Descoperim Dunărea cu Mercedes-Benz GLB (ziua 2): am fost acasă la Mircea Dinescu și am vizitat podul Noua Europa

Diminețile la Dunăre sunt învăluite într-o ceață lăptoasă, care se risipește imediat ce soarele își face curaj să se oglindească în luciul apei. Ne așteaptă o zi lungă. La fel de lungă ca linia de graniță pe care Dunărea o trasează între noi și Bulgaria. Ne luăm adio de la malul sârbesc și dăm pereții de stâncă pe întinderi orizontale de verdeață.

GLB DESCOPERĂ PORTUL CULTURAL CETATE

Lăsăm în urmă Drobeta Turnu Severin și aspectul industrial al portului. Apucăm către sud și câteva cafele mai târziu intrăm în localitatea Cetate. Un sat obișnuit din Câmpia Română, în care poetul Mircea Dinescu a plantat în urmă cu câțiva ani sămânța unui proiect cultural unic la noi în țară: Portul Cultural Cetate. Mercedes-Benz GLB se scurge încet pe limba de asfalt străjuită de o aliniere cazonă a pâlcului de copaci.

Cortina de vegetație ascunde în spatele său scena unor ospețe regale, seri de filme artistice și acorduri de muzică lăutărească veche. Azi e liniște. Cearșafurile albe lenevesc la soare, dimpreună cu o ceată de dulăi care nu se sinchisesc să ridice nici măcar o ureche. E o liniște de sfârșit de lume, așternută de perioada tulbure pe care o traversăm. Cu toate astea, copacii fac ce știu ei mai bine în perioada asta a anului: înfloresc. Și fierătaniile înșirate pe pajiștea din fața conacului fac ce știu ele mai bine: ruginesc.

Portul Cultural Cetate s-a născut pe ruina unui fost port agricol, ridicat aici pe la 1880. Tone de grâu pluteau pe Dunăre, în amonte, către Europa, aici fiind înregistrați aproape 1000 de negustori de cereale. Printre ei și mulți greci sau evrei. Ritualul acesta rodnic s-a înfăptuit până în 1945, când comuniștii au transformat totul în pichet de grăniceri. Transporturile s-au oprit, însă Dunărea nu și-a schimbat cursul. Grâul, da. A luat-o „în aval”, către Rusia.

După revoluția din 1989, locul a ajuns în paragină. Gara fluvială, unde Mercedes-Benz GLB a tras preț de câteva cadre, a fost transformată în grajd pentru doisprezece purcei și două vaci. Numai de ar fi aflat meșterii italieni care au construit-o.

Mircea Dinescu spune că a înlocuit grâul din vechile hambare cu sculptori, scriitori, pictori și muzicieni. Și îl crezi pe cuvânt, pentru că oriunde te uiți vezi rodul creativității. Cele mai importante mostre sunt îngerii care veghează cursul Dunării. Sunt născuți în perioada în care România cocheta cu ideea construirii unui „Dracula Parc”. Dinescu și-a spus atunci că România merită și un Înger Parc, „pentru că România n-o fi fost doar sediul dracului, ci o fi fost bântuită şi de îngeri, măcar pe la margini”.

Am trântit ușa GLB-ului ca să nu mai aud cum scârțâie tabla grătarului înnegrit de fum și carne arsă. Acum e doar o bucată de fier, care așteaptă hulpav tirada gastronomică a bucătarului Dinescu, mereu îndrăgostit de rețete boierești și de... portocale. Curând, foarte curând.

GLB DESCOPERĂ PODUL NOUA EUROPA

Până la Calafat a fost nevoie de câteva exagerări în modul Sport, întrerupte subit de o coloană interminabilă de camioane care așteptau trecerea către Bulgaria. Ce căutăm aici? Păi trebuia să-i arătăm GLB-ului al doilea pod de pe Dunăre care leagă România de Bulgaria. Se numește Podul Noua Europa și asigură conexiunea între Calafat și Vidin, fiind parte a unui sector de drum transfrontalier important.

Este un pod de tip hobanat, care a înghițit o investiție de 236 de milioane de euro. Dacă încercăm să-i punem niște zerouri acestei sume, prețul de 60.000 de euro al GLB-ului nostru în versiunea 250 4Matic, pare o picătură în... Dunăre. Am vrut să vedem de aproape investiția româno-bulgară și am așteptat trecerea unui transportor fluvial pe sub pilonii uriaș. În zadar. Nici măcar cu un tren nu am apucat să dăm ochii. De traversat nici nu poate fi vorba, deși ne-ar fi plăcut ca anvelopele lui GLB să facă cunoștință cu cei 2 kilometri de asfalt ai podului.

GLB DESCOPERĂ PORTUL „NETURISTIC” CORABIA

Am tras aer în piept și am apucat-o de-a lungul Dunării, refuzând orice indicator care voia să ne trimită la Craiova.

După aproape două ore și jumătate de încrâncenare, combinată pe alocuri cu resemnarea mioritică, am intrat în Corabia. Destul de obosiți, gata să găsim faleza pentru care am venit aici. Ne desfătăm însă cu ruinele fostei zone industriale și cu gara năpădită de buruieni. O cale ferată neterminată ne povestește cum ar fi trebuit să lege ea Corabia de Capitală. Era un proiect pe vremea „răposatului”, început, dar neterminat.

Mai dăm o șansă portului turistic, pentru care Primăria a accesat fonduri europene. Inutil. E pustiu, sunt bălți și, din când în când, mai trec mașini. Nici țipenie de om.

Am trântit încă o dată ușile GLB-ului, de data asta fără nici o urmă de melancolie. Doar cu dorința de a șterge din memorie ultimii 200 de kilometri parcurși până aici. În total, au fost vreo 600 de la Baziaș până aici. Obositori, munciți cot la cot cu GLB-ul nostru. De unde și consumul extraurban de 10 litri/100 de kilometri. Să nu vă faceți speranțe la mai puțin, pentru că un ritm de exploatare susținut nu o să vă aducă valori mai mici.

Transmisiunea noastră s-a încheiat aici. A fost a doua zi, și cea mai dificilă, a aventurii noastre cu Mercedes-Benz GLB de-a lungul Dunării românești. Urmează să încheiem totul în Delta Dunării cu niște peisaje memorabile. Dacă vreți să urmăriți pe viu aventura noastră, puteți căuta hashtag-ul #GLBdescoperaDUNAREA pe Facebook și Instagram.