Cea mai tânără bucată de pământ din Europa: Delta Dunării. Destinația noastră finală în aventura cu Mercedes-Benz GLB. Mai aveam puțin peste 400 de kilometri până în ecosistemul unic pe care îl creează Dunărea în țara noastră.
Am urcat în scaunele GLB-ului pentru încă o zi de-a lungul fluviului care ne-a devenit călăuză. La prima vedere, ele pot părea ușor cam tari, însă sunt atât de bine creionate încât un suferind de probleme cu spatele (adică subsemnatul) nu s-a plâns de nimic pe parcursul a 1800 de kilometri de traseu.
GLB DESCOPERĂ TRAVERSAREA CU BACUL
Am început etapa a treia a descoperirii fluviului pe la Călărași, acolo unde ai ocazia să treci Dunărea cu bacul și să apuci pe vechiul drum către mare. Însă am refuzat să luăm bacul din prima. Am așteptat a doua sesiune. Ne-am prezentat la Brăila, după câteva ore petrecute pe un drum național liniar, presărat cu multe camioane care s-au cerut depășite.
Încă o dată, resursele de sub capotă sunt mai mult decât generoase. Vă reamintesc că mașina noastră de test este un GLB250 4Matic, cu 224 de cai putere și un sprint de la 0 la 100 de km/h în 6.9 secunde. Pe vremuri, această valoare o vedeai pe hot hatch-urile din clasa mică. N-am dus lipsă de elan în depășiri, sunetul motorului s-a auzit plăcut (chiar dacă evacuările sunt false), iar ținuta de drum a inspirat siguranță. Aș avea ceva obiecții legate de antifonarea suspensiei, care nu e tocmai fericită pe drumurile din sudul României.
La Brăila am urcat cuminți pe bac și am așteptat ca platforma de fier să termine baletul elegant. A durat câteva minute. Abia dacă am avut timp de un timelapse cu norii care se fugăreau ca la un campionat de atletism.
GLB DESCOPERĂ UN SAT PESCĂRESC
Tulcea ne-a întâmpinat cu străzile sale copiate parcă după cele din San Francisco.
La gradul de înclinare mă refer. Nicidecum la arhitectură. De arhitectură ne-am bucurat abia la marginea orașului, unde am descoperit o replică a unui sat pescăresc. Un fel de Muzeul Satului, însă populat doar cu mici căsuțe pescărești. Sunt mai multe tipuri, fiecare imitând perfect casele dobrogene.
Aleile sunt foarte înguste și au fost create pentru a imita traseul celor trei brațe ale Dunării. De altfel, numele lor sunt Chilia, Sulina și Sfântul Gheorghe. Nu lipsesc morile de vânt, înlocuite acum cu o puzderie de eoliene care culeg energia zeului Eol și o transformă în ceva mai valoros decât făina: curent electric. Casele sunt învelite cu stuf, ca mai toate gospodăriile tradiționale din Deltă, și sunt vopsite în culori vii. Deci GLB-ul nostru a fost un mic punct alb în acest curcubeu generos.
GLB DESCOPERĂ DELTA DUNĂRII
În Mahmudia am apreciat poarta din lemn amplasată la intrarea în oraș. Însă, exceptând culorile albastre specifice zonei, pe mine m-a teleportat puțin pe tărâmuri maramureșene.
Un alt motiv de teleportare, de această dată într-o țară civilizată, a fost mica faleză construită în Murighiol. Lebedele albe care au împânzit întinderea de apă păreau să aprobe investiția realizată cu fonduri europene. Pentru Ciprian, fotograful expediției, a fost un moment minunat să profite de lumina caldă a apusului care se pregătea să intre în scenă. Cireașa de pe tort au fost bărcile pescarilor din zonă, decorul zugrpvit parcă de un pictor.
Asfințitul roșiatic ne-a prins pe marginea unui canal decupat din atlasele de biologie, pe care prietenii noștri de la Pike Inn ajung rapid în brațul Sfântul Gheorghe și mai apoi în mare.
După ce ne-am scăldat ochii cu cele mai frumoase culori văzute anul acesta, ne-am îmbălsămat și papilele cu un storceag rupt din Rai și o saramură de crap la fel de roșie ca asfințitul de mai devreme.
A fost cea mai logică concluzie a unei zile în care Dunărea ne-a oferit, pentru a treia oară în trei zile, motive să ne mândrim că ne-a ales pe noi pentru a-i fi alături până la vărsarea în mare. După 1800 de kilometri parcurși prin țară, o mare parte dintre ei parcurși de-a lungul Dunării, am trecut de la uluire la mâhnire, de la contemplare la exaltare.
CONCLUZII
În România, cursul Dunării te poartă printr-o mulțime de stări, îți face cunoștință cu o mulțime de oameni (unii mai gospodari, alții mai deloc) și îți dezvăluie peisaje care îți taie răsuflarea așa de tare, încât dai fuga la pulsoximetru.
Atunci când Mercedes-Benz a anunțat că va avea 8 modele compacte, toată lumea s-a întrebat dacă nu cumva se vor canibaliza. Credeam că „personalitate” va fi ultimul lucru de care vor da dovadă modelele Mercedes-Benz derivate din Clasa A. Ei bine, m-am înșelat. GLB are propria identitate. Atât de puternică încât cred că în viitor ar putea să eclipseze niște hituri ca GLA sau CLA. E drept, la capitolul preț ar putea fi aduse îmbunătățiri, însă, având în vedere că primești un SUV cu 7 locuri, potențial pentru off-road și multă tehnologie, parcă bugetul se mai înmoaie puțin.
Intersecțiile aglomerate, mall-urile cu parcări subterane și rutele aglomerate în fiecare weekend (ca DN1 sau DN39) ar trebui să fie locurile în care să n-ai ce căuta cu mașina, unde inteligența este să schimbi ruta sau mijlocul de transport.
Frecatul mașinii în orice condiții prin oraș, să moară vecinii și cunoscuții la mall ori colegii la serviciu și apoi lacrimile de crocodil de grija timpului pierdut în trafic, toate astea pot face obiectul unui nou atlas de mitocănie ”urbană” (la care eu aș adăuga și destinațiile de vacanță clasice).
Și nu, călăritul citadin al vreunei ”electrificate” utile doar în oraș nu diminuează cocălărismul situației, ci doar O PARTE din poluarea directă.