Îmbunătățirile la nivel de siguranță auto sunt împinse de cele mai multe ori de constructorii auto care dezvoltă sisteme tehnologice inovatoare din dorința de a rămâne competitivi pe o piață din ce în ce mai aglomerată. Pentru a grăbi însă accesul la pachete de siguranță activă care cresc șansele ocupanților mașinii sau a celorlalți participanți la trafic în cazul unui nedorit accident, autoritățile preiau deseori frâiele și impun obligativitatea unor sisteme care țin de securitatea traficului.
Așa s-a întâmplat în cazul centurii de siguranță, așa a devenit ESP-ul obligatoriu pe mașinile de serie începând cu 2015, și tot așa va fi implementat în Europa sistemul de apel automat de urgență la 112 începând cu anul 2018, pachet pe care fiecare mașină nouă vândută pe continent va fi nevoită să-l aibă peste nici doi ani.
Ei bine, Comisia Europeană privește și mai departe de această bornă și are în vedere impunerea la capitolul sisteme obligatorii de siguranță a unoe pachete precum frânarea automată de urgență, cruise controlul adaptativ sau monitorizarea activă a benzii de rulare.
Deși nu există încă un termen clar pentru ca producătorii auto să-și doteze mașinile cu aceste sisteme avansate, este de așteptat ca începutul viitorului deceniu să vină cu o primă listă obligatorie care le va impune acest tip de pachete mărcilor care sunt prezente pe piața europeană.
Asta înseamnă că, peste maxim 10 ani, un Logan în echiparea de bază va putea să frâneze automat dacă șoferul nu observă obstacolele frontale, element de siguranță pe care modelele produse de Dacia nu-l oferă astăzi nici măcar în lista de opțiuni.
Până atunci, însă, primele pachete care le vor fi impuse constructorilor de mașini în viitor se numără luminile de avarie care se aprind automat în cazul frânării de urgență sau alerta sonoră pentru lipsa atașării centurilor pentru toate locurile din mașină, un sistem acustiv care astăzi e prezent pentru majoritatea constructorilor doar pentru locurile din față.
Comisia Europeană precizează că implementarea obligativității dotării mașinilor de serie cu aceste sisteme va fi anunțată după un studiu de fezabilitate care va avea darul de a le oferi tuturor actorilor implicați în industrie un orizont decent de timp pentru a pregăti implementarea la costuri decente a noilor tehnologii.
via caradisiac
Atât timp cât aceasta funcție nu este reglementata printr-o norma, majoritatea constructorilor o pun ca opțiune. Va dau o informație norma europeana soc frontal obligatorie este cam 1,5*ENCAP (cu indulgenta)
A verificat cineva câți clienți de mașini noi vândute în Europa au plătit în plus pentru aceasta opțiune? hai sa zicem mașini pana în 25000E
Nici măcar nu este vreo mare tehnologie! Smartphone-ul vostru de ultima generație este de 5 ori mai complex. Este un fel de radar de parcare cu spatele o idee mai sofisticat legat la sistemul ESP
apropo, cei cu oglinzile neaparat incalzite, daca le spalati din cand in cand nu mai e nevie de incalzire.