În luna martie a acestui an, Volkswagen a finalizat ancheta internă privind scandalul emisiilor diesel, care se afla în derulare din 2015, și spunea atunci că a găsit vinovații pentru criza prin care a trecut compania.
Mai exact, “țapii ispășitori” au fost Martin Winterkorn (foto), fostul CEO al grupului, respectiv Rupert Stadler, fostul șef al Audi.
Winterkorn era acuzat că nu și-a respectat obligațiile legale de a proteja interesele companiei. Volkswagen spunea că fostul CEO ar fi trebuit să ofere clarificări și informații detaliate privind circumstanțele folosirii softului ilegal pe motoarele diesel TDI de 2.0 litri, care au fost vândute în America de Nord între 2009 și 2015.
Totodată, Volkswagen afirma că Winterkorn a eșuat în a răspunde onest, complet și fără întârzieri la întrebările autorităților americane. Acuzațiile de nerespectare a obligațiilor legale erau menționate și în cazul lui Rupert Stadler.
Potrivit publicației Business Insider, Winterkorn și Volkswagen ar fi ajuns acum la un acord privind plata unor despăgubiri în valoare de circa 10 milioane de euro.
Consiliul de Supraveghere al companiei ar urma să consemneze această înțelegere în perioada imediat următoare. Oficialii VW au refuzat să comenteze informațiile.Din 2015 și până în prezent, grupul VW a plătit amenzi și penalități de peste 32 de miliarde de euro din cauza Dieselgate. Martin Winterkorn a demisionat din funcția de CEO al Volkswagen la o săptămână de la izbucnirea scandalului.
Via Reuters
On topping: @Acar, şi, bineînţeles, media de vârstă a metreselor private va creşte în cazul lui moş Martin, că alea crude (în ambele sensuri din DEX) are oroare (eu comit dezacord gramatical, dar ele chiar are!) de sărăkie/sărăqie, recte 40-10=30 (într-adevăr, le-ar aluneca shot-ul pe gât precum sârma ghimpată).