La începutul anului, BMW a publicat o serie de imagini cu prototipul viitorul i4. Fotografiile au fost realizate în timpul testelor desfășurate în localitatea suedeză Arjeplog, în apropiere de Cercul Arctic.
Acum, un raport publicat de presa din SUA oferă o serie de informații referitoare la viitorul model electric i4. Conform surselor, modelul dezvoltat de constructorul german va fi oferit în mai multe versiuni, acestea urmând să fie clasificate în funcție de capacitatea bateriei. Vârful de gamă va fi echipat cu un acumulator cu o capacitate de 80 kWh care promite o autonomie de până la 600 de kilometri, valoare măsurată conform standardului WLTP.
În urmă cu câteva luni, BMW a prezentat conceptul Power BEV. Prototipul avea la bază actuala generație Seria 5, însă motorul cu ardere internă a fost înlocuit de trei motoare electrice capabile să ofere un total de 720 de cai putere. Proiectul dezvoltat de BMW a scos în evidență performanțele care vor putea fi obținute mulțumită noii generații de motoare electrice.
BMW iX3 va fi primul model de serie care va miza pe noile motoare electrice, iar viitorul i4 va prelua și el aceste sisteme îmbunătățite.
Conform raportului publicat de presa din SUA, versiunea de top a lui i4 va oferi până la 530 de cai putere. În acest caz, timpul necesar pentru accelerația de la 0 la 100 km/h va fi de aproximativ 4 secunde, în timp ce viteza maximă va fi limitată la 195 km/h.BMW i4 va putea fi încărcat la prize rapide cu o putere de 150 kW, iar raportul menționează că bateria va putea ajunge de la 10% la 80% în aproape 35 de minute.
Viitorul i4 va fi produs la uzina BMW din Munchen începând cu 2021.
Comentarii (1)