Dacia lansează ediţia specială Logan 10 ani: climatizare automată, comenzi pe uşi şi semnal în oglinzi

de Sebastian Toma
Joi, 19.06.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Dacia Logan este oferit într-o ediţie specială începând de astăzi, disponibilă doar în România. Pleacă de la 9.400 de euro cu TVA inclus şi prezintă dotări precum climatizare automată, comenzi ale geamurilor electrice montate pe portiere şi semnalizări în oglinzile laterale.

Dacia Logan, modelul cu cele mai mari vânzări în România în ultimul deceniu, a primit o ediţie specială pentru piaţa internă. Aceasta vine la 10 ani de la debutului primului Logan şi aduce dotări inedite în gama Dacia, dedicate confortului şi câteva accente aduse design-ului. Aşadar, ediţia specială "Logan 10 ANI" prezintă o evoluţie a nivelului de echipare "Laureate" şi aduce în plus semnalizări pe oglinzile laterale, jante din oţel de 16 inch, o planşă de bord nouă, aer condiţionat cu reglare automată – dotare exclusivă pentru clienţii din România, geamuri electrice faţă cu implus montate pe faţa de uşă aferentă şoferului, geamuri electrice spate cu comandă dublă (şi pe feţele de uşi spate, şi pe consola centrală din faţă), o tapiţerie nouă şi numeroase elemente de decor diferite de gama Logan, care includ culori noi pentru montanţii centrali, protecţii laterale de culoare neagră pentru portiere, mască de culoare roşu închis pentru blocurile optice spate şi baghetă de decor neagră pentru bara de protecţie spate.

La mulţi ani, Dacia Logan! 10 de ani de la lansarea revoluţiei auto accesibile

Climatizare automată în gama Dacia - dotare oferită în premieră clienţilor din România.

TEST DRIVE DACIA LOGAN II 0.9 TCe LAUREATE

Esential 2000 de exemplare "LOGAN 10 ANI" vor fi disponibile pentru comandă.
Seria limitată la 2.000 de unităţi este oferită doar în compania motorizărilor de 75 CP, adică unitatea 1.2 16V şi diesel-ul 1.5 dCi de 75 CP. Lista de dotări opţionale include elementele deja clasice în gama Logan, cum ar fi sistemul Medianav cu harta Europei, tempomatul şi volanul îmbrăcat în piele.
Culorile oferite alături de această ediţie specială sunt aceleaşi ca în cazul gamei standard. Preţul de pornire al ediţiei speciale este de 9.400 euro cu TVA inclus pentru 1.2 16V şi de 11.300 euro pentru 1.5 dCi.

TEST DRIVE DACIA LOGAN II 1.5 dCi LAUREATE

Semnalizările integrate în oglinzi reprezintă un alt element exclusiv oferit alături de această versiune a lui Logan.

Uzina Dacia din Mioveni a produs cinci milioane de automobile

Urmareste Automarket

La fel ca alte serii limitate din gama Dacia, cum ar fi "Dedicaţie" pentru 1310, acestea sunt marcate cu elemente de personalizare discrete.

Pe montantul C se află un sticker care include tricolorul şi inscripţia "10 ANI", pe când interiorul pragurilor din faţă prezintă un ornament cromat cu logo-ul special al seriei limitate, ce poartă sinscripţia "10 ANI". Comenzile pentru această serie limitată au fost deschise în întreaga reţea comercială Dacia din România începând de astăzi, 19 iunie 2014.

Prima generaţie a lui Dacia Logan renaşte în Rusia sub sigla Datsun

Via Dacia

Comentarii (30)

  • Arata frumusel ! Dar..daca tot a facut 10 ani, puteau sa bage si ei un bradut parfumat in ea, ca dotare aniversara ! Lumanarile nu erau indicate ! :)

    Succes Dacia in continuare!
    32 8
  • Nu a costat nimic pe Dacia aceste opțiuni pentru că ele se află pe Renault Symbol care arată la fel în afară de partea frontală. Chiar și consola centrală cu gurile de ventilație diferite sunt luate de la Renault Symbol care are și semnalizatoare în oglinzi și comenzile geamurilor montate pe uși. Nu înțeleg doar de ce Dacia nu a făcut asta de la început. Nu cred că ridicau foarte mult costurile. Sau puteau măcar să ofere versiunea asta opțional la un preț ca cel actual.
    38 7
  • O alta stire care a aparut pe site-uri de stiri generale inainte sa fie preluata de Automarket.

    In rest, bravo Dacia! Clientii romani care au ramas fideli marcii nationale meritau pe deplin o asemenea versiune!
    22 10
  • nu pricep combinatia de dotari mai rezonabile cu un motor anemic de 75CP. Comparativ, e o afacere mai buna decat laureatul dar de ce nu exista posibilitatea dotarii cu o motorizare mai de doamne ajuta?
    54 6
  • @vianu
    Exact la asta ma gandeam si eu..
    Mi se parea aiurea sa oferi dotari de top cu motorizare entry level!
    28 4
  • E o masina frumoasa, acum cu dotari decente si motoare performante. la cat folosesc eu o masina, aceasta ar fi ideala pentru mine. Felicitar! Climatronicul e o dotare excelenta!
    16 7
  • gabrolio
    Da, arata bine...da 9400 euro pentru motorizarea 1.2 16V ? Imi place ca umbla doar sa arate f. bine, dar preturile raman la fel de sus (cel putin pentru piata romaneasca), pacat.
    19 10
  • Azazel
    Pai astea sunt dotari pe care Loganul din Turcia, Rusia si Brazilia (sau ma rog, dupa caz Renault Symbol) le ofera de ceva timp. Mi se pare mai mult o fenta pentru romani marca Dacia.
    27 11
  • Jos palaria pentru ceea ce a facut Dacia in ultimii 10 ani: a insemnat o masina noua pentru multi romani si o masina foarte accesibila pentru staini (care poate fi schimbata usor la 3 ani afara de aproape oricine).

    Comenzi pe usi ar trebui sa aiba insa in serie...aveau masini low-cost acum 20 de ani asa ceva, gandindu-ma de exemplu la Cielo. Aerul conditionat automat nu e un "must have" pentru gama normala Dacia (poate doar pentru Duster-ul de top). Caroseria galvanizata este insa un "must have" si aici dau iar exemplul unor low-cost-uri de acum 20 de ani...

    Varianta speciala putea sa vina in compania unui motor mai potent, asa cum au subliniat si ceilalti mai sus.
    27 4
  • someone
    impreuna cu motorul de 1.2 turbo si niste discuri pe spate, dacia asta ar fi as good as dacia could be .
    33 4
  • o campanie buna marca Dacia. deja cred ca sunt date cele 2000 de bucati. sunt curios cand apar statisticile pe iunie sa vedem cat procent are dacia la masini noi vandute.
    18 2
  • Oare ce lipseste....pacat ca nu exista sau nu se vrea sa existe un motor mai potent pe masina asta, cum era 1.6 16v inainte.....am deja un sandero cu motor de 1.2, dar as lua acest logan 2 cu ochii inchisi daca ar avea si un motor mai puternic ! Combinatia ar fi cu singuranta un best buy...
    24 1
  • Pacat ca este doar o editie limita. Daca ar fi in oferta curenta cred ca s-ar vinde foarte bine, mai ales ca nu implica nici un cost in plus pentru cei de la Dacia. Sa nu uitam ca Renault Symbol se asambleaza pe aceasi linie cu Dacia Logan.
    Felicitari Dacia!
    11 3
  • e editie speciala nu limitata ;) E cam acelasi lucru cu vechiul KissFM

    ma gandesc ca daca modelul este bine primit editia jubiliara se va prelungi sub o demunire noua (poate chiar Prestige), dar raman la parerea ca ar fi fost mult mai interesant cu un motor de 1,2L
    3 6
  • Logan 10 Ani= Renault Symbol cu sigla si grila fata de Dacia + motor de drujba!
    10 16
  • antonny
    dotări specificate mai sus +motor 1.2 tce = vanzarii mai mari decat diesel
    11 5
  • IN '89,PE AUDI 100 C3 CLIMATRONIC-UL ERA...O ''CHESTIE'' OBISNUITA....
    ASTA AR FI SINGURA ASEMANARE-IN MOMENTUL DE FATA !-INTRE LIMUZINA SI....AUTOVEHICUL..!!!
    SI ASTA,CA SA MA EXPRIM ''ELEGANT''.......!!!!!!!
    5 16
  • @socratestanculescu...te vad om cu paru' alb, asa....

    deci, ce ai vrut sa zici?
    6 0
  • Suleyman Cunoscatoru
    Banuiesc, ca la facelift vor aparea aceste dotari fara nici o editie limitata si poate printr-o minune o sa fie si un sistem de franare mai performant impreuna cu motorizarea 1.2tce si 1.5dci de 110cp.
    3 1
  • catana
    dupa 30 de ani dupa ce altii au inventat clima la masini face si dacia la un pret exorbitatnt.....
    TOT LIGHEAN RAMANE
    6 9
  • @catana

    asa e, o alternativa viabila e sa iti iei VW Up! (doua usi). Dar sa nu uiti sa bifezi aer conditionat manual la 805Euro. Iesi mai ieftin ca cazanul asta de dacia cu 50Eu, da'l dreaku'!
    12 5
  • Scrooge
    singurul care a pus punctul pe i e Lucci, cu exceptia rautatii cu mototul :), da, Dacia aniversara e defapt un Symbol cu grila Dacia. Nu au pus nimic de la Symbol, au luat toata masina de pe linia de asamblare a Symbolului.
    5 2
  • cristian
    ce se oftica astia care abia si-au luat logan. daca mai asteptau un pic isi luau una din asta
    4 0
  • Cele mai rautacioase comentarii la adresa acestei marci, le fac tocmai cei care nici macar n-au condus vre-un model, necum sa-l si aiba... este un adevar si faptul ca marca foloseste componente de alte modele ale sale, uneori mai vechi, insa asta fac absolut toti producatorii cand lanseaza sub-marci sau variante low-cost. Daca atingerea geniului lumineaza mintile atator de multi comentatori nemultumiti din motive totusi atat de lejer de inteles, atunci poate inventati voi domnilor o varianta prin care s-ar putea produce in serie, autoturisme second-hand, ca sa poata costa o zecime din pretul unuia nou. Ar fi o lovitura ! Cred ca toti producatorii se vor ingramadi sa cumpere patentul ...
    4 2
  • Mai erau pe stoc câteva motoare din vechi... A apărut astfel ediția aniversară limitată.
    2 0
  • Iar Fluence cu sigla Dacia se va numi ,,Dacia Lux Mega Cea Mai''! Cu motor de 1.4 16v de 98 cp, din stocurile ramase...Bun motorul, am si eu pe Clio, dar prost obiceiul Renault de a ne trata si sub....Turcia!Ne cam batem cu India la respectul poducatorilor autohtoni pt. piata interna!
    3 0
  • Pentru mihai:
    Da-mi voie sa-ti spun de ce am renuntat la Logan anul trecut cand mi-am cumparat masina, desi mi=am dorit Logan.
    Unui roman i se va parea mai des ca o Dacie e mai scumpa decat unuia din vest care da pe Dacie 5-6 salarii medii pe economie pe ea. Un roman da peste 20 pentru aceiasi masina. Aici e diferenta si din cauza asta un roman va compara mereu Dacia cu o masina sh pe care acum o cumpara cu 8-9000 de euro si acum 3-4 ani fusese 15000 si care nu prea a fost gandita la un low cost, precum Dacia.
    Sa cumperi un sh in asemenea conditii nu e neaparat o prostie. Sa cumperi in schimb BMW Seria 3 sau Mercedes Clasa C cu 120 000 de km "reali", inseamna nebunie sau prostie dupa caz.
    Eu sunt unul dintre aceia care nu ar da atat de mult pe o Dacie. Cand va costa, hai sa nu zic 5-6 salarii medii... hai sa zicem cel mult 10 atunci as cumpara fara retinere. Pana atunci pentru mine Dacia este o masina scumpa pentru ce ofera. In afara ca e noua si spatioasa pe mine nu m-a atras cu nimic. Ca are navigatie sau pilot automat? Nu-mi pasa atata timp cat in caroserie intra usor rugina, cand confortul e mediu, stabilitatea pe viraje medie (te simti "ca in barca"), insonorizarea medie etc. Sa-si ia cine vrea. Prefer o Skoda Octavia de 3-4 ani, Golf VI, Astra J sau ultimul tip de Focus care inca mai miroase a nou si nu a plastic low cost nou. E o diferenta. Ca sa nu ne legam si de siguranta.
    Iti spun asta pentru ca anul trecut am fost in aceasta situatie si am plecat de la ideea de a-mi lua un Logan 0.9 TCe Laureate la vreo 11000 de euro. Si dupa ce am analizat masina in detaliu din pacate am zis "nu". Chiar mi-as fi dorit, dar consider ca este prea scumpa pentru cum e construita, mai ales pentru un roman care face credit pe 4 ani... cum a fost cazul meu. Si am preferat mai bine sa-mi iau Opel Astra J 1.6, de 3 ani, 34000 de km si la care am mai avut garantie un an oferita de dealerul autorizat Opel de la care am cumparat-o. Totul la 9300 de euro. Si in situatia mea sunt multi.
    Drumuri bune sa aveti!
    9 0
  • Alex ;)
    Nu te contrazic deloc. Este doar chestie de conjunctura. Cand intram pe zona asta realizam care este diferenta dintre valoare si pret. Nici eu nu-s entuziasmat de caderea preturilor. Am platit un total de 13 000 euro pt Logan si daca azi incerc sa-l vand nu iau nici macar valoarea de avans a leasingului. Nu doar teoretic ci si practic, daca iei o masina SH chiar si de 10 ani vechime si ii aplici o revizie de vreo 2000 de euro... iesi clar in avantaj financiar si util. Masina noua in schimb mai vine si cu altele la pachet. Imaginea costa mult, foarte mult. Intre un BMW seria 5 eventual facut acum 10 ani si un logan nou, cred ca nu mai trebuie sa precizez la care te uiti cu respect, desi e cam sigur ca BMW-ul va depasi ca performante loganul. Cu cat te apropii de anul in care te afli, cu atat diferenta de valoarea scade. Referitor la problemele tehnice.... eu am logan. Nici poveste cu rugina daca nu te apuci sa o razuiesti pe toate partile si sa o lasi asa. N-am nimic de reprosat masinii. Absolut nimic. In 160mii km i-am facut numai reviziile si masina merge super. Aia cu felul in care sta in curbe ... nu ma intereseaza. Logan nu este facuta pt asa ceva. Prin grohotisurile prin care eu trec fluierand, posesorii de masini care stau bine in curbe trec numai cu piciorul. Asa ca una compenseaza pe alta. In cele mai dese cazuri vei constata ca nu masina este problema ci tocmai mecanicii care ti-o "repara" fie ca sunt independenti fie ca lucreaza intr-un service reprezentanta a marcii... Nimic din ce-ti scriu aici nu este din auzite ci numai din ceea ce eu singur am experimentat. Intrucat topicul era facut pt modelul aniversar sa vb si despre el. L-am vazut si este intr-adevar frumos. Mai frumos in realitate decat in poze. E bine sa va urcati in el si sa constatati singuri. Poate ca in situatia economica de azi nici eu nu l-as cumpara si as vrea un SH. Totusi mai am o indoiala... Multi dintre prietenii mei au VW Opel etc. Daca in 6 ani si 160 mii km eu nu i-am facut decat revizii si pe ei i-am auzit cu diverse probleme care nu tin de articulatii sau alte consumabile firesti.... cum ar trebui sa evaluez situatia ?
    6 0
  • Eu masina nu o folosesc pe grohotisuri si drumuri de tara si cred ca in principiu nu s-ar pune problema de asa ceva. Pentru ca nici in brosurile de prezentare ale masinilor nu le vezi in asemenea situatii. Nu este un SUV. Pentru asta exista Duster. Deci pentru mine e mai important sa am o stabilitate mai buna pe viraje decat confort pe drumuri de tara, datorita suspensiei mai moi.
    Apoi, din cate am observat Dacia are o valoare slaba la revanzare si pentru ca oricum de noua a fost mai ieftina.
    Iar un capitol important de care am tinut cont cand am ales masina a fost si siguranta. Pe langa ABS, ESP si controlul tractiunii mai am si airbaguri cortina si tetiere active pentru un impact din spate. In schimb nu am navigatie. Dar nici nu imi pasa. Mi-am cumparat eu un sistem de navigatie bunicel la 600 de lei si aia a fost.
    Eu nu am spus ca Logan este o masina scumpa. Eu am spus ca este scumpa pentru Romania. Daca si la noi ar costa 5-6 salarii asa cum este in Germania, Franta sau Anglia cu siguranta ca si in Romania s-ar vinde foarte bine. ;)
    Ma rog, eu am cumparat masina acum un an si am ajuns la 50000 de km fara nici un fel de problema. Bine, ar fi cam trist daca la km astia as fi avut probleme.
    4 0
  • Marius
    Mie imi place mult, am fost si in showroom sa ma inscriu in concurs, sper sa castig. Bravo Dacia!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru