În mod obişnuit, înainte de lansarea unui facelift sau a unei noi generaţii, un model înregistrează o scădere a vânzărilor, întrucât clienţii interesaţi aşteaptă să cumpere noua variantă.
Iată însă că Dacia Sandero, care va primi un facelift peste numai o lună cu ocazia Salonului Auto de la Paris, continuă să facă furori în Franţa în rândul persoanelor fizice.
Pentru a patra lună consecutiv, Sandero este cel mai bine vândut model din Franţa către persoane fizice şi a ajuns la o cotă de piaţă de 6%. Rivalii sunt plasaţi la o distanţă destul de mare, întrucât Peugeot 208 are o cotă de piaţă de 5%, în timp ce podiumul este completat de Peugeot 2008 cu 4.2%. Renault Clio şi Citroen C3 au peste 3% cota de piaţă, însă nu se pot compara cu Sandero.
Locul 6 revine de asemenea mărcii româneşti, întrucât Dacia Duster este apreciat de 3.3% dintre cumpărătorii persoane fizice.
Rezultatele obţinute de Dacia sunt cu atât mai importante cu cât piaţa franceză a înregistrat un declin de 15.3% în luna iulie în rândul cumpărătorilor persoane fizice.
De altfel, unele modele au înregistrat scăderi de circa 30%, cum este cazul lui Renault Clio sau Citroen C3, în timp ce altele au scăzut chiar şi cu 50%, aşa cum sunt Citroen C4 Picasso, Volkswagen Tiguan, Nissan Qashqai sau Opel Mokka.Via Autoactu
Comentarii (2)