Compania ZF a fost înființată în 1915 în orașul german Friedrichshafen și, la început, producea componente pentru dirijabile. Exact, acele baloane uriașe, care zburau peste tot în lume, cu mult înaintea avioanelor. Trec doar 4 ani și ZF își mută atenția către industria auto, iar un an mai târziu aplică pentru a obține un patent pentru cutia de viteze Soden, cu șase rapoarte.
SCURTĂ ISTORIE A GRUPULUI ZF
ZF a continuat să își lărgească activitatea și să se dedice unui segment în plină ascensiune, cel al transportului de mărfuri cu ajutorul automobilelor. În 1929, industria auto prospera și era un mediu propice pentru intrarea în producția de serie a transmisiei inovative ZF Aphon, destinată mașinilor și vehiculelor comerciale.
Trei ani mai târziu, ZF dezvoltă sisteme de direcție sub licență. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, sediul companiei a fost mutat la Zepernick, iar în 1944, compania creează tancul Panzer IV, singurul pe care l-a adaptat unei direcții hidraulice dezvoltată "in-house".
După război, ZF revine la ceea ce știa să facă mai bine. Anul 1953 marchează lansarea pe piață a primei transmisii complet sincronizate, destinată vehiculelor comerciale. În 1961 începe dezvoltarea unei transmisii automate pentru mașinile de pasageri, producția de serie urmând să înceapă opt ani mai târziu.
În această perioadă, ZF devine furnizor de transmisii pentru marii producători germani, inclusiv DKW (strămoșul lui Audi), Mercedes-Benz, Porsche și BMW, dar și pentru alte nume cu greutate din industrie, cum ar fi Peugeot și Alfa Romeo.
Deși majoritatea lumii o asociază cu transmisiile automate, compania ZF mai este cunoscută și pentru sistemele de direcție pe care le dezvoltă. În plus, germanii își pun semnătura pe diverse sisteme de siguranță (inclusiv airbag-uri), sisteme avansate de asistență (ADAS), dar și sisteme de frânare. De asemenea, oferă servicii de cercetare și dezvoltare în industria auto.
În prezent, ZF Group are 241 de unități de producție în 41 de țări și peste 150.000 de angajați în toată lumea.
"Produsul care a făcut popular Grupul ZF sunt cutiile de viteze, este clar. Însă, acum, în momentul de față, ceea ce ne detașează de celelalte companii din industria auto este faptul că cercetăm și dezvoltăm pentru marii producători OEM de automobile și nu numai. De asemenea, dezvoltăm propriile produse, unde punem în valoare tot ceea ce am dobândit în decursul timpului și mai ales în ultimii ani", a declarat domnul Sever Scridon, directorul Centrului Tehnologic ZF de la Timișoara.
CE PRODUCE COMPANIA ZF ÎN ROMÂNIA?
Compania ZF este prezentă în România încă din anii 2000, odată cu preluarea subsidiarelor din Timișoara și Roman, ale companiei americane TRW Automotive. Actualmente, a ajuns la un total de 5.000 de angajați, distribuiți în 5 locații din țară: la Timișoara, Marghita, Roman, Oravița și Lupeni.
La Roman, ZF produce airbag-uri. Însă nu este singurul loc din țară, specializat în această componentă. Spre exemplu, la Marghita (din 2011), Oravița (din 2007) și Lupeni (din 2008) compania produce și airbag-uri, dar și volane.
În locația din Timișoara, care activează din 2004 ca divizie a TRW Automotive, tranziția către grupul ZF fiind realizată în 2018, sunt realizate, de asemenea, volane și airbag-uri.
CERCETĂRI ZF PENTRU NOI TEHNOLOGII, LA TIMIȘOARA
Așa cum spuneam, tot la Timișoara, ZF are un Centru Tehnologic. Începând cu anul 2007, acesta a început să furnizeze servicii de inginerie pentru divizia sistemelor de siguranță active și face cercetări în domeniul mobilității electrice.
Dar cine ar putea să ne spună cel mai bine cu ce se ocupă Centrul de la Timișoara decât cel care îl conduce și anume Dr.
Sever Scridon, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Automarket.1. De ce România?
SEVER SCRIDON: De ce nu? România pentru că, în primul rând, este în Europa, pentru că resursele pe care România le asigură prin universități, prin pachetul de programe pe care le are atât la nivelul universităților, dar și la nivelul altor programe de formare, a dovedit că are un cuvânt de spus. Adică are valoare adăugată suficient de mare, astfel încât să fie luată în considerare.
2. Care credeți dumneavoastră că sunt atuurile fabricilor din România?
SEVER SCRIDON: Pentru partea de fabrici, atuurile sunt know-how-ul pe care angajații îl aduc, faptul că angajăm oameni cu o pregătire deja bine pusă la punct și, bineînțeles, localizarea, pentru că avem oameni de calitate nu doar în Banat sau în Ardeal, ci și în restul țării. După cum se vede, amprenta pe care o avem la nivel național începe din vest și se termină în est.
3. Și dacă tot ați pomenit de personal, găsiți suficienți oameni calificați pentru Centrul de Inginerie?
SEVER SCRIDON: Da, este o întrebare des întâlnită. Dar, pe noi, ca și locație, ca și Grup, ne interesează să angajăm oameni care au o pasiune în acest domeniu, adică să își dorească să facă parte din familia noastră. Să fie parte din întreg și să se regăsească în ceea ce facem zi de zi.
Este adevărat, piața muncii evoluează sau involuează, în funcție de context. Însă, nu pot să spun că suntem într-o fază în care să avem dificultăți.
Tocmai de aceea, preîntâmpinăm aceste posibile dificultăți, deschizând și lărgind spectrul de colaborări cu universitățile, în special cu Universitatea Politehnică din Timișoara, principala resursă de specialiști pentru noi în momentul de față.
4. La Timișoara sunt mai multe companii care activează în zona de automotive și tocmai de aceea aș vrea să vă întreb dacă există o competiție pentru personal între ZF și celelalte nume din piață?
SEVER SCRIDON: Normal că există. Suntem într-o societate deschisă, în care fiecare producător sau grup de cercetare-dezvoltare, are o competiție. Este normal să luptăm pentru a atrage cei mai buni angajați.
Noi adorăm competiția, pentru că prin asta ne distingem față de ceilalți și prin asta putem arăta că ceea ce facem noi este un pic mai bine. Deci nu ne sperie, este ceva normal și asta dovedește că am ales bine Timișoara. Pentru că aici este cea mai mare competiție.
5. În legătură cu planurile de producție ale fabricilor din România, se întrevede în viitorul apropiat o extindere a planurilor? Adică o creștere?
SEVER SCRIDON: În momentul de față nu știu dacă aș putea să vă dau un răspuns potrivit, dar nu datorită faptului că nu se dorește o extindere, ci datorită contextului în care ne desfășurăm cu toții activitatea în această perioadă. Ea este influențată de evenimentele de lângă sau mai puțin apropiate granițelor țării noastre. Și e cât se poate de adevărată că ele impactează industria auto în profunzime, nu doar superficial.
Sunt din ce în ce mai greu de obținut resursele materiale necesare pentru a fi integrate în produsele industriei auto. Așadar, este normal să ne aflăm într-un punct de regândire, de cotitură, care ma reține să fac preziceri.
Eu sper să reușim să ne mărim producția. Și nu doar atât, ci să o diversificăm, astfel încât să aducem pe lângă toate liniile de producție, care în momentul de față sunt cunoscute ca și brand-uri în România, respectiv fabrica de volane și fabrica de airbag-uri, alte tipuri de produse. Totul depinde, bineînțeles, de noi și de modul în care reușim să atragem investițiile.
6.
Ați menționat la conferința de presă tehnologiile care se dezvoltă la Timișoara. Ce plănuiți să dezvoltați pe viitor?SEVER SCRIDON: Ca și unitate de Cercetare-Dezvoltare, ariile pe care deja le avem în portofoliu sunt multiple: de la sistemul de frânare și direcție, până la partea de tracțiune, de propulsie, de transmisie. De asemenea, tot ceea ce înseamnă componente care vizează siguranța șoferului și a pasagerilor și care contribuie la confortul lor legat de funcționalitatea și electrificarea automobilului în sine.
Bineînțeles, sperăm să aducem și mai mult partea de componente electronice, așa numitele smart components, care să întregească portofoliul de Cercetare-Dezvoltare și, de asemenea, să încercăm și în ariile legate de pro-AI, adică de Artificial Intelligence, Cloud, partea de internet of things. Pentru că locul nostru nu este doar focusat pe industria auto.
Auto este domeniul de vârf, după cum am vrut să arătăm astăzi prin aducerea mașinii care participă cu succes în Formula E. Dar avem arii de dezvoltare și pe partea de energie regenerativă, parcuri eoliene, producție de energie din surse regenerabile și, de asemenea, în domeniul automatizării industriale.
Deci încercăm să vedem dacă echipele pe care le antrenăm în proiecte și competențele pe care le avem vor dovedi că suntem capabili de așa ceva. Deci, e ceva ce ne dorim și sperăm că prin aceste laboratoare pe care le vom deschide în cadrul Universității să ni le dovedim, validăm și să le putem, ulterior, aplica.
7. Dacă tot ați menționat monopostul prezent azi aici, va dezvolta Centrul de la Timișoara componente pentru activitatea competițională din Formula E?
SEVER SCRIDON: Monopostul pe care îl avem aici are deja componente care au în structura lor și contribuții din partea Centrului de Cercetare-Dezvoltare de la Timișoara și, cu siguranță, ne dorim să extindem această contribuție și mai mult.
Cum ziceau și colegii mei la conferința de presă, de obicei, prototipurile și ceea ce noi avem ca vârf tehnologic, testăm pe produsele care aduc o valoare adăugată și un impact major. Mai apoi, producătorii, vâzând că funcționează, decid semnarea de noi parteneriate și putem extrapola astfel către producția de serie.
8. Cât de importantă este activitatea centrului de la Timișoara în interiorul activității globale ZF?
SEVER SCRIDON: Centrul de Cercetare din Timișoara este unul dintre cele 18 sau 19 centre de cercetare și dezvoltare din cadrul Grupului, la nivel mondial. Din moment ce colegii mei au venit astăzi aici și au adus în România un monopost de Formula E, înseamnă că am demonstrat importanța noastră în ecuația grupului. Totodată, am arătat că se dorește o prezență și mai mare în acțiunile companiei.
9. Dintre cele 18 centre despre care aminteați, la nivel mondial, cu ce s-a făcut remarcat cel din Timișoara?
SEVER SCRIDON: Am reușit să ne remarcăm prin faptul că, într-un singur, ne-am creat competențe și am dezvoltate echipe care să fie deja funcționale. De obