Cu 1500 de cai putere și 1600 Nm dezvoltați de motorul cvadri-turbo de 8.0 litri, Bugatti Chiron a ieșit imediat în evidență într-o industrie care pune accent în ultima perioadă mai degrabă pe moderație. Nici cifrele performanțelor nu sunt tocmai "comune": 2.5 secunde pentru 0-100 km/h și o viteză maximă de 460 de kilometri pe oră, limitată electronic la 420 la utilizarea pe șosea.
Dacă informațiile oficiale venite din partea celor de la Bugatti au impresionat încă de la prezentarea primelor fotografii ale mașinii, pe măsură ce mașina incepe procesul de intrare în producție sunt întoarse și alte cărți din CV-ul lui Chiron.
Iar ultima informație vine din partea CEO-ului Bugatti, Wolfgang Durheimer, care a anunțat într-o întâlnire informală cu jurnaliștii din Marea Britanie că noul Chiron are capacitatea de a ajunge de la 0 la 400 km/h și apoi înapoi la zero în mai puțin de 60 de secunde.Evident, la aceste cifre participă activ atât performanțele semnate de motorul cvadri-turbo, cât și sistemul de frânare împrumutat direct din motorsport și care oferă discuri carboceramice și etriere cu pistoane din titan. Opt pe față și șase pe spate.
Vă reamintim că Bugatti Chiron va fi produs în doar 500 de exemplare la nivel mondial, fiecare dintre acestea având un preț de pornire de 2.4 milioane de euro.
via Argus
N-am găsit nicio informație despre putința Chiron-ului pe sfertul de milă. Veyron 16.4 Super Sport de 1200 CP scotea 9,5 sec. Nu mă pricep la probabilități, dar cred că Chiron-ul n-ar scădea sub 9 sec.
Concluzia de netăgăduit? Datele tehnice "impresionante" (chiar "wow", nu?) ale modelelor lui Bugatti (totuși, băieții chiar nu pot obține un timp de fix 2 sec. de la 0 la 100 km/h?) sunt menite nu să “provoace barierele fizicii”, dragă Mircea, ci doar să măgulească și să ȋntrețină orgoliile galactice ale unor parveniți, pardon, “realizați ȋn viață”. Se pare că ditamai oamenii maturi (cei din conducerea lui v.a.g.) nu ȋnțeleg neam că un amator de senzații sport deține tot ce-i trebuie și, astfel, n-are de ce să tânjească după “supersport”. Porsche și Audi oferă din plin asemenea mașini decente. Dar de! haideți să f... pneurile și benzina din rezervor, pe negândite, doar ca să constatăm cât de "cool" este viața la peste 450 km/h…
PS: Bineȋnțeles, ar trebui să se autosesizeze niște specialiști de tastatură ai datelor despre ȋnalta performanță, oarecum și rupți ȋn nădragi (așa este moda acum, nu de alta), care să-mi țină o adevărată și inatacabilă prelegere cu privire la legile fizicii, rațiunile de masă, stabilitate și siguranță, particularitățile producției ȋn serie versus cele ale conceptelor sau ale tunatelor, publicul-țintă și motivele perfect justificabile ale producătorului la confluența cu cerințele imperioase ale vremurilor. Sunt numai ochi și urechi (restul corpului se duce la culcare).
Era vorba doar despre mania unora de a socoti “inegalabile” produsele lui Bugatti.
N-am folosit ȋn textul meu anterior termeni reprobabili precum “gunoi” sau “noroi” și nici n-am ȋncercat să-i sugerez ȋn substrat! Și cred că am arătat deseori că nu urăsc mărcile ca atare din v.a.g., ci doar contest politicile de la vârful corporativ, așa cum mă comport (nota bene: adesea!) și la adresa “alor mei” de peste Ocean!
