Deși informațiile vehiculate de presa auto internațională arată că viitoarea generație BMW Seria 1 va avea roți motrice față pentru prima dată în istoria acestui model, directorul departamentului de Cercetare și Dezvoltare al celor de la BMW susține că această decizie nu a fost încă luată la nivel de companie. Astfel, singura certitudine rămâne modificarea platformei de producție a lui X1, viitoarea generație a SUV-ului compact BMW urmând să aibă tracțiune (roți motrice față) în loc de propulsie (roți motrice spate), așa cum se întâmplă acum.
"Această schimbare ne va oferi posibilitatea de a avea un X1 mai bine proporționat. Va arăta puțin mai agresiv datorită faptului că va avea o capotă mai scurtă. Noul X1 va demonstra cu adevărat faptul că putem să producem mașini fantastice pe arhitectura tracțiune față/integrală", spune Klaus Fröhlich, care a preluat postul de director R&D al Grupului BMW în luna decembrie a anului trecut, într-un interviu acordat publicației Automotive News.
Conform oficialului german, noul BMW Seria 2 Gran Tourer, monovolum cu șapte locuri lansat în luna martie la Geneva, va fi cel mai mare model cu tracțiune din gama mărcii.
"Avem spațiu să producem modele mai mici sau mai puțin înalte pe această arhitectură". În ceea ce privește un model mai mic decât actualele din gama Mini, același Klaus Fröhlich susține că, deși ideea unui astfel de model s-ar potrivi cu logica brandului, o astfel de mașină ar crea probleme de spațiu: "Pentru a aduce mașina la o lungime de maxim 3.3 metri trebuie să tăiem serios din ea, ceea ce va rezulta într-un model cu spațiu limitat pe bancheta din spate. Nu știu câtă cerere ar exista pentru o astfel de mașină, iar din cauza asta nu sunt extrem de entuziasm în legătură cu un mini Mini".În discuția avută cu jurnaliștii Automotive News, Fröhlich atinge și zona hibridă-electrică, susținând că în acest moment nu există niciun argument pentru scoaterea pe piață a unei versiunii full-electrice a lui Seria 7, de exemplu. "Când am creat sub-brandul «i», scopul nostru a fost acela de a dărâma percepția publicului conform căreia modelele cu motoare electrice (hibride sau full-electrice) nu pot să transmită emoție. De asta modelul i8 a fost ales să fie primul nostru hibrid plug-in (n.r. încărcabil la priză), încă dinainte de a oferi această soluție de propulsie pe X5, Seria 3 sau Seria 2. Pentru că răspunsul și exactitatea sunt elemente tipice BMW, am vrut să fim siguri că motoarele noastre electrice pot face asta. Dar problema majoră din acest moment este egată de densitatea bateriilor. Personal nu văd la această oră un Seria 7 full-electric. Chiar dacă alte companii fac asta, cred că motoarele electrice au nevoie de baterii cu densitate ridicată înainte să fie montate pe mașini de dimensiuni mari. Când ai 500 de kilograme de baterii în mașină, acest lucru se simte. Masa este un factor-cheie pentru noi", încheie germanul de 54 de ani.
via Automotive News (înreg.)
Mult mai realist ! Am facu 2 ore din pantelimon pana in Dorobanti. Traficul este infernal in zilele astea cu sarbatorile, bara la bara. In tot acest interval de 2 ore am gasit nenumarati meseriasi cu Bi Em Dabal Yu ics faiv sau ics troa , care mi-au luat fata doar pt a avansa cativa metrii. I-am claxonat, dar mi-au aratat semnul obsecn care-i caracterizeaza pe ei '' _I_'' , idiots.
Ceva e gresit in titlu, corect era : ''Director BMW: "Menținerea plăcerii de a conduce un BMW e vitală. Mașinile noastre sunt conduse de malaxoare cu ceafa lata si manelari ( in mare parte a timpuluii, cu mici exceptii ), nu de cei care respecta regulile in trafic si sunt disciplinati''
Mult mai realist ! Am facu 2 ore din pantelimon pana in Dorobanti. Traficul este infernal in zilele astea cu sarbatorile, bara la bara. In tot acest interval de 2 ore am gasit nenumarati meseriasi cu Bi Em Dabal Yu ics faiv sau ics troa , care mi-au luat fata doar pt a avansa cativa metrii. I-am claxonat, dar mi-au aratat semnul obscen care-i caracterizeaza pe ei '' _I_'' , idiots.
@Andi & @mowgli, ani de zile am respectat munca celor de la Automarket.ro. Sincer si fara retinere. Din pacate site-ul a inceput sa sufere cam de aceleasi simptome de care sufera Romania. Esenta e foarte buna dar aplicarea in realitate lasa de dorit.
Este foarte simplu si evident sa interzici accesul la site al unuia care injura, vorbeste urat, etc. Dar ce te faci cu unul care polueaza "inocent" zilnic si consistent? Pacatul nostru ca natie este ca nu stim sa taiem raul din jurul nostru de la radacina. Calitatea site-ului consta nu doar in curatirea de injurii. Si eu am fost banat in trecut, mi s-au sters comentarii si a fost foarte bine. Am inteles si pentru ca era lucrul care trebuia facut in mod normal. Si cu timpul incepi sa intelegi si altceva. Acolo unde ai gresit si este loc de indreptare.
Ce mi se pare foarte trist este sa vad cum o imbecilitate cronica gen marfia este tolerat ani de zile in ciuda protestelor membrilor forumului. Oare noi trebuie sa le spunem administratorilor ce sa faca in casa lor? Ei chiar nu-si dau seama cum totul aluneca spre mocirla?
Nu pot sa ma pronunt, pentru ca nu sunt de meserie in IT, dar e chiar asa de greu sa banezi un ciumeg? Ma repet, ar fi prea dureros ca administratorii de fapt sa se distreze din spatele cortinei.
Eu unul am ajuns la punctul in care nu mai conteaza. Probabil ca intr-o zi o sa ma retrag, asa cum au facut-o si altii. Am fost in Romania cu ceva ani inainte dupa o absenta indelungata. Intr-o zi in Brasov am dat peste un moldovean cu care m-am injurat de la Bartolomeu pana aproape de Gara Mare. Din semafor in semafor. Atunci in alea 10 minute mi-am scos cota de injuraturi pentru toti anii de pauza de dinainte. La fel si saptamana asta. Daca vi se pare ok sau hazliu sa trebuiasca sa inchideti comentariile la un articol intreg din cauza injuraturilor, eu zic ca treaba nu e pe calea care trebuie.
Ce folos sa va chinuiti sa scrieti articole intregi asa cum trebuie, cu talent si pasiune, daca vine un buhai si se baliga pe toata munca voastra? La articolul cu BMW decapotabil ati avut dovada clara a contrastului dintre atitudinea eleganta a domnului Seremet si raspunsul de dobitoc a lui ivanoff. La fel ca si postarile lui ulterioare, inclusiv de la articolul asta. Automarket.ro, ce as vrea sa realizati este ca aveti o problema pe site-ul asta si depinde de voi daca vreti s-o rezolvati. Daca problema aia sunt eu, sunt total de acord sa-mi stergeti contul si promit ca nu mai dau pe-aici nici ca vizitator.
Sorry pentru întârzierea de a-i da afară pe cei care poluează pe aici. Vă asigur că, oricât de nasol ar părea, pe site scapă oricum doar 5-10% dintre gunoaiele expuse de unii.
Facem ce putem. Între timp, nu am uitat de faptul că am promis acum ceva vreme o schimbare la nivel de comentarii pe Automarket. Am dezvoltat un sistem propriu, am testat, dar ne-am dat seama că cea mai bună soluție ar fi implementarea unei soluții de tipul Disqus. Și probabil că se va întâmpla în curând. Credeți-mă, cei din redacție vor cel mai mult asta :)
Anyway, poate ar fi mai simplu sa poti posta doar daca ai cont.
Dar cum zici, mare lucru nu se poate face, nu pt a elimina problema 100%. Eu nu inteleg cum se face ca pe Facebook la pagina AM sau alte pagini, nu prea se injura lumea chiar asa, macar ca e mai simplu.
Cheers
https://www.youtube.com/watch?v=bS-omQzeSJc
Complet de acord cu pareerile tale despre comentariile cretine. Departe de noi sa ne distram cand vedem comentarii pline de injuraturi sau off-topic. În rest, e mai greu decat pare la prima vedere sa scapi de comentatori ale caror interentii nu sunt foarte oportune. Blocarea IP-ului nu e o solutie intr-o lume in care IP-urile sunt dinamice.
P.S. Mafia pare sa se fi retras acum ceva vreme, tiparul prezentelor sale a disparut. Dar o stim cu totii pe-aia cu mama intotdeauna gravida. Iar termenul "tolerat" e foarte departe de adevar. Ma gandesc, totusi, ce viata trebuie sa aiba un tip care continua sa comenteze injurios, desi i s-au sters toate comentariile din ultimele 6 luni, de exemplu :)
In rest, in legatura cu discutia comentariilor publice sau private si despre cenzura: cenzura e interzicerea dreptului la opinie de si printr-o institutie statala. Mai mult, chisr si daca Automarket ar fi al statului, nu putem vorbi despre cenzura atat timp cat comentariile apar pe site si sunt sterse abia dupa. Sunt sterse ca sunt pline de idiotenii si/sau off-topic, de altfell. Oamenii astia ar trebui sa ne multumeasca ca ii scoatem din penibil.
Si da, Automarket o proprietate privata. Sunteti bineveniti cat timp respectati oamenii de aici, fie ei alti cititori sau redactori. Daca nu, nu.
@mircea & restul ... destul de subiectivi - iar placa cu @Mafia deja e un cliseu fara vreun temei, in schimb ''obiectivitatea'' voastra e sinonima cu ipocrizia
Eu unul am fost socat sa aflu ca doar 5-10% din porcarii totusi scapa pe site si nu pot sa-mi imaginez ce si cat se sterge de fiecare data. Trebuie sa fie o munca titanica si laborioasa. Imi cer scuze ca am avut impresia ca ne-ati lasat de izbeliste.
Deasemeni imi cer scuze si pentru iesirea de marti, dar pur si simplu am vazut negru in fata ochilor cand i-am citit pe aia doi.
Ati spus cum nu se poate mai bine. Multi de-aici, inclusiv eu, trebuie sa fim recunoscatori ca ni s-au sters comentarii si ne-au scutit de un penibil in care ne-am bagat singuri in diferite situatii.
Ce am inceput sa fac cu regularitate de ceva vreme este sa fac o cautare pe site si sa-mi citesc commenturile din trecut. Ei bine, desi punctele de vedere fundamentale eu nu mi le-am schimbat si vad lucrurile aproape la fel ca in anii trecuti, totusi, astazi nu as mai spune lucrurile asa cum o faceam odinioara. Poti sa ai in mod civilizat un punct de vedere diametral opus si totusi conversatia sa nu sufere. Sunt foarte multe comentarii pe care le-am facut si astazi nu le citesc cu placere. Si eu ca si altii am fost de multe ori taios, acid cu cine si cand nu era cazul. Dar eu cred ca e foarte important ca la un moment dat sa te privesti cu calm, cu sinceritate si sa recunosti in liniste acolo unde ai gresit si ai judecat pe nedrept. Iar data viitoare sa incerci sa faci lucrurile mai bine.
Toti gresim, dar nu este ok sa persistam in greseala. Iar faptul de a nu incerca sa indreptam lucrurile, fiecare in bucatica lui, ii va indreptati pe altii sa ne judece si sa ne dea ceea ce meritam. Valabil pentru mine si pentru oricare altcineva pe Automarket.ro