Negocierile dintre conducerea Dacia şi conducerea sindicatului Autoturisme Dacia au durat aproape o lună şi au inclus şi o grevă de o zi în platforma industrială din Mioveni.
Pe 04.04.2013, discutam cu Radu Mavrodin, director de resurse umane pentru România şi regiunea Euromed Africa în cadrul Grupului Renault, care declara că salariaţilor li s-a oferit o creştere salarială de opt procente, însă aceştia solicitau şi alte beneficii materiale în cadrul negocierilor. Între timp, se pare că balanţa s-a mutat în favoarea celor de la Dacia, care le-a acordat salariaţilor o creştere de şase procente a salariilor, alături de o primă, cu o valoare dublă faţă de salariul minim pe economie, pentru rezultatele din anul precedent. În ultimii şapte ani, Dacia a expediat, prin Direcţia Logistică, peste şase milioane de metri cubi de piese, care au contribuit la asamblarea a 2,5 milioane vehicule în uzine ale alianţei Renault-Nissan în lume. În prezent, Direcţia Logistică Dacia expediază piese către 13 uzine care fabrică autoturisme sub sigla Dacia, Renault, Nissan sau Mahindra&Mahindra, incluzând-o şi pe cea din România, de la Mioveni. La nivelul anului trecut, Direcţia Logistică Dacia a expediat 1.200.474 metri cubi de piese, echivalentul a 619.405 vehicule.Via Dacia
Daca vine si Mercedes atunci incepem si noi sa contam in industria auto.
Sunt firme care produc anumite componente pentru Mercedes, Maserati deja in Romania. Ceea ce mi se pare aiurea e ca X care-si ia un Mercedes in Germania stie ca e made in Germany desi multe componente sunt facute in cu totul alte parti, componente pe care, normal, scrie tot made in Germany :-)
Ideea e ca atunci cand achizitionezi o masina, fie ea low cost, de volum, premium sau luxury nu prea mai inseamna nimic tara in care e produsa.