În avanpremiera Salonului Auto de la Geneva de la începutul lunii martie, Kia a dezvăluit noul Optima Sportswagon. Este vorba de un break cu un design inspirat din conceptul Sportspace prezentat cu un an în urmă, dar care păstrează o bună parte din caracteristicile sedanului cu care se înrudeşte.
Astfel, Kia Optima Sportswagon are lungimea şi lăţimea identice cu sedanul Optima, însă este cu 5 mm mai înalt, iar ampatamentul ajunge la 2805 mm.
Diferenţa se remarcă însă la portbagaj, care în cazul break-ului creşte cu 48 de litri până la 553 de litri. Interiorul nu aduce schimbări majore, iar producătorul sud-coreean îţi oferă posibilitatea să alegi între sisteme multimedia cu ecrane de 7 inch sau 8 inch şi compatibilitate cu Android Auto şi Apple Carplay.
diesel. Astfel, clienţii pot opta pentru un motor pe benzină de 2.0 litri care generează 163 CP, disponibil cu cutie de viteze manuală sau automată cu 6 trepte, dar şi pe o unitate diesel CRDi de 1.7 litri care oferă 141 CP şi foloseşte cutie manuală cu 6 rapoarte sau cutie automată DCT cu 7 trepte.
Din punct de vedere al motorizărilor, Kia a inclus două unităţi pe benzină şi unaÎn plus, Kia oferă şi o versiune GT dotată cu noul motor turbo pe benzină de 2.0 litri care furnizează 245 CP cu ajutorul unei cutii de viteze automate cu 6 trepte. Versiunea GT va include şi un pachet aerodinamic special, iar printre "bunătăţi" se numără şi suspensii față ceva mai dure, prize de aer noi şi jante din aliaj de 18 inch, pe lângă unele modificări minore la interior.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, producătorul va include în oferta versiunii break şi trenul de propulsie hibrid plug-in disponibil pe sedanul Optima.
Kia Optima Sportswagon intră într-un segment aglomerat de break-uri din clasa medie şi are ca rivali modele similare precum Ford Mondeo, Volkswagen Passat, Opel Insignia sau Mazda 6.
Noul model va fi expus la Salonul Auto de la Geneva şi va fi lansat în Europa în a doua jumătate a anului.Via Kia
asemanator cu civic tourer, disproportionat fara de restul masinii.
Mai bine ai incerca sa treci peste nivelul de 'hater', altfel nu vei aduce nimic benefic celor care te citesc, ba chiar faci munca amara unor oamenii care inceara sa ne ofere informatii gratuite ( intrand in calcul redactia Automarket ) . Acest grup Hyundai-Kia pe care il ponegresti s-a dezvoltat foarte rapid in ultimii ani, acaparand piete si respectiv o clienteala care cu mult timp in urma nu ofereau prea multa atentie acestor automobile din terte motive : primul dintre ele era respectiv calitatea de fabricatie. Se pare ca roata se invarte, iar ca si intr-o telenovela cu diverse intorsuri, in afara de Mazda care a progresat foarte mult, ceilalti ''grei'' sunt in continuare pe ultimele locuri ca progres atat estetic, tehnic cat si calitativ. Sa privim noua linie de design Opel, care progreseaza de la un model la altul si care pe mine cel putin ma atrage . Sa privim noua linie de design Renault : Talisman, Megane, Kadjar . Industria auto progreseaza, asta inseamna atat competitivitate economica cat si ambitia de a fi considerat un producator de calibru. Din punctul meu de vedere Renault, Mazda, Hyundai-Kia , Opel sunt fara repros ''greii'' in acest moment. Sper totusi ca grupul PSA sa revina si el in forta dupa aceast repaus la clasa medie, iar dupa el si Honda, Nissan o marca pe care o indragesc foarte tare datorita multitudinii de modele destinate exclusiv pietei Europene, insa lipseste neaparat un sedan de clasa medie. Sper foarte mult ca Subaru si Mitsubishii sa-si revina si ei din aceasta pauza de modele concurente specifica pietei Europene. Toyota mai are ceva de muncit la clasa mica si medie . Avensis este o dezamagire in prezent fata de primele modele . In cele din urma nu am uitat de grupul VAG care sper ca dupa aceasta ''telenovela'' vor incepe sa ofere din nou masini de calitate cum o faceau candva. Sper sa se debaraseze definitiv de imaginea aroganta ''superioara'' celorlalti. Cu consideratie,
Nu am fost niciodata atras de variantele estate . Din cate imi aduc aminte, ultima data cand mi-a placut un estate a fost aparitia generatiei precedente Cadillac CTS . Optima Sportswagon este un combi impunator, care poate face fata fara probleme concurentei din aceasta zona, dar ca o paranteza, punandu-ma in postura de ''consumator'', as prefera oricand versiunea sedan.