Dedicat motorsportului: Lamborghini a lansat noul Huracan Super Trofeo EVO

de Cornel Șocariciu
Joi, 21.09.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lamborghini a prezentat noul Huracan Super Trofeo EVO. Modelul a fost proiectat pentru a evolua pe circuit și oferă îmbunătățiri aerodinamice, mai multă siguranță și performanțe sporite.

La finalul lunii trecute, oficialii Lamborghini au anunțat că pregătesc șapte versiuni noi pentru Huracan. Seara trecută, în cadrul unui eveniment desfășurat în Sant'Agata Bolognese, constructorul italian a lansat noul Huracan Super Trofeo EVO.

Dezvoltat de divizia Lamborghini Squadra Corse, noul produs a fost gândit pentru competițiile de circuit. Spre deosebire de vechiul Huracan LP 620-2 Super Trofeo, noua versiune promite o aerodinamică îmbunătățită, mai multă siguranță și modificări mecanice și electronice.

În același timp, oficialii Lamborghini au anunțat un parteneriat cu producătorul de ceasuri Roger Dubuis.

La nivel exterior, Lamborghini Huracan Super Trofeo EVO mizează pe o caroserie vopsită în gri și presărată cu linii acoperite într-o nuanță galbenă. Kitul de caroserie este fabricat din fibră de carbon și a fost redesenat. În urma acestor modificări, supercarul italian oferă ceva mai multă stabilitate în virajele rapide, iar aceste lucruri au fost observate în urma testelor realizate de piloții Lamborghini.

Oficialii spun că noul model a fost cu 1.5 secunde mai rapid pe un tur de circuit la Monza comparativ cu vechea versiune.

Sub capota lui Lamborghini Huracan Super Trofeo EVO se află același V10 de 5.2 litri care produce 620 de cai putere. Resursele sunt puse în valoare cu ajutorul unei transmisii secvențiale cu șase trepte. Evacuarea a fost înlocuită, iar sistemul de direcție a primit îmbunătățiri.

Prețul pentru un exemplar Huracan Super Trofeo EVO este de 235.000 de euro, iar modelul va debuta pe circuit începând cu 2018.

Comentarii (3)

  • inexorabil
    Absolut încântător! Nu văd nicio influenţă VAG…Asta apreciez eu la Audi încă de la trecerea “italiencei” sub aripa sa: faptul că nu s-a “atins” de personalitatea lui Lambo. Aaa, că Urus se “trage” din Q7…În mod definitoriu, Lambo înseamnă supercar; SUV-ul este doar “în/un pas cu moda”.

    Ce-i drept, conducerea companiei vrea să urce uşurel nivelul global al vânzărilor, ceea ce mi se pare absolut firesc în plină epocă mercantil-consumistă. Aşadar, câtă vreme imaginea de ansamblu a modelelor firmei va rămâne inconfundabilă, nu va fi nicio problemă cu exclusivismul dacă vor fi vândute 5.000 sau 10.000 de bucăţi.
    4 0
  • Arogantul
    Diablo a fost singuru lambo care mi-a placut, dintre italience prefer ferrari, mai ales Lusso pare o masina foarte reusita
    3 1
  • Arogantul
    ma uitam la acest video, si...totusi, o voce departe, soptea, "mai exista un monstru"
    https://www.youtube.com/watch?v=wO6jaDmJLog
    pt placere condului in afara circuitului cred totusi ca Chiron este masina suprema, in acest moment
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru