Daimler îşi va mări participaţia la Aston Martin
Parteneriatul dintre Daimler AG şi englezii de la Aston Martin a fost semnat anul trecut, iar nemţii deţin deja cinci procente din producătorul britanic de modele sport exotice. Germanii ştiu deja că Aston Martin are nevoie de o infuzie tehnologică puternică, fiind deja partenerii tehnici ai acestora după ce colaborarea englezilor cu Ford se apropie de sfârşitul perioadei contractuale. În afară de elementele tehnice primite de la Daimler, englezii de la Aston Martin sunt independenţi în ceea ce priveşte design-ul şi celelalte departamente asociate dezvoltării, producţiei şi vânzării de automobile. În prezent, achiziţia completă a mărcii Aston Martin de nemţii de la Daimler are o probabilitate de 50%.Fostul proprietar al mărcii Ducati a investit 177 milioane de euro în Aston Martin
FEATURE: Ducati - un nume legendar în lumea moto
Achiziţia italienilor de la MV Agusta este semnificativ mai probabilă decât cumpărarea mărcii britanice de modele sport, spun sursele citate de publicaţia americană din cadrul concernului Daimler. În primul rând, această achiziţie i-ar ajuta pe nemţi să intre şi ei în lista producătorilor de automobile care au în concern o marcă moto, iar cireaşa de pe tortul acestei achiziţii ar fi pedigree-ul MV Agusta în lumea motorizată pe două roţi. Unele voci spun că această achiziţie ar veni şi ca o răzbunare la nivel înalt în faţa conaţionalilor de la Audi, care au cumpărat marca Ducati. Cei de la Daimler au avut un parteneriat cu producătorul de motociclete din Bologna înainte ca acesta să fie cumpărat de Audi, iar Ola Källenius , şeful diviziei AMG, afirma că parteneriatul dintre Ducati şi AMG este "perfect", cele două mărci având o potrivire de caracter şi declaraţia sa includea şi o intenţie de achiziţie a mărcii dacă proprietarii acesteia vor dori acest lucru.
Compania care deţine marca MV Agusta este condusă de Claudio Castiglioni şi se numeşte MV Agusta Motor Holding S.r.l., italianul achiziţionând celebrul brand de la americanii de la Harley Davidson.
În trecut, marca MV Agusta, echivalentul Ferrari în lumea moto, a fost deţinută de malaezienii de la Proton, de italienii de la Cagiva şi de un holding italian. La fel ca Ducati, marca a trecut prin numeroase probleme financiare, dar cei de la MV Agusta ţintesc segmentul superior a pieţei moto faţă de cel abordat de producătorii japonezi şi de marca din Bologna.Via Car&Driver
Comentarii (0)