Volvo a anunțat la sfârșitul lunii iunie că a decis să transforme Polestar într-un sub-brand pentru modele de performanță. În plus, toate aceste modele vor fi electrificate, element deloc surprinzător în contextul în care toate modelele vândute de Volvo începând din 2019 vor fi hibride sau electrice.
La momentul respectiv nu existau informații cu privire la primul model Polestar de sine-stătător, însă între timp publicația Autocar a intrat în posesia unor informații pe marginea acestui subiect. Astfel, Polestar intenționează să lanseze un coupe cu două uși care să utilizeze un sistem hibrid cu o putere totală de circa 600 de cai putere.
Misiunea de a ajunge la această valoare nu va fi însă una simplă, mai ales dacă luăm în calcul că sistemul plug-in hybrid care echipează în prezent Volvo XC90 ajunge la 400 de cai putere prin intermediul unei unități turbo de 2.0 litri și 320 de cai putere și a unui motor electric de circa 81 de cai putere.
Totuși, potrivit unor surse Polestar, oficialii diviziei se gândesc să sacrifice o parte din autonomia electrică în favoarea performanței. Numele modelului nu este încă cunoscut, însă acesta ar putea fi lansat cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din luna septembrie.
Pe de altă parte, Polestar se gândește deja și la un al doilea model, însă pentru moment nu există niciun fel de detalii despre acesta.
Via Autocar
Comentarii (0)