Renault Trezor este unul dintre cele mai spectaculoase concepte prezentate la Salonul Auto de la Paris, însă constructorul francez a precizat de la bun început că acesta nu va fi lansat în producția de serie, întrucât reprezintă un simplu exercițiu de design.
Cu toate acestea, unele elemente ale conceptului, printre care se numără designul, conectivitatea sau funcțiile autonome, vor reprezenta o sursă de inspirație pentru noua generație Renault Clio, programată să apară undeva în cursul anului 2018.
"Regulile s-au schimbat. Trebuie să adăugăm mai multe funcții autonome, ecrane, informații, tehnologie și rafinament în mașinile noastre. Este o mare provocare, dar ne bucurăm să avem acest lux", spune Laurens van den Acker, designerul-șef al celor de la Renault.
Totuși, elementele de design nu vor fi foarte diferite de cele existente în gama Renault, întrucât producătorul francez este mulțumit de modul în care arată în prezent modelele sale. "Nu vrem să reinventăm roata. La ultima generație am avut nevoie să creăm un nou capitol de design în istoria Renault. De data aceasta vom construi pe fundația creată acum 6 ani. Revoluția a avut deja loc și se pare că merge bine", a adăugat van den Acker.Decizia ca Renault Clio să împrumute unele elemente de design de la Trezor nu este deloc surprinzătoare. În urmă cu 6 ani, conceptul DeZir a reprezentat inspirație pentru actuala generație a lui Clio, iar strategia adoptată s-a dovedit a fi de succes, întrucât Renault a depășit Ford și a devenit a doua marcă auto după vânzări în 2016 după Volkswagen.
Via Automotive News
Comentarii (1)