Dacia Jogger a fost prezentat, în premieră, la Salonul Auto de la Muenchen, în toamna lui 2021. De atunci, monovolumul cu 7 locuri a devenit un succes atât pe piața din România, cât și pe piețele europene occidentale. Alături de asta, Jogger este și primul model din istoria mărcii de la Mioveni care este oferit cu un motor hibrid.
Acum, Dacia anunță că monovolumul tocmai a atins borna de 100.000 de exemplare produse în total. Exemplarul care poartă acest număr este oferit în echiparea Extreme, cu motorizarea hibridă de 140 de cai putere și este destinată unui client din România.
Până la sfârșitul lui februarie, Dacia Jogger a fost vândut în peste 4200 de exemplare în țara noastră. Și mai multe exemplare au fost vândute în străinătate. De altfel, 90% din producția modelului este destinată exportului.
Cea mai mare piață de export a lui Jogger este Franța, acolo unde au fost vândute 18.501 de exemplare. Pe locul 2 este Germania, cu 11.351 de unități, urmată de Italia (7993 de bucăți), Spania (4467 de mașini) și de Marea Britanie (3848 de exemplare).
Încă de la debutul producției, Dacia Jogger a fost premiat de mai multe publicații din spațiul occidental. Modelul a câștigat premiul “Best Value Car” al publicației britanice Business Car în 2022, premiul „Volanul de Aur” de către publicațiile germane Auto Bild și Bild am Sonntag, precum și premiul „Mașina Anului 2023” al publicației franceze L’Argus de l’Automobile.
via Dacia
Hibrid: vorbesc strict de consum mediu pe bord arata 5,2l/100km, de notat ca 80% din drum este făcut in București venind dinspre Nord. Va garantez ca nu se merge pe economie