Duster a primit o versiune cu ampatament mărit din partea a 23 de studenţi din Craiova, Iaşi, Bucureşti şi Piteşti. Dintre aceştia, 15 au fost angajaţi la Renault Technologie Roumanie.
Esential
1.5
metri reprezintă creşterea ampatamentului lui Duster în urma acestui proiect.
Dacia Duster a primit un pachet de tuning necovenţional din partea unei echipe formate din 23 de studenţi.
Modelul din imagini este rezultatul finit al unui proiect realizat de studenţi şi reprezintă o versiune cu ampatament mărit a SUV-ului din Mioveni. Dacia Duster Biro Mobile are un ampatament mărit cu 1.5 metri şi un interior proiectat pentru afacerişti. Studenţii care au participat la proiect provin de la Universităţile de profil din Craiova, Bucureşti, Piteşti şi Iaşi, iar 15 dintre aceştia au fost angajaţi la Renault Technologie Roumanie în urma finalizării acestui proiect.
În timp ce motorizarea a rămas nemodificată, iar exteriorul doar s-a adaptat la ampatamentul mărit cu un set de geamuri laterale, interiorul lui Duster s-a schimbat complet. Astfel, zona din spate are două scaune suplimentare, o trapă panoramică din sticlă, un set de suporturi pentru iPad, un ecrand LCD de dimensiuni mari pentru conferinţe şi alte elemente de confort.
Lista de elemente tehnologice include conectivitate Wi-Fi şi Bluetooth, router 3G, climatizare pe mai multe zone şi frigider pentru şampanie. Exerciţiul de design al studenţilor a fost realizat prin tăierea unui Duster în două la nivelul montantului B şi prin executarea unor componente de legătură.
Via Autoforum.cz
@CodrutC...despre reflexii ai auzit? Functie de unghiul camerei de fotografiat, alea, alea? Ceva fizica ai facut la scoala sau unghiurile de incidenta erau calculate prin baruri la suta de tarie?
Si totusi cam pe cand ceva design la modelele Dacia? Noul Sandero va fi ceva mai cizelat, tot un Sandero da' m-ai scapatat, probabil ca noul Logan va fi mai fatsos dar, dupa ce ca Duster are partea frontala ca fatza unei babe aflata sub influenta alcoolului acum l-au si lungit.
Frumos si practic lucrata.
Felicitari celor care au contribuit.