Dacia Dokker şi Dokker Van au debutat astăzi pe piaţa din România. Acestea pleacă de la 9.000, respectiv 8.700 de euro cu TVA inclus. Preţul este valabil pentru nivelul de echipare de bază şi propulsate de motorul de 1.6 litri, 8 supape şi 85 CP. Versiunea 1.5 dCi pleacă de la 10.500 de euro cu TVA inclus pentru nivelul de echipare Basic al lui Dokker Van, pe când Dokker este oferit cu motorul 1.5 dCi abia în compania nivelului de echipare Ambiance, care are un preţ de pornire de 12.000 de euro cu TVA inclus pe piaţa din România.
ECHIPAREA DE BAZĂ
Nivelul de echipare de bază are o singură uşă culisantă, cea de pe partea dreaptă, ABS cu repartitor electronic de frânare şi AFU, două airbag-uri frontale şi două airbag-uri laterale faţă, centrui de siguranţă cu prindere în trei puncte şi tetiere faţă şi spate (dacă este cazul) reglabile pe înălţime. Sistemul ASR-ESP este opţional atât pentru Dokker, cât şi pentru Dokker Van şi are un preţ de 300 de euro. Lista de dotări standard include imobilizator, direcţie assitată, alertă vizuală şi sonoră prindere centură şofer şi pasager, faruri de zi şi banchetă cu trei locuri cu prindere Isofix şi rabatare 1/1 (pentru Dokker).
DOTĂRI OPŢIONALE
Lista de dotări opţionale pleacă cu aerul condiţionat, care este disponibil abia începând cu nivelul de echipare mediu şi costă 780 de euro, pe când versiunea de top îl are în standard. Unitatea Radio-CD 2DIN este oferită abia începând cu nivelul de echipare mediu, pe când sistemul Media Nav este disponibil doar în compania echipării de top, unde costă 300 de euro. Scaunul şofer şi volanul reglabile pe înălţime costă 150 de euro pentru nivelul de echipare Ambiance, pe când versiunea de top le are în standard.
Sistemul de asistenţă la parcarea cu spatele costă 350 de euro şi este oferit doar pe versiunea de top, în compania unui sistem de limitare a vitezei. Proiectoarele de ceaţă, oglinzile reglabile şi încălzite electric şi barele de protecţie vopsite în culoarea caroseriei sunt standard pentru versiunea de top, pe când acestea costă 150 de euro în versiunea de echipare medie.
VERSIUNI ŞI MOTORIZĂRI
Dacia Dokker va fi oferit în compania a trei niveluri de echipare – Basic, Ambiance şi Laureate.
Dokker Van este oferit în două niveluri de echipare, Basic şi Ambiance. Ambele versiuni sunt disponibile cu aceleaşi motorizări, două unităţi pe benzină şi două motoare diesel. Noul motor TCe va fi oferit pe piaţă ulterior, în timp ce diesel-urile de 75 şi 90 CP sunt disponibile încă de la lansare, cum este şi unitatea de 1.6 litri şi 85 CP. Versiunea 1.2 TCe a lui Dokker este cel mai rapid model din gamă, fiind capabil să atingă 175 km/h şi să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 11.1 secunde. Versiunile diesel au cel mai redus consum mediu, de 4.5 litri la sută, indiferent de nivelul de putere ales.Toate versiunile de motorizare ale lui Dokker au o transmisie manuală JR5 cu 5+1 trepte.Discurile de frână faţă sunt ventilate pentru toate versiunile, iar suspensia este tip Pseudo McPherson pentru puntea faţă şi punte H pentru puntea spate. În cazul punţii faţă, Dokker are un braţ inferior triunghiular şi bară stabilizatoare, în timp ce puntea H are un profil deformabil şi epură programabilă. Rezervorul de carburant al lui Dokker are 50 de litri. În cazul portbagajului, volumul este de 3.300 litri pentru Dokker Van, respectiv 3.900 de litri prin opţiunea Easy Seat. În funcţie de configuraţie, volumul portbagajului lui Dokker variază între 800 şi 3.000 de litri.
DOKKER ŞI SEGMENTUL UTILITARELOR
Dacia Dokker şi Dokker Van se mândresc cu cel mai redus preţ de pe piaţă în acest segment, fiind cu mai multe mii de euro mai ieftine decât competitorii lor. Cei de la Dacia spun că vor să devină liderii segmentului cu Dokker şi Dokker Van, fiind dorită o cotă de piaţă de 25%. Cum piaţa este considerată volatilă de cei de la Dacia, reprezentanţii mărcii au preferat să discute în procente în loc de volume efective. Dacia va promova noile Dokker şi Dokker Van în România în showroom-urile sale în cadrul unei operaţiuni speciale de lansare, intitulată "Zilele Dokker", care se va derula în perioada 20-28 septembrie.
Dacia Dokker vs. CONCURENŢA DIRECTĂ |
||||
MODEL/VERSIUNE |
PUTERE |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Dacia Dokker 1.6 MPI Basic |
85 | 7.5 | 14.5 | 9.000 |
Fiat Doblo Panorama 1.4 16v S/S Dynamic |
95 | 7.2 | 15.4 | 16.370 |
Citroen Berlingo Multispace 1.6 HDi Seduction |
75 | 5.3 | 15.3 | 16.760 |
Peugeot Partner Teepee 1.6 HDi Access |
75 | 5.3 | 14.3 | 16.987 |
Skoda Roomster 1.2 HTP Ambition |
70 | 6.2 | 15.9 | 13.316 |
Renault Kangoo 1.5 dCi 90HP Expression |
90 | 5.2 | 15.0 | 16.926 |
Volkswagen Caddy Life 1.2 TSI 86 CP Trendline |
86 | 6.8 | 14.7 | 16.961 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Via Dacia
Problema ramane la clasele mici, unde multi s-au saturat de clasica Dacie, iar altii prefera un second de 2-3 ani la un pret bun. Oricum, cert este ca actuala criza va mai tine 5 ani buni, asa ca bogatasii Europei or sa se reprofileze din nou pe masini ieftine si bunicele precum Dacia. Pentru cineva care are vreo 2500 euro/luna, aceasta masina se achita in cateva luni. Cum sa nu le convina vest-europenilor, mai ales ca astia sunt pragmatici in draci, nu prosti ca multi dintre noi.
Ce ti se pare tie modern la motorul 1.6 MPI de 85 cp? este un motor pe care Renault nu il mai foloseste pe modelele sale de mai mult de 10 ani, si i-au scazut puterea de la 90 CP pentru a respecta normele de poluare.
In lista de modele de mai sus Dacia este cea mai ieftina, dar toate celelate au aer conditionat, nu mi se pare corecta comparatia. Eu nu inteleg cum poate da cineva 9000 euro pe o masina fara AC. Cel mai ieftin Dokker cu AC este 10980.
Bogatasii Europei nu au 2500 pe luna, aia este clasa mijlocie, bogatasii au de la cateva sute de mii la milioane, se vor reprofila de la Rolls si Bentley la S-uri si XJ-uri in cel mai rau caz, iar criza nu cred ca va tine doar 5 ani, de fapt inca nu e chiar rau, daca peste 5 ani va fi cel putin 3 euro benzina va mai fi criza sau nu? Pai depinde, pt f multi da, pt unii nu, ala care castiga 2500 pe luna in afara este angajat care lucreaza pt ceilalti cu conturi mari, iti spun eu ca nu vor trece la clasa mica.
Sunt de acord ca motorul de 1.2 de pe Skoda are performante slabe, si poate este si el invechit, eu decat comentam la "motoare moderne" de care zicea Jupiter. Eu chiar cred ca aceste motoare 1.6 MPI folosite pe Dacia le au deja construite, dar nu au modele Renault pe care sa le puna, pentru ca sunt mult prea vechi din punct de vedere tehnologic. Asa ca le pun pe Dacii pana cand se epuizeaza stocul (este decat o presupunere).
Am vazut azi un Dokker Van, este destul de mare, cred ca va fi o alternativa buna la un Kangoo Van sau orice altceva din aceasta categorie. Cu motor 1.5 dCi (75 CP Dokker, 90 CP Kangoo) si ambele cu AC, direfenta de pret este de ~4300 euro, 11.300 euro vs 15.600 euro. In plus ma astept ca intretinerea unui Dokker Van sa fie mai ieftina decat la Kangoo.
Am vazut destule MCV-uri folosite de serviciile primariilor sau firme cu bani de la buget.
Nivelul de echipare maxim e gandit pt amarastenii care nu-si permit un Scenic sau ceva mare. Sunt destui prin Franta, Spania, Italia. Poate si vreo doi trei turci sau arabi in Germania.
Partea buna e ca Reno nu renunta la Dacia asa cum si Dacia le-a dat un balon de oxigen. (Vezi PSA)
Masina asta nu se cumpara sa fie fain cum spui ,masina asta este gandita pentru un intreprinzator care stie sa faca afaceri ,la banii cat dai vw caddy cumperi doua lodgy standard sau cumpar un lodgy ma echipat si ramane si cu banii in buzunar