În urmă cu câteva zile, oficialii Grupului BMW și reprezentanții Daimler au anunțat vor pune pauză proiectului comun care viza dezvoltarea unor tehnologii de conducere autonomă. Decizia a fost luată "de comun acord" și s-a bazat pe o serie de analize realizate de ambele companii.
În același timp, Markus Schafer, membru al consiliului de administrație Daimler, afirma că, în prezent, compania din care face parte "analizează noi posibilități pentru a colabora cu parteneri din afara sectorului auto".
Acum, oficialii Daimler și reprezentanții Nvidia au anunțat că vor colabora pentru dezvoltarea unor componente care vor putea fi utilizate în cadrul sistemelor de conducere autonomă. Mai exact, cele două companii vor pregăti un procesor de generație nouă și o platformă software.
Viitorul software va avea la bază platforma Nvidia Drive și va fi oferit standard începând cu 2024 pe viitoarele generații noi pregătite de Mercedes-Benz. Platforma va putea primi update-uri over-the-air, asemeni telefoanelor mobile, iar clienții vor putea comanda diverse funcții sau sisteme de siguranță și asistare disponibile în acel moment în portofoliu.
Platforma Nvidia Drive include o serie de funcții dezvoltate special pentru aplicațiile de conducere autonomă.
Cu ajutorul celor de la Mercedes-Benz, arhitectura va include sisteme de conducere autonomă de nivel 2 și 3, și funcții autonome de parcare de nivel 4."Suntem încântați să colaborăm cu Mercedes-Benz. Este partenerul prefect ținând cont de tehnologiile dezvoltate în ultimii ani de producătorul german și de relația puternică pe care o avem", a declarat Jensen Huang, CEO-ul Nvidia.
"Suntem foarte încântați să extindem colaborarea cu Nvidia [...] Această platformă nouă pe care o vom integra în viitoarele modele Mercedes-Benz va deveni un sistem eficient și centralizat având în prim-plan partea software", a declarat Ola Källenius, șeful Daimler.
Comentarii (0)