La numai câteva zile de la dezvăluirea primelor imagini ale noii generaţii Logan şi Sandero, publicaţia franceză Largus se pregăteşte să intuiască direcţia în care se îndreaptă gama constructorului român.
Francezii laudă evoluţia modelului Logan MCV, un pionier în segment graţie spaţiului său interior extrem de generos pentru 7 pasageri, însă consideră că vremurile break-ului au apus. Chiar şi oficialii Dacia au recunoscut că MCV nu va mai face parte din planurile de viitor ale Dacia.
Ar fi şi ilogic, având în vedere că în prezent gama constructorului de la Mioveni include două modele capabile să ţină cu succes locul lui Logan MCV. Este vorba despre Lodgy, introdus în primăvara acestui an, şi de Dokker, lansat în vară. Ambele oferă spaţiu suficient pentru 5 pasageri, ba mai mult, Lodgy este primul monovolum cu 7 locuri adevărate.
În aceste condiţii este oarecum evident că Logan MCV nu va avea un urmaş sau că urmaşul său va fi diferit.
Jurnaliştii francezi încearcă să intuiască ideile oficialilor români şi susţin că va exista un MCV, dar acesta se va înscrie în tiparele tradiţionale ale unui break.Tot ei susţin că noul model va avea alt nume, mai exact Logan SW. Maşina va fi caracterizată de o consolă spate alungită, spaţiu generos pentru cinci pasageri, un portbagaj mai mare decât cel al sedanului şi o gură de încărcare mult mai accesibilă.
Dacă ipoteza se va adeveri, atunci Dacia ar putea avea un nou best-seller în segmentul break-urilor, pe piaţa din vestul Europei.
via largus
Dacia nu mai este de ceva timp a noastra, a romanilor.