Dacia instalează panouri solare la uzina de la Mioveni

De Bogdan Mirică
Publicat Joi, 09.06.2011
Dacia se aliniază noii tendinţe a grupului Renault şi promite instalarea unor panouri solare la uzina de la Mioveni, căutând astfel să reducă consumul de energie.

Esential

7 milioane de euro va investi Dacia în proiectele de mediu până în 2015.

După ce părintele Renault a montat panouri solare pe toate fabricile sale din Franţa. directiva alianţei franco-nipone se aplică şi în România. Uzina de la Mioveni va primi sisteme de panouri solare în următorii doi ani, pentru a reduce consumul de energie convenţională.

Declaraţia a fost făcută de Bernard Sonilhac, directorul executiv Renault Services Roumanie, care susţine că proiectul urmează a fi definitivat în perioada următoare pentru a fi prezentat autorităţilor din România. "Pentru acest proiect vom solicita sprijinul statului. Sistemele de panouri solare vor fi instalate chiar dacă nu vom primi subvenţii, pentru că aceste tipuri de proiecte duc în timp la importante reduceri de costuri", a declarat Sonilhac, citat de Mediafax.

Oficialul Renault Services Roumanie a ţinut să precizeze că până la finalul anului 2015, Automobile Dacia va investi şapte milioane de euro în implementarea programelor de mediu. Anunţul vine după ce, cu o săptămâna în urmă, constructorul român a declarat că a investit 22 de milioane de euro în proiecte de mediu în ultimii 10 ani, reuşind astfel să reducă consumul de energie cu 78%. 

via | mediafax

Comentarii (7)

  • BRAVO DACIA!
    21 2
  • Super!
    Inseamna ca Automobile Dacia o sa aiba acum posibilitati si dotari ce lipsesc la uzine mult mai renumite din Europa
    25 2
  • AndreiRN
    SA VEDEM CAT DE REPEDE OR SA FIE FURATE.
    1 23
  • Bravo Dacia cu panourile, dar niste masini mai calumea pe cand?
    2 27
  • @Bravo
    depinde cine intreaba... pentru cocalari niciodata
    28 3
  • @
    Dacia = PE DRUMUL CEL BUN !
    18 3
  • BaditzaEx
    Felicitari Dacia !!!
    Prin astfel de marci si astfel de evolutii,vom incepe sa ne simtim mai bine cand auzim Romania.
    11 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru