Anul acesta, Citroen aniversează 100 de ani de la înființarea companiei, iar francezii au ales să marcheze momentul printr-o serie de evenimente speciale. Din "programul" constructorului din Hexagon nu putea lipsi motorsportul, un domeniu în care Citroen a demonstrat de-a lungul timpului că este un concurent de top.
În Campionatul Mondial de Raliuri, Citroen concurează cu două echipaje: Sebastien Ogier - Julien Ingrassia și Esapekka Lappi - Janne Ferm. Acum, francezii au pregătit un scurt clip în care Sebastien Ogier vorbește despre familia sa din motorsport, despre lucrurile care îl motivează, dar și despre revenirea în cadrul Citroen.
Pilotul francez deține șase titluri de campion mondial în WRC (Campionatul Mondial de Raliuri), iar acest sezon a început bine pentru Ogier. Francezul a câștigat Raliul Monte Carlo și Raliul Mexicului și se află pe poziția secundă în clasamentul general.
În weekend-ul care se apropie, echipele angrenate în Mondialul de Raliuri vor concura pe macadamul din Argentina.
Startul festiv este programat în 25 aprilie, în timp ce primele probe speciale se vor desfășura începând cu 26 aprilie. Fanii vor putea urmări în direct fiecare probă a Raliului Argentinei prin intermediul serviciului WRC All Live. Acesta este disponibil pe website-ul Plus WRC, iar prețul abonamentului este de 8.99 euro/lună.Campionatul Mondial de Raliuri: clasament general piloți
Loc | Pilot | Echipă | Puncte |
1 | Thierry Neuville | Hyundai | 82 |
2 | Sebastien Ogier | Citroen | 80 |
3 | Ott Tanak | Toyota | 77 |
4 | Elfyn Evans | M-Sport Ford | 43 |
5 | Kris Meeke | Toyota | 42 |
6 | Esapekka Lappi | Citroen | 26 |
7 | Sebastien Loeb | Hyundai | 22 |
8 | Dani Sordo | Hyundai | 16 |
9 | Jari-Matti Latvala | Toyota | 15 |
10 | Teemu Suninen | M-Sport Ford | 14 |
Comentarii (0)