“Fac ceva corect”…Cine? Directorii? Managerii? Da, sigur; de aceea au apărut Dieselgate și GM Ignition Switch Recalls. Ah, am uitat: niște ingineri diabolici poartă vina ȋn ambele cazuri.
Și nu, Bugatti nu este “unic prin sine”, așa cum vrei să lași impresia. Atât Veyron, cât și Chiron ȋși au originea design-ului ȋn conceptul Bentley Hunaudières (1999), iar motorizarea este o creație a lui v.a.g. Astea sunt faptele, din păcate. Nimic original…Chiar dacă duduie de tehnologii la ordinea zilei și strălucește la cel mai important capitol: calitatea totală.
N-ai răspuns la o ȋntrebare fundamentală: care-i rostul unor asemenea viteze și cine le-ar considera surse atât de cultură auto, cât și de euforie benefică? Zici că piloții de Bugatti (cei 500) nu trebuie să demonstreze nimic nimănui; trebuie doar să trăiască senzații orgastice belind ochii la vitezometrul “extraterestru” și la ceilalți participanți la trafic cu trotinete “net inferioare” și “impotente” și să prăpădească o grămadă de bani (de cele mai multe ori: șparliți sau obținuți prin oportunism) pe un capriciu care n-are niciun punct comun cu pasiunea curată proprie automobilismului. Cel puțin 1,2 miliarde de euro ar fi putut servi unor proiecte nobile…
De altfel, nu mai avem voie să ne exprimăm un punct de vedere critic, ca să nu-i ofensăm pe privilegiații unui sistem politico-economico-judiciar profund viciat?! Ca nu cumva să le șifonăm “clasa” și “stilul” ?
Buick & Olds = mașini pentru vârstnici?! Ȋncearcă să le inoculezi aceeași echivalență iubitorilor nord-americani de Riviera și de Toronado. Sau de alte musclecaruri (nu mai enumăr modele). Ȋn urmă cu 45-50 de ani, “plaje” de 5-6 secunde și viteze de peste 200, ba chiar de peste 225 km/h nu reprezentau – ținând cont că epoca de aur a musclecarului repudia supraalimentarea turbo – “cine știe ce performanțe”, hm?
Cât despre acest cuvânt atât de alunecos astăzi – “premium” – tu ce ȋnțelegi? Ȋn care Buick sau Olds te-ai urcat de ești atât de sigur pe calificativele tale? I-auzi ce grăiește ȋnsăși tanti Wiki: “The 1970 Buick GSX has arguably the most extensive list of standard high performance features of any classic era muscle car”. 420 CP la teste “dyno” și cea mai ridicată valoare a cuplului motor din toată industria auto americană, timp de peste 30 de ani (691 Nm).
Trishield-ul, așa cum se prezintă astăzi, nu este Opel “cu alte haine”, așa cum insinuezi tu, ȋn mod gratuit, ci ceva cu mult peste Blitz…Iar cu nemții afară din Grup, ascensiunea (ȋn recăpătarea completă a identității de sine, căci calitatea de ansamblu rămâne la cote ȋnalte) va fi din nou posibilă…
Ai uitat să menționezi de cea mai bună fiabilitate dintre toate “americanele” curente! Și de toate numele uriașe care se ȋnșiră sub Buick ȋn topurile de acest gen.
Așadar, “bate către premium” sau chiar o fi?...
Nu te cred malițios și nici nu m-ai supărat…Ȋmi pari doar superficial și m-ai mâhnit!
