Daimler poartă discuţii pentru achiziţia unui pachet de acţiuni la MV Agusta, un producător italian de motociclete

de Sebastian Toma
Joi, 23.10.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
După ce Audi a cumpărat marca italiană Ducati, un alt constructor premium din Germania ar putea investi într-un producător italian de motociclete. Zvonurile anunţă că Daimler discută o achiziţie de până la 25% din acţiunile MV Agusta.

Esential 30 de milioane de euro ar putea plăti Daimler pentru 25% din acţiunile MV Agusta.
Daimler AG este în tratative cu italienii de la MV Agusta privind achiziţia unui pachet minoritar de acţiuni, anunţă Automotive News citând informaţii de la o sursă din Italia. Respectiva sursă vorbeşte despre achiziţia unui pachet de acţiuni cuprins între 20 şi 25 la sută din MV Agusta, alături de un parteneriat cu marca italiană. Cei de la Daimler ar putea să devină partenerii MV Agusta pentru export, patru din cinci unităţi motociclete ale mărcii italiene fiind vândute pe piaţa indigenă. Marca italiană depinde prea mult de piaţa internă, lucru riscant în contextul economiei actuale, dar nemţii de la Daimler ar putea să-i asiste cu un plan de business şi prin alte metode de sprijin pentru creşterea exporturilor modelelor din portofoliu. Nemţii ar putea să efectueze şi investiţii în compania italiană, nefiind exclusă o achiziţie ulterioară a mărcii MV Agusta.

Daimler ar putea cumpara Aston Martin şi MV Agusta

Italienii de la MV Agusta nu căutau doar un investitor, explică sursa citată de Automotive News, producătorul de motociclete sport fiind dornic să găsească un partener industrial puternic. Potrivit publicaţiei germane Sueddeutsche Zeitung, achiziţia a 25% din acţiunile MV Agusta i-ar costa pe nemţii de la Daimler aproximativ 30 de milioane de euro, iar contractul ar implica şi posibilitatea cumpărării unui pachet majoritar în viitor în schimbul investirii în companie. Afacerea dintre Daimler şi MV Agusta ar putea fi parafată în cursul săptămânii viitoare, spun sursele din Milano citate de cotidianul german.

Daimler îşi va mări participaţia la Aston Martin

În lumea motocicletelor, MV Agusta este echivalentul mărcii Ferrari.

Urmareste Automarket
Prin achiziţia unei cote a producătorului MV Agusta, Daimler AG ar fi al treilea producător premium din Germania care investeşte în motociclete, după ce Audi AG a cumpărat marca Ducati.
Cei de la BMW sunt avantajaţi la capitolul motociclete, divizia lor moto aniversând 90 de ani de existenţă în 2013. Analiştii din industria auto spun că Audi şi Daimler au fost interesaţi de mărcile moto italiene atât datorită imaginii pe care o au acestea şi a potenţialului de creştere din spatele lor, cât şi datorită motorizărilor performante pe care le-au dezvoltat aceste mărci. Pe de altă parte, Daimler are deja o colaborare cu Renault-Nissan, un concern care a dezvoltat motorizări cu trei cilindri în linie pe care concernul german le foloseşte deja în gama Smart, cu toate că performanţele asigurate de acestea nu sunt apropiate de cele stoarse de italienii de la MV Agusta din unităţile lor cu trei cilindri şi 800 de centimetri cubi.

Via Automotive News (înreg.)

Comentarii (1)

  • Andrei
    Ar fi foarte bine sa cumpere MV Agusta...sunt motociclete bune,dar nu sunt atat de cunoscute,Daimler ar putea face ca acestea sa fie vandute mai bine....
    12 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru