EuroNCAP a testat în ultima sa sesiune din acest an 12 mașini vândute pe Bătrânul Continent. Printre ele s-a aflat și Dacia Logan MCV, declinarea cu portbagaj a modelului popular produs la Mioveni. Belgienii au ales Logan MCV pentru a retesta practic întreaga familie construită pe platforma Logan, etichetată în trecut cu patru stele (Sandero în anul 2013). De această dată însă, criteriile au fost mai aspre, iar asta s-a văzut.
EuroNCAP: 4 stele pentru noul Dacia Sandero
EuroNCAP a acordat un punctaj de numai trei stele break-ului românesc, adică sub ceea ce obținuseră celelalte modele din gamă în testele anterioare. E drept că și normele de testare au devenit mai aspre.
Break-ul bazat pe Logan a obținut doar 57 de procente pentru protecția pasagerilor, 75% pentru cea a pasagerilor copii, 55% pentru pietoni și un dezamăgitor 38% pentru sistemele de siguranță.
Protecția pasagerilor adulți (57%)
Potrivit EuroNCAP, în cadrul testului frontal, compartimentul de siguranță a fost instabil, prezentând o deformare accentuată., Oficialii susțin că acesta nu ar fi suportat o viteză mai mare de impact. Structura a avut de suferit și în partea inferioară a caroseriei, iar indicațiile testelor arată o protecție slabă pentru zona pieptului.
Picioarele sunt protejate bine, însă coloana de direcție și alte componente ale bordului prezintă risc de rănire.
Impactul lateral a demonstrat că airbagul pentru cap și torace s-a deschis nepotrivit și a oferit protecție slabă. Un scenariu similar a fost înregistrat și în cazul testului cu stâlpul, unde compresia zonei toracelui prezintă risc ridicat de rănire.Protecția a fost evaluată ca fiind slabă. Mai mult decât atât, mișcarea scaunului a făcut ca centura de siguranță să fie imposibil de desprins, eliberarea celui din interior fiind făcută abia după ce a fost tăiată. Nu în ultimul rând, Logan MCV a demonstrat o protecție redusă și în cazul unui impact posterior.
Protecția pasagerilor copii (75%)
În cazul protecției pentru copii, Dacia Logan MCV s-a comportat bine. A fost taxată însă pentru semnalizarea insuficientă a funcției de dezactivare a airbagului pasagerului.
Protecția pietonilor (55%)
În cazul protecției oferite în cazul unui impact cu un pieton, partea inferioară a soilerului s-a comportat bine. Cu toate acestea,marginea capotei nu a prezentat nici un fel de protecție pentru zona pelvisului. De asemenea, capul unui pieton poate fi rănit de primul rând de montanți.Sisteme de siguranță (38%)
La capitolul sisteme de siguranță, Logan MCV a fost taxat pentru faptul că nu oferă avertizor de cuplare a centurii de siguranță pentru locurile din spate. Logan MCV nu oferă nici asistent la menținerea benzii de rulare și nici frânare autonomă de urgență.
Logan e slab fizic dar si depunctarile pentru niste dotari de cele mai multe ori optionale mi se pare usor exagerat
asa cum spuneam la alt articol...2-3000 Eu pentru siguranta ta si a familiei e un "must"
Cati bani costa siguranta ta si a familiei tale ? Exact !
Dar te citez : "Ideea e ii sa ai grija cum conduci nu sa iti cumperi masina de 5 stele"; ma intreb de ce nu ti-ai luat totusi un Logan... :)
Se uita cineva la filmul ala ?
Vede cineva ca minunatul logan se face muci la fel ca o masina din anii 2000 la impactul frontal ?
Vede cineva ca majoritatea masinilor de 4-5 stele au punctaje duble la protectie sofer pentru impact frontal ?
Vede cineva ca structura s-a deformat in asa hal ca nu mai poti deschide usile si nu iti poti deschide centura de siguranta dupa impactul standard ?
Astea nu se vad, evident, ca daciuta noastra autohtona este cea mai buna .. aia sunt răi, si nu vor sa-i dea stele mai multe ... bulangii dreaq !!
Megane, dupa retrogradare la 3 stele, a fost retestat si a obtinut 4. Ceea ce, avand in vedere ca este un model lansat de ceva vreme care nu a trecut decat prin face-lifturi minore, nu-i un lucru rau.
@unckle
Extrem de corect punctat. Din pacate e unul dintre preturile low-costurilor. Parintii mei au un Logan si ma cam furmica pielea, cand ma gandesc ce se poate intampla. Ma linisteste gandul ca-s pensionari si circula mai mult in oras, dar parca in oras nu sunt bezmetici....
As fi curios care ar fi rezultatele testarii altor modele low-cost care circula pe strazile noastre si ale altora, Renault Symobol, Fiat Albea sau Linea, Peugeot 206 Sedan sau mai nou 301, Citroen C-Elysee. Probabil ca acestea nu prea starnesc interes pentru ca nu-s comercializate, Dastsunul reaparut in Rusia, vechiturile pe care Suzuki le fabrica pe piata indiana cu Maruti, etc. Dar, probabil ca acestea nu prea starnesc interes pentru ca nu-s comercializate in UE.
Cum spunea un alt comentator de mai sus , accidentele sunt variate.Poti scapa cu viata dintr-un accident conducand un Logan , poti muri la volanul unui S Classe ca patronul de la edy spedition.Asta inseamna sa ai cateva cruciulite si iconite la bord.
Cu toate astea, sa vi in 2014 cu o cutie de conserve doar de dragul vanzarilor......sa avem pardon.
Sorry, Dacia niciodata nu va impresiona pe nimeni la capitolul siguranta. Dar va impresiona ca pret, dotari si costuri de intretinere. De siguranta... poti sa-ti faci cruce cand pleci la drum.
Doi la mana, Dacia este o firma romaneasca doar cu numele. Este coordonata in cea mai mare parte de Renault. Iar gama actuala exista datorita lui Renault. Si dimensiunile sunt mari la nivel national, de Romania. Nu prea la nivel european si in nici un caz la nivel mondial.
Iar politica lui Renault fata de Dacia in privinta sigurantei nu este ciudata. Pur si simplu sunt clienti... sau mai bine spus sunt mai multi clienti... defapt o mare parte din ei, care isi doresc navigatie si pilot automat in loc de airbaguri cortina sau etiere active de exemplu. Si Renault nu face altceva decat sa le faca pe plac. Partea cea mai trista in opinia mea este ca pana nu demult un exemplu in privinta sigurantei in clasa compacta (megane 3) ofera acum o siguranta la fel de mare cu a unui low cost. Daca mai adaugam faptul ca toate astea se intampla in ograda unui constructor care are o reputatie foarte buna in privinta sigurantei (sau mai are?!), situatia nu e chiar placuta.
Dar eu cred ca nu peste mult timp siguranta lui Logan va "creste". Nu m-as mira ca in viiorul nu prea indeparta gama Dacia sa fie dotata cu avertizor acustic pentru centuri necuplate. EuroNCAP da o stea pentru asta si asa cum a speculat Renault acest lucru cu Megane 3, asa e posibil sa speculeze si cu Dacia.
@ Automarket
Ar fi frumos sa scrieti si un articol si despre celalalte masini testate in aceasta sesiune.
Masina trebuie sa se indoiae la propriu pana la ANUMIT punct. Tu ai vazut in ce hal intra stalpul ala in caroserie? Plus ca, citez:
"Potrivit EuroNCAP, în cadrul testului frontal, compartimentul de siguranță a fost instabil, prezentând o deformare accentuată., Oficialii susțin că acesta nu ar fi suportat o viteză mai mare de impact." Deci este o dovada ca masina a fost proiectata sa reziste pana la o limita de siguranta impusa de testele EuroNCAP.
Si de ce nu se fac teste de impact la o viteza mai mare, cum spunea @lulu si as fi de acord cu el, din simplul motiv ca cele care ar trece acele teste le-ai numara pe degete. Si ar fi mare scandal facut de producatorii de automobile. Toti stiu si in acelasi timp toti se fac ca nu stiu ca masinile cand sunt proiectate in privinta sigurantei, sunt proiectate sa faca fata testelor EuroNCAP in primul rand, pentru ca pe piata europeana, unde Renault, Peugeot, VW, Opel, Fiat etc. sunt principalii "actori", testele EuroNCAP au o importanta extrem de mare pentru clienti si implicit si pentru vanzari. Din cauza asta cand aceleasi modele sunt testate de IIHS e jale,pentru ca ei au testele mai severe si masinile nu prea au fost gandite sa faca fata cu brio si testelor de acolo.
Dar unde au disparut dom'ne fanii Dacia/Renault care jigneau cand te legai de siguranta masinii? Cum de nu au aparut ei sa ne spuna jignind, ca defapt nu e asa.
Oricum sa nu va mirati daca masina asta va avea 4 stele pentru ca Renault ii va pune un avertizor acustic.
Imi place foarte mult loganul dar nu pot sa nu observ ca are cateva probleme peste care e foarte greu sa treci
http://www.euroncap.com/results/dacia/logan_mcv/588.aspx
Si pentru Sandero:
http://www.euroncap.com/results/dacia/sandero/517.aspx
Vitezele a doua masini care se ciocnesc nu se insumeaza.Sa lovesti un Logan de perete cu 64km/h e ca si cum l-ai lovi frontal tot cu un Logan cu acceasi masa si acela circuland tot cu 64 km/h.Cel putin asa spune fizica ( dar si un experiment facut de Myth Busters).
Problema nu e asta.Problema este ca in cazul nostru Loganul se indoaie de zid datorita structuri si a fortei celor ~1200km care ajung la viteza zero in fractiune de secunda.Ce te faci cand Loganul incearca sa-si anuleze inertia celor ~1200kg cu un Land Cruiser de 2600kg?? Chiar la 64km/h. A se vedea pe youtube experiment de coliziune intre 2 masini cu 5 stele NCAP (Audi Q7 si Fiat 500) Ghiciti cine iese mototolit?
ai aici un link si iti recomand sa studiezi rezolvarea problemei nr. 5
http://www.geocities.ws/stanalicu/Class/momentum/U4L2dd.html#Q4
http://stop-accidentelor.blogspot.ro/2014/09/simulare-accident-dn1.html
Dar ca sa fi si mai clar: se aduna implsul asa cum poti observa in link-ul dat de mine unde nu sunt pareri de chibiti ci probleme de fizica. Mai mult, in cazul in care o masina sta vezi problema 4.
Ce mi se pare o tampenie e ca stelele se dau si pe ghidusii gen avertizoare, senzori. In caz de accident nu conteaza ca esti intr-o cutie cheala sau o cutie cu 15000 de senzori. Tabla tot la fel se indoaie. WTF?
Senzorii/avertizoarele/ledurile te ajuta sa eviti accidentele, dar o data ce acestea au loc, nu cred ca mai conteaza chiar deloc.