In alta ordine de idei eu locuiesc in Manhattan si fiind in buricul Americii am pus mana si am vazut cam tot ceea ce este de vazut la masinile americane. Muscle car-urile sunt un lucru idealizat de toata cultura Americana si departe de ceea ce crezi tu ca sunt. Suna frumos, sunt usor de lucrat la ele pentru ca sunt foarte rudimentare si trebuie sa recunosc ca arata foarte bine majoritatea. Dar atat. Intr-un fel sunt ca vechile dacii 1300 nu prea fiabile dar usor de reparat ( comparatie se opreste aici). Motoare mari cat cada de baie, consum groaznic, tinuta de drum execrabila, fiabilitate nu prea. Da este frumos sa ai una pentru a te plimba duminica dupa amiaza pe promenada cu 30km/h dar atat. Iar Buick a avut cateva modele frumoase si relativ apreciate pana in anii '70. Atat. Nici cele mai bune , nici cele mai luxoase, nici cele mai performante. Iar considerentele de marketing pe care le gasesti tu pe internet ( multumesc google!) nu au o valoare mai mare decat un exercitiu de marketing.
Iar in ceea ce priveste prezentul Buick este apreciat aici cum este un Opel sau un Fiat. Soacra mea si-a schimbat Buick-ul Regal ( un dezastru de masina) cu un Buick Verano. Masina simpla , bunicica pentru oameni cu venituri medii catre mici. Asta e Buick. Mai ieftine decat un Nissan sau o Honda din aceeasi clasa care sunt masini de consum, nicidecum premium. Iar cea mai buna fiabilitate dintre masinile americane nu este un compliment. Sa fie clar in America unde traisc eu de foarte multi ani, cine are bani cumpara Mercedes, BMW, Lexus , Acura, Audi , Infiniti, Caddilac, Lincoln. Cine vrea masini fiabile cumpara japoneze si coreene. Buick desi are produse bunicele si interesante pentru pretul lor, sunt privite ca masini de volum gen VW sau Nissan. Mai ales cineva cu ceva resurse financiare. In toata viata mea nu am auzit pe cineva aici entuziasmat sa isi cumpere un Buick nou.
Știam că locuiești ȋn SUA, dar tot mă miră faptul că defăimezi un brand cu atâta personalitate (chiar dacă, la confluența cu vremurile “moderne”, și-a pierdut identitatea de sine) și care are ȋn spate o istorie remarcabilă…Dacă te imaginezi mai specializat ȋn inginerie auto, mai inteligent și mai obiectiv decât personalul acestei firme, asta ȋnseamnă că n-ar mai fi nimic de discutat…Adică marca există pe piață de 114 ani, dar n-are importanță, deoarece i se scoală unuia sau altuia s-o ștampileze cu seninătate și plin de sine: “piece of shit” (n-ai zis-o “pe direct”, dar o sugerezi, așa cum reiese din toată expunerea ta).
Rudimentare, hm? Doar ce ți-am arătat cum a fost descris Buick GSX și tu tot măgăria asta o susții despre musclecaruri?! Chiar și ȋn regretabila perioadă “crappy cars”, Buick și Oldsmobile erau oferite cu o grămadă de dotări și opțiuni la ordinea zilei. Prin anii ’80, câteva dintre modelele lor arătau chiar a navete spațiale. “Full-size luxury cars” precum Oldsmobile 98 Regency Brougham (de până ȋn 1985) și Buick Park Avenue ȋntotdeauna mă vor captiva mai mult decât orice “Merț” din secolul XX.
A pune ȋn balanță fiabilitatea unei “americane” cu cea a…Daciei exprimă o stupiditate fără margini, pur și simplu. Ai merita să fii izgonit din America…Oricum, degeaba cercetezi, la fața locului, mașinile locului; orbit de prejudecăți, sigur nu le vei ȋnțelege niciodată…
Unii ar zice că te-ai pricepe la mașini…Eu, unul, neg cu vehemență!
