Principala noutate este că trucarea emisiilor reprezenta un "secret deschis" în cadrul departamentului de motoare încă din noiembrie 2006, fiind practic cunoscut de numeroşi angajaţi şi manageri.
Unii dintre aceştia erau implicaţi direct în modificarea software-ului primit de la Bosch, în timp ce alţii doar ştiau de existenţa programului. Unul dintre manageri a informat un superior din cadrul altui departament în 2011, însă acesta din urmă nu a reacţionat în niciun fel. În plus, angajaţii erau convinşi că organismele de reglementare nu vor reuşi să descoperi software-ul.
Motivaţia din spatele implementării acestui software este deja cunoscută: consiliul de administraţie al Volkswagen a cerut dezvoltarea unor motoare cu emisii scăzută. "În loc să informeze consiliul de administraţie că nu se poate face asta, s-a decis comiterea unei fraude", precizează raportul citat de publicaţia germană.Până în prezent, Volkswagen a susţinut că a existat un număr limitat de manageri şi angajaţi care ştiau de existenţa software-ului, iar compania nu a comentat încă informaţiile apărute în acest sens. Constructorul german a anunţat însă anterior că va publica rezultatele anchetei în luna aprilie, împreună cu rezultatele financiare din primul trimestru al anului.
Via Reuters
La cate minciuni au zis astia de la VW, ma mir ca mai cumpara lumea ceva de la ei. Cine stie ce surprize mai rezerva pe viitor. Ca de obicei cand esti prins cu miniciuna, mai spui altele ca sa te acoperi.
Sunt de toata jena. Asa au pacalit "poporul cu televizorul".
Bine le fac cei ce le dau masinile inapoi retur si cu sictir !
Aceasta este doar o presupunere la fel ca si a ta. Tot ce ramane este sa urmarim vanzarile in 2016.
Daca vb de surprize pe viitor , cred ca vw a invatat din acest scandal ceva si acum deja sunt in garda si f atenti.
Parerea mea este ca surprizele pe viitor vor veni de la alte marci, este doar o supozitie avand in vedere tinta pusa pe spatele motoarelor diesel.
Nu, spre deosebire de Vw , Renault n-a nascocit un dispozitiv pentru a permite constructorului sa pacaleasca testele. Deocamdata VAG este SINGURUL concern la care s-a descoperit o asemenea magarie.
Tocmai de aceea Vw AG plateste despagubiri de miliarde de dolari.
Toate astea vor avea repercursiuni negative in viitor pentru Vw.
http://www.automarket.ro/stiri/carlos-ghosn-seful-renault-multe-persoane-din-interiorul-volkswagen-66139.html
"Toyota şi-a păstrat prima poziţie în topul constructorilor mondiali şi în 2015, în timp ce Volkswagen a coborât sub pragul de 10 milioane de maşini conercializate ca urmare a scandalului Dieselgate."
Sursa: Automarket
Tu ai citit macar tot comentariul si analiza inainte sa postezi? Sau scrii sa te afli in treaba.
http://www.automarket.ro/stiri/incepe-destramarea-imperiului-volkswagen-ar-putea-vinde-divizia-de-69139.html
O treime...! intr-adevar, "infim"...
http://www.automarket.ro/stiri/volkswagen-risca-amenzi-de-22-de-miliarde-de-dolari-in-sua-pentru-68435.html
http://www.automarket.ro/stiri/americanii-nu-mai-au-rabdare-volkswagen-somata-sa-prezinte-solutia-69531.html
editie 2016
http://www.automarket.ro/stiri/volkswagen-singurii-prinsi-cu-mata-in-sac-niciun-alt-constructor-nu-a-70371.html