Brabus este unul dintre cei mai populari tuneri din lume, așa că nu putea lipsi de la cel mai important salon auto european al începutului de an, desfășurat la Geneva. Cu această ocazie, Brabus a decis să le ofere vizitatorilor două perspective diferite asupra ideilor sale de tuning, așa că a ales două modele complet diferite: un Smart Fortwo, botezat Ultimate 125, și un Mercedes-AMG C63 S Cabrio.
În cazul decapotabilei, tunerii au modificat motorul V8 de 4.0 litri și 510 cai putere și au reușit să obțină un total de 650 de cai și un cuplu motor impresionant de 820 Nm.
Cu asemenea resurse sub capotă, decapotabila poate ajunge la 100 de km/h în doar 3.7 secunde, cu 0.4 secunde mai rapid decât versiunea de serie. Viteza maximă se îmbunătățește și ea și ajunge la 320 de km/h.Pe lângă ce se ascunde sub capotă, Brabus a apelat la o serie de elemente aerodinamice noi, din fibră de carbon, optimizate în tunelul de vânt.
Nu lipsesc nici jantele de 20 de inch, forjate, și nici evacuarea din inox. Suspensia devine și ea mult mai rigidă și vine cu posibilitatea de a coborî sau crește garda la sol cu 20 până la 40 de milimetri.
Comentarii (0)