De fapt, mai bine că Europa nu ȋmpărtășește nicio taină cu creațiile selecte din triada BOP. Dorința mea strașnică este să ne strângem cât mai mulți amatori de clasice americane (toate mărcile ȋn domeniu, nu doar BOP), dar ȋn așa fel ȋncât să ne unim forțele și eforturile, ca să beneficiem, ȋn mod concret și ȋn cont propriu, de bijuteriile visate (fie și doar una de-ar fi achiziționată, tot ar fi o performanță), având ȋn vedere că pasiunea platonică, acumularea de cunoștințe și participarea la paradele organizate de RCR pot fi considerate suficiente pentru a te putea defini pe tine ȋnsuți drept fan adevărat. Dar, pentru a fi fan total, trebuie să te bucuri măcar de un exemplar…Ce-i drept, nu m-am implicat pe cât aș fi vrut și mi-ar fi plăcut, descurajându-mă ȋntotdeauna mulțimea de piedici, ȋn ambele sensuri (obiectiv și subiectiv – a se ȋnțelege și “politic”…faza cu cilindreea), dar hei! doar o viață primește omul de la Creatorul său, așa că…niciodată să nu spui niciodată.
Ȋn loc de concluzie: Alpine, chiar dacă nu uzezi ȋn public de un limbaj suburban, temeneaua față de (turbo) “europene”, stilul de cusurgiu și disprețul față de “rudimentarii” și “execrabilii” americani te aduc (ȋn pofida unei eventuale obiecții ale tale) ȋn preajma mafiotului nostru cel de toate zilele, prin urmare mă voi abține să te mai abordez pe viitor…
Nu-mi pasă că te “ferești elegant” să mă califici ȋntr-un fel anume, fiindcă oricum gândești cu certitudine ceea ce “eviți” verbal sau ȋn scris (ȋntotdeauna exprimarea la condițional-optativ salvează aparențele!), chipurile, ca să nu jignești destinatarul…
Rareori mi s-a ȋntâmplat să am de-a face cu o persoană atât de obtuză (dar cu aere de cunoscător care – magnum argumentum – “palpează la fața locului”) și jurată ȋn celebrele șabloane dragi hulitorilor ȋnverșunați și perseverenți, fără frontiere, ai “americanelor”, mai ales ai celor clasice…Mai avea să spună că “americanele nu iau curbele” sau că – pfiu! mare poznă – se răstoarnă ȋntr-o astfel de tentativă banală. Sau cum să te pretinzi un iubitor de mașini cu caracter sportiv, când rezultă limpede ca lumina zilei că n-ai idee de menirea unui musclecar, pe care ȋl vrei – concomitent! – rapid ca un supercar, stabil ca un 4x4, dichisit & confortabil ca o limuzină, ȋnzestrat tehnologic ca sala de comandă dintr-o centrală nucleară și silențios ca o fecioară timidă. Un musclecar trebuie să-și arate…mușchii, adică să “urle”, tati, să arate “sălbatic” interior-exterior, să dea autografe pe asfalt prin supravirare și să fie greu de stăpânit, ba chiar neprietenos ca mijloace de comandă, astfel ȋncât să-ți stârnească toată ambiția de care ești capabil și să-ți solicite toate simțurile, prilej cu care te concentrezi la maximum pentru a prelua și menține controlul “refuzat” prin definiție, exact cum ai proceda cu un cal nărăvaș…Sintagma care reprezintă cel mai fidel un musclecar este: “more fun”. Dar ăștia (câtă frunză și iarbă) opăriți și ȋncremeniți ȋn corectitudine automobilistică n-au cum să de(s)prindă chintesența…Ei nu caută decât să ajungă de la punctul X la punctul Y cu viteza Z și conform instrucțiunii T.
Ȋn orice caz, să știu eu aceste axiome de la mii de kilometri distanță și nu unul “ȋnfipt ștrașnic” ȋn realitățile locale, care, nota bene, repară, restaurează, testează, cumpără (“Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului” – 2 Timotei 3:7)…pardon, chiar că-mi piere orice chef de a continua discuția…unilaterală.
PS: Nu există o “lume a mea”…M-am născut ȋn asta care se prea vede și ȋn care fericiți sunt doar slujitorii ȋntunericului (fie și numai cel propriu).