Dacia a livrat 1.000 de exemplare Spring în România. Este cel mai vândut automobil electric din țara noastră

de Alexandru Monenciu
Marti, 02.11.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit constructorului român de automobile, modelul electric Spring a ajuns deja la 1.000 de clienți în România. Albastrul este culoarea preferată și 95% dintre clienți au optat pentru sistemul de încărcare rapidă, inclus pe lista de opționale.

Dacia a deschis comenzile pentru primul model cu zero emisii al companiei în luna mai 2021. Primele exemplare au ajuns în Franța, Italia și Spania în septembrie, iar la jumătatea lunii octombrie, Spring a ajuns (cu o mică întârziere) și în România.

Acum, la nici o lună de la acel moment, Dacia anunță că a livrat deja 1.000 de exemplare Spring clienților din țara noastră. Acesta devine, așadar, cel mai vândut automobil electric din România.

Potrivit datelor furnizate de Dacia, aproximativ 33% dintre clienți sunt din București și județul Ilfov. Totodată, un număr mare de exemplare a ajuns și în Timiș, Iași, Cluj și Brașov.

În ceea ce privește preferințele acestor clienți, 95% au optat pentru sistemul de încărcare rapidă. 40% au ales albastrul, aceasta fiind culoarea preferată a celor care și-au comandat o Dacia Spring.

Până la finalul anului, Dacia a confirmat că va livra peste 3.500 de exemplare Spring în România.

via Profit.ro

Comentarii (34)

  • Pedaland spre serviciu am vazut azi vre-o 10 pe strada. Tot in coloana stateau dar macar nu ma imputeau la nas.
    Am fost placut surprins de dimensiuni, cam cat un Aygo. Se vor aglomera statiile de incarcare de-acum... e bine ca majoritatea clientilor au optat pentru incarcarea rapida.
    26 28
  • Tot pedalând am văzut și eu vreo 3.
    În schimb n-are de ce să mă-ncânte că unii și-au mărit ”parcul auto” familial sau de firmă și cu una de-asta, s-o țină pe trotuare acasă și aglomereze și mai rău traficul.
    Pentru că jucăriile astea de oraș stimulează fâțâitul, chiar dacă nu emit negreli de diesel fără filtru.
    35 4
  • @Kap: de acord. E o chestie la care nu ma gandisem. Practic toti aia care-si iau asa ceva o s-o ia ca a doua masina. Deci in loc sa fi avut omul o masina cinstita pe benzina, ieftina si buna, cu costuri de intretinere mici, isi cumpara INCA UN CARAGHIOSLÂC din asta, ca doar "asa a zis la televizor, ca trebuie sa protejam planeta". Plus, mai primesti si 10.000 de eur de la prostii care-si platesc taxele, deci de ce sa nu iei? Ca e "pă trend, mă-nțelegi?!"

    => mai multe masini pe sosele, locuri de parcare mai putine, ambuteiaje mai multe, poluare mai multa.

    Pentru ca de fiecare data cand fortezi lucrurile pe baze ideologice, cretinismul se intoarce impotriva celor care nu lasa piata, cererea si oferta sa evolueze natural. Toate porcariile astea se sparg in mecla cirezilor de ideologi isterici si experti. Problema e ca sufera si cei care nu pun botul la gargaunii incalziristi si alte asemenea tembelisme inventate.
    37 19
  • Subscriu, din păcate va mai dura până vom avea ElectricFake sau mai bine spus GreenFakeGate și o să aflăm adevăratele implicați ale electrificării auto premature fără infrastructură și tehnologia adecvată. La sutele de kg cât are o baterie este o risipă enormă pe accelerații (la o Tesla peste 500 kg!!!)…. da știm au recuperare la frânare cât sa încarci un telefon, in rest trebuie încărcate majoritatea noaptea și da exact cu “energie solară” de la licurici.
    La fel și inepția subvenție cu 10.000 de euro este mai mult decât un abuz.
    Cred ca peste 90% din mașinile electrice sunt la capitolul hobby/gadget, adaugă km conduși la o infrastructură deja saturată și in puține cazuri înlocuiesc o mașină din familie… părerea mea!
    21 12
  • masina noua mai nesigura ca asta nu cred ca exista la vanzare acum. sa vedem primele accidente cu ele si cati scapa din cutiuta asta. bine ca nu prinde mare viteza
    12 12
  • Gogu Carbid
    Pacat ca-i Made in PRC.
    19 2
  • @sandule
    e o masina strict de oras asa cum ar trebui sa fie orice electrica din start. In oras nu ai ce mari accidente sa faci decat daca te sui drogat la volan noaptea si vrei sa-l imiti pe Senna.
    Masinuta asta ar fi ok daca ar costa 5-7 mii de euro.
    14 6
  • În mod inexorabil n-avem cum să afișăm păreri identice. Dar asta n-ar trebui să excludă ca pe multe subiecte să fim de acord, am dat și eu de multe ori ”plus” pentru păreri obiective pe o temă chiar dacă în general politica sau alte fumigene mă plasau în antiteză cu autorul.

    Revenind la piticania chinezească, nu cred că ne scapă de poluare, ba chiar adâncește congestia în orașe. N-am nimic împotriva ei, doar c-ar trebui să coste cam cât un Sandero de bază, și să aibă fix aceeași subvenție.
    12 5
  • @PMC, te bazezi pe vrei statistica referitor la Spring fiind a 2-a masina sau emiti teorii bazate pe nimic? Singurul propietar de Spring pe care il cunosc NU detine alta masina si nici nu intentioneaza. Deci da, evident ca este o solutie f buna o Dacia Spring in loc de Aygo/Polo sau alta masina mica de oras pentru ca nu polueaza.
    Mergi in oras majoritatea timpului? Iti cumperi Spring. Vrei sa iesi din oras de 4-5 ori pe an? Inchiriaza o masina pentru asta. Tragand linie iesi mai ieftin decat sa detii un diesel pe care il omori in oras si poluezi considerabil mai putin.
    8 18
  • Aveti idee cat polueaza extragerea petrolului din pamant? Apoi rafinarea lui? Aici se polueaza foarte mult de fapt, nu in procesul de ardere interna. Gasiti destule informatii pe net daca doriti cu adevarat sa va documentati. Producerea de baterii nici nu se apropie de cata poluare se produce prin producerea/rafinarea/transportul combustibilului fosil. Tineti cont ca undeva pe la 50% din curentul electric produs in EU este din surse regenerative. Petrolul este 100% extras si rafinat cu un impact deosebit asupra mediului.
    Altfel, sa spui ca o masina electrica polueaza la fel de mult ca una normala, luand in calcul tot lantul de care am amintit mai sus, este fie propaganda mincinoasa fie o opinie nedocumentata.
    13 17
  • 1. Este cumpărata de cei care stau la casa pe pământ (am văzut 2 unde stau eu (Ilfov) pe o raza de 200m), la bloc este inutila,
    2. Prefer 10000€ subvenție la o mașina decât sa ajungă in buzunarele „politicienilor” (PSD,PNL,USD .... sunt toți fel!) De fapt este singura cale in care ajung niște bani la noi!
    3. In București prefer sa vad o mașini mici electrice, in locul tigăilor cu care vin oamenii la munca. Chestia ca sunt sărac si d-aia mi-am luat o mașină de 3000€ nu tine, este doar lipsa de cultura si bun simt!
    Lamentările voastre sunt inutile!
    PS: Cunosc 2 samsari de mașini, sunt disperați ca nu mai găsesc mașini SH (cat de cat bune) in Germania. Nu ca nu ar exista, dar proprietarii nu le mai vând (deci criza de criza si acolo). Ce găsesc sunt mai rele decât au adus pana acum.
    9 4
  • @bengosule
    Tine-ti respiratia,poluezi prea mult!
    11 5
  • În oraș ar trebui să folosim în principal electricele... tramvaiul, troleibuzul plus mijloacele alternative.
    ”Mergi in oras majoritatea timpului?” Atunci poate n-ai nevoie de mașină, transportul în comun ar trebui să fie soluția.
    Iar t^mpenia cu închiriatul o spun cei ce n-au habar de întreținerea unei mașini, pe lângă costurile foarte mari pentru o mașină încăpătoare în perioadele în care toți pleacă, sunt inconvenientele majore în: prevederea oricărei plecări pentru rezervarea mașinii, acomodarea cu ea, lipsa accesoriilor (poate un suport de telefon, o cameră de bord, portbagaj pe capotă, suport de bicicletă, scaun de copil sau altele) și alte neplăceri.
    Pentru o mașină normală costurile închirierilor de 4-5 ori pe an sunt mai mari decât întreținerea unei mașini decente plus deprecierea.
    Dau sfaturi oameni care nu știu să scrie corect numele unei piese auto, dar se vor ironici.
    14 7
  • Seriff
    @chiluoasa, dar poate nu vreau sa imi iau o masina doar pentru oras, poate vreau sa am o masina cu care sa pot sa merg linistit oricand, oriunde, nu sa stau sa inchiriez, alta treaba nu avem, cine esti tu sa ne spui noua ce sa facem cu banii nostrii? Nu iti convine poluarea, du-te in padure.
    15 8
  • @Kap
    In București si zonele adiacente nu ai un transport in comun corect.
    Am un exemplu, zona Joita-A1 unde sunt kilometri pătrați de depozite, nu am văzut un transport in comun pentru câteva mii de oameni.



    Erata: sa vad mașini mici electrice in loc de „sa vad o mașini mici electrice”
    7 1
  • Petrol nu inseamna doar benzina si motorina.
    9 2
  • varza de bruxel
    mai da-va-n palarie cu poluarea asta a voastra care de fapt nu afecteaza pe nimeni. Stau in centru si nu stiu pe nimeni afectat, eu nu simt poluarea. Frate-miu e politist la circulatie de 25 de ani si sta pe sosele ani lumina printre masini si el si colegii lui. Nimeni n-are nici pe dracu, ba mai si fumeaza... Acum ca e cate un nesimtit care si-a scos filtrul si afuma ca o locomotiva cu aburi, aici organele statului sa-si faca treaba. Dar nici asa nu am vazut pe nimeni imbolnavit. Parerea mea e ca faci cancer la plamani daca fumezi 1-2 pachete de tigari pe zi. Altfel nicio sansa. Restul e propaganda pentru speriati. Stiti aia care iti spun ca vaccinul poate sa te omoare de aia nu trebuie sa risti sa-l faci.
    12 12
  • @Chiuloasa_bengoasa
    Este clar, ca in marile orașe mașina electrica diminuează poluarea, dar este doar zonala!
    Dar la fel de clare sunt următoarele lucruri:
    1. Clar avem o mare problema globala cu poluarea
    2. Poluarea cu masinile termice este pe locul III in clasamentul CO2, dar este zona cea mai facila in a impune restricții
    3. Natura omului dorește mai mare, mai mult. Cum vrei sa le explice oamenilor, ca după zeci de ani cand le-ai voie la „acadele” cu motoare de la 2l in sus, acum ele sunt inutile si dăunătoare! Au decis electrice, au dat drumul la propaganda, se asigura ca se face, au băgat capul in pământ si gata (ei tot in Porsche V8 sunt stai liniștit, este mașină de serviciu, asta nu se pune)!
    8 2
  • Clique
    De vândut, ok înțeleg.
    Însă ce nu înțeleg eu este următorul lucru.

    De ce Daciile astea Spring proaspăt ajunse în țară sunt deja pe OLX, cu kilometraje până în 100 ?!

    De ce ți-ai mai cumpărat mașina, dacă tu nici măcar 400 de km nu ai cu ea și deja o vinzi...
    12 5
  • Seriff
    @Clique, pai sunt doua variante mari si late: ori oamenii au mers cu ele si au vazut ca sunt praf si si-au dat seama ca au gresit cand le-au cumparat, ori le-au luat cu rabla si au dat 8000 si acum le vand mai scump fiindca noi nu se gasesc si merg pe sistemul cine o vrea da mai mult decat pe una noua.
    9 1
  • De curiozitate m-am uitat pe OLX. Cu livrare in decembrie 2021 de la 10000€ in sus , cei care o au deja, de la 12000€ in sus. Oare de ce le vând cand ea a costat 8000€?!
    9 1
  • inexorabil
    Băieţi, eu vă aprob pozitiv :) fără nicio rezervă.

    Atât că ne străduim zadarnic…Cert este că ditai (e-)bolovanul (cu fundiţe legate taman de autorităţi) se rostogoleşte la vale şi nu-l poate opri nimeni…Mai degrabă ar fi un gest înţelept să te fereşti din calea lui!

    PS. @Kap, piesă auto scrisă incorect…Asta e! Mafănikkk ţine morţiş să fie “chiuloasă” :)
    Şi să creadă că petrolul (nu cumva şi gazele? :P) este de natură biogenă.
    9 3
  • nu sunt de acord ca fiecare face ce vrea cu banii lui. de ce sa il lasi sa isi cumpere masina daca nu stie ce sa isi cumpere sau isi ia niste chestii inutile. ar trebui sa se limiteze numarul de proprietati mobile si imobile, sa te oblige sa mergi cu transportul in comun. nu toti s-au nascut in masini dar acuma toti vor masini pe care nu stiu sa le conduca, blocheaza traficul etc. in loc sa evoluam, noi involuam.
    @xxx: de ce crezi ca le vand? pt profit, sa faca bani. toata lumea nu vezi ca numai la asta se gandeste? sa mai fure putin, ca altfel nu se simt ei bine.
    @sheriff: e clar ca tu nu mergi cu transportul in comun si nu vezi avantajele. crezi ca in masina e cel mai bine, dar sa sti ca nu e asa.
    5 13
  • Dănuț Alin Niță
    Dacia Spring made in China ...
    Luați cu pâine că producția se va muta ușor ușor în China .....
    Comandanți comandanți importanți importanți...
    :)))))
    11 4
  • @Sandu

    Nu asta e calea. Fiecare face ce vrea cu banul lui.

    Sa taxexi masina in oras, sa limitezi numarul masinilor in oras prin oferirea unor alternative viabile la masina, da!

    In afara de metrou, cel putin in Bucuresti, nu ai alternative la masina. Si da, masina electrica...nu e o alternativa.
    7 3
  • @sandel
    de unde stiiu tu ce-i trebuie omului? Ce face cu banii lui nu intereseaza pe nimeni. Doar pe el si pe familia lui. Punct. Orice altceva e comunism.
    Pai vin eu la tine acum sandele si ma uit la ce ai mancat. Nț, nț, nț... complet nesanatos si nociv nu numai pentru tine ci si pentru planeta. Ia lista asta si sa nu te prind ca imbuci altceva. Ti-ar placea asta? Zi sandele.

    "Sa se limiteze numarul de proprietati mobile si imobile"
    Pai sandele, neomarxist mic ce esti. O sa distrugi dorinta si vointa omului de a face ceva. O sa-i nivelezi pe toti in saracie si delasare. Am experimentat asta in 45 de ani de comunism si am vazut cum se termina. Cu foame, frig, lipsuri, minciuna, furt si saracie. Si bineinteles cu unii care sunt mai egali decat altii. Asa ca tine, unii smecheri care stiu mai bine ce-i trebuie omului, ce sa cumpere, ce are el nevoie, cat de mult si ce trebuie sa detina.
    Ai citit 1984?

    PS am 3 case si 2 masini sandele. Crezi ca e prea mult?
    In plus merg vara la mare cu avionul departe si iarna la schi cu masina (A6 allroad). Plus city breakuri pri Europa la greu ca e ieftin zborul. E ok?
    13 5
  • Seriff
    @Sandu, eu da, recunosc ca evit transportul in comun, de ce? Fiindca l-am folosit ani de zile in facultate si mi s-a scarbit de el, e vechi, e aglomerat peste masura, se misca greu.
    Cu masina pana la munca fac 15 minute, cu transportul in comun o ora, asa ca de ce as folosi transportul in comun? Ca sa pierd 2 ore pe zi cand pot sa pierd doar 30 minute? Timpul inseamna bani, am lucruri mai bune de facut, nu am timp sa dorm in autobuz sau sa incarc troace electrice la kaufland.
    Plus de asta o sa renunt la masina cand vor renunta toti parlamentarii la vile, avioane, limuzine cu motor V12 si vacante in Caraibe, toate facute pe banii astora care asteapta autobuzul in statii.
    11 5
  • Corect, testat personal… plus surprize din punct de vedere echilibrare roți.
    4 1
  • Yep… la fel și încălzirea globală. Cum apare un fenomen meteo extrem, gata trepădușii sar cu încălzirea globală. Am vrea sa plouă doar așa 5-10 minute când suntem la cinema și fără vânt ca ne cad frunze pe mașină.
    Natura a fost înaintea noastră și va fi și după noi și după flatulațiile noastre… cu multe fenomene extreme. Preluare bine-nțeles.
    14 2
  • Câștigă din subvenție… speculă. Cel puțin ăsta cred că-i planul
    9 0
  • Speculă… conaționali mizerabili
    10 0
  • Seriff
    @Dutz, exact, a ajuns pomana de la stat, adica aia de 10000 euro data pentru troace electrice o specula. Le-au luat pe 8000 si acum le vand pe 13000, profit 5000, adica practic statul a dat o idee buna samsarilor. Fraier e ala care da 13000 pe masina.
    Uite ca samsarii aia blamati care aduc masini cu km dati inapoi din Germania, acum s-au dat pe electrice, asta evolutie:)))
    15 1
  • O fi vrut Săndel sa spună ceva… dar nu prea ia ieșit, sper ca nu mai exista cineva care poate să gândească așa…
    0 0
  • D-aia e Romania cum este. Unul nu mi-a raspuns cu argumente, numai frustrari varsate. Mi-ar fi placut sa am cu cine dezbate subiectul asta. Mai incerc peste 2-3 ani, cand va veti lovi de realitate si intelegeti de fapt cum functioneaza lumea asta. Poate va mai creste si iq-ul exponential cu scaderea poluarii si a numarului de masini cu motor termic :)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru