Curtea de Justiţie a UE: "rambursarea eşalonată a taxei auto este ilegală"

de Sebastian Toma
Joi, 16.10.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anunţat că modalitatea de rambursare a taxei auto încasate ilegal de statul român contravine normelor europene, titrează Avocatnet.ro.

Esential 5 ani ar dura procesul de restituire a taxei auto încasată ilegal în versiunea propusă de guvernanţii români şi declarată ilegală de CJUE.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene vine din nou în ajutorul românilor care au plătit pe nedrept taxa auto şi publică o decizie privind modalitatea de rambursare eşalonată propusă de Guvernul României, despre care reprezentanţii CJUE au decis că este neconformă cu normele europene. Mai precis, guvernanţii au decis ca rambursarea taxei auto încasată ilegal (concluzie trasă tot de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene) să fie efectuată pe parcursul a cinci ani de la momentul efectuării solicitării din partea celui care a plătit-o, în tranşe a câte 20% pe an, indiferent de cuantumul taxei. În urmă cu trei ani, aceeaşi instituţie a Uniunii Europene a stabilit că taxa auto aplicată în 2008 încălca legislaţia europeană, marcând cea de-a doua neregulă legislativă pentru aceeaşi problemă cauzată de guvernanţii României.

CALCULATOR TIMBRUL DE MEDIU 2014

Urmareste Automarket
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a făcut acest anunţ după ce a luat o hotărâre în privinţa unei cereri de decizie formulată de Tribunalul Sibiu în cadrul unui litigiu între o persoană fizică şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu alături de Administraţia Fondului de Mediu. În cazul respectivei persoane fizice, recuperarea taxei auto a fost refuzată deoarece formula de calcul folosită la momentul achitării taxei respective şi cuantumul rezultat erau diferite de normele în vigoare la momentul efectuării cererii. În urma mai multor termene în instanţă, Tribunalul Sibiu a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să întrebe direct la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene dacă OUG 9/2013 (privind metoda de rambursare a taxei auto) contravine legislaţiei europene.

TAXA AUTO SE APLICĂ ŞI VEHICULELOR ÎNMATRICULATE ÎNAINTE de 01.01.2007

Taxa auto în formula veche discrimina clienţii vehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, cumpărătorii acestora fiind obligaţi să o plătească înscrierea în circulaţie, în timp ce vehiculele deja înmatriculate nu necesitau plata acestei taxei la transcrierea dreptului de proprietate.
Din 15 martie 2013, timbrul de mediu a eliminat neconcordanţa faţă de normele europene.

Răspunsul CJUE arată că sistemul de rambursare a taxei auto are ca efect exonerarea autorităţilor naţionale de obligaţia de a luat în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare şi rambursarea acesteia. Formula de taxă auto aplicată în 2008 a fost modificată între timp datorită presiunilor UE, deoarece dreptul Uniunii Europene se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru în contextul în care regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulaţie în respectivul stat membru vehiculele de ocazie cumpărate în alte state membre, dar fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceleaşi specificaţii de pe piaţa naţională, cum a fost cazul când Guvernul a decis ca maşinile deja înmatriculate în România să fie scutite temporar de la plata taxei auto şi a prelungit această scutire în vederea asistării cetăţenilor la tranzacţionarea acestora, în timp ce taxa auto se aplica pentru vehiculele rulate aduse din import.

Via Avocatnet | CJUE 

Comentarii (6)

  • dacă este ilegală taxa și citez din text „(concluzie trasă tot de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene)” DE CE se mai încasează???
    14 2
  • Deci, voi primi taxa intreaga, nu in cinci rate anuale?
    Mentionez ca a castigat in decembrie 2013 returnarea taxei, dar nu am primit niciun ban pana acum.
    Multumesc!
    15 0
  • Sunt scarbit de modul in care suntem tratati de catre alesii neamului. Nu stiu cat vom mai suporta batjocura pe care ne-o tot administreaza de 25 de ani incoace, dar de un lucru sunt sigur: daca o vor tine tot asa, peste inca un sfert de veac Romania va fi o amintire.
    8 0
  • catalin
    orice ati zice este inutil , de ce? Pentru ca voi ziceti DA. Cum ziceti voi da? Simplu! primiti ceva prin posta (o scrisoare ) sau alte metode prin care zice ca trebuie sa platiti taxa si voi o platiti. Alta vina a voastra este ca nu iesiti in strada nu faceti absolut nimic.Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa apelati la UE sa le ziceti ca cer ceva ilegal ( cu actele in mana ca fara vor rade de voi si cu dosul ) si/sau sa dati statul roman in judecata ! asa cum a facut si mr de mai sus din sibiu. Asa scapati de plata.
    4 0
  • profesorul
    Deci taxa auto si restituirea ei in 5 ani sunt ilegale, conform CJUE.
    Acest guvern condus de un prim ministru incompetent, ne i-a banii, nu tine seama de justitie, da ordonanta nr. 8 /2014si spune ca peste o luna va face instructiuni de aplicare si va da 20% din bani, instructiunile sau dat prin octombrie si nici acum nu am vazut un leu au trecut 10 luni.
    Economia duduie, totul e perfect dar acest stat licalosit sta in banii nostri, fara banii nostri se darama Romania.
    Risipa de bani la Companii nationale, furaciuni, evaziune fiscala, restituiri ilegale nu fac numic sa stopeze fenomenul dar noua ne i-au banii nu conteaza ce spune justitia. rusine Ponta
    1 0
  • gheorghe
    tre dat anaf in judecata,pus sechestru pe anaf si executati,ei cum fac cu noi....
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru