Daimler confirmă: pierderi de 1.2 miliarde de euro în al doilea trimestru din 2019, după un profit de 1.8 miliarde euro în aceeași perioadă de anul trecut

de Paul Cosma
Miercuri, 24.07.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Daimler a înregistrat o pierdere netă de 1.2 miliarde de euro în al doilea trimestru al anului, confirmând informațiile preliminare pe care le publicase anterior. Rezultatul negativ a fost cauzat de chemările în service legate de airbag-urile Takata, precum și problemele cu emisiile diesel pentru mai multe modele Mercedes.

În urmă cu câteva săptămâni, Daimler a publicat rezultatele financiare preliminare pentru al doilea trimestru din acest an și a a avertizat investitorii cu privire la posibile pierderi de 1.6 miliarde de euro.

Confirmarea rezultatelor oficiale a venit acum, iar Daimler a anunțat o pierdere netă de 1.2 miliarde de euro, după ce, anul trecut în aceeași perioadă, a avut un profit net de 1.8 miliarde de euro.

"Rezultatele noastre din al doilea trimestru au fost în principal afectate de elemente excepționale în valoare de 4,2 miliarde de euro. Prin urmare, accentul nostru pentru a doua jumătate a acestui an este acela de a îmbunătăți performanța operațională și generarea de fluxuri de numerar. În general, intensificăm programele de performanță la nivel de grup și revizuim portofoliul de produse pentru a proteja succesul viitor,” a declarat Ola Källenius, președintele Consiliului de Administrație al Daimler AG și șeful Mercedes-Benz.

“Elementele excepționale” se referă la chemările în service legate de airbag-urile Takata, precum și problemele cu emisiile diesel pentru mai multe modele Mercedes.

La nivelul grupului, Daimler a avut vânzări în ușoară scădere în al doilea trimestru al anului.

Brandul Mercedes a vândut puțin peste 575.000 de unități, cu 3% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Via Daimler

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru