Noua generație Toyota GR Supra a fost expusă în premieră în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Producătorul nipon propune un model sport croit special pentru a oferit aceleați atuuri cu care primele generații au cucerit lumea auto.
Acum, Toyota a adus noua generație GR Supra în Europa. Modelul a fost expus în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care în 7 martie își deschide porțile pentru publicul larg.
Toyota GR Supra este primul model global dezvoltat de divzia Gazoo Racing și are o lungime de 4.380 de mm. Ampatamentul anunțat de producătorul nipon este de 2.470 de mm, aceeași valoare fiind deja trecută și în dreptul fratelui de platformă BMW Z4.
Pentru moment, pe piața din Europa, noua generație Supra este disponibilă exclusiv cu motorul de 3.0 litri cu șase cilindri în linie. Unitatea pe benzină oferă 340 de cai putere la 5.000 rpm și 500 Nm începând cu 1.600 rpm. Resursele unității sunt gestionate de o cutie automată cu opt rapoarte, iar accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 4.3 secunde.
Deși este pentru prima dată când publicul din Europa face cunoștință cu noul GR Supra, oficialii Toyota spun că toate exemplarele programate pentru acest an pe Bătrânul Continent au fost deja rezervate.
Vorbim despre 900 de unități, dintre care 90 vor fi produse în varianta specială A90 Edition. Mai mult decât atât, reprezentanții Toyota spun că vor redeschide în scurt timp listele de pre-comenzi.Livrările în Europa vor începe în vara acestui an, iar cei 900 de posesori vor fi implicați într-o serie de proiecte speciale despre care oficialii Toyota încă nu oferă detalii.
Comentarii (0)