Daimler a finalizat achiziţia a 5% din acţiunile Aston Martin

de Sebastian Toma
Joi, 19.12.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Parteneriatul istoric dintre Aston Martin şi Daimler a început astăzi, la cinci luni de la semnarea acordului dintre cele două părţi.

Esential 5 la sută din acţiunile Aston Martin vor fi deţinute de nemţii de la Daimler.
Daimler AG a finalizat achiziţia de 5 procente din acţiunile Aston Martin, anunţă cei de la Automotive News citând Financial Times. Parteneriatul dintre cele două părţi a fost anunţat în luna iulie a anului curent şi implică o colaborare stârnsă între divizia AMG şi compania britanică. În baza acestei colaborări, Aston Martin va reuşi să scadă costurile dezvoltării de noi modele, marca din Gaydon fiind singurul producător de automobile exotice care operează la nivel global care nu este deţinut de un concern mare. În trecut, Aston Martin a aparţinut de americanii de la Ford Motor Company.

Parteneriatul le va aduce celor de la Aston Martin o nouă generaţie de motoare V8, componente electronice, sisteme multimedia şi altele. Înţelegerea vine la ţanc pentru Aston Martin, constructorul anunţând în 2012 o scădere de 9 procente a profitului.

Anul trecut nu a fost atât de bun pentru marca din Gaydon, aceştia anunţând vânzarea a 3.800 unităţi, cu 10% mai puţin faţă de anul 2011.

Urmareste Automarket
Nici în urma acestui parteneriat nu vom vorbi despre un control Mercedes-Benz asupra Aston Martin, deoarece nemţii nu au acţiuni cu drept de vot la compania din Gaydon. În ianuarie, Aston Martin şi-a arătat intenţiile de a investi 765 milioane de dolari în următorii patru ani pentru a-şi dezvolta noile modele.

Via AutomotiveNews (înreg.)

Comentarii (2)

  • Interesanta achizitia celor de la Daimler. Totusi, nu cred ca a fost facuta doar pentru ca AMG sa furnizeze motorele pentru Aston. Probabil cei de la Daimler isi doresc o astfel de marca in portofoliu. Vom vedea ce va fi in anii urmatori.
    13 0
  • posibil sa-i intereseze mai mult Lagonda, Mercedes trebuie sa intre pe piata super-lux. Odata ce, Maybach nu a putut fi reinviat ar putea sa ia exemplul celor de la BMW (cu Rolls) si VAG (cu Bentley)
    3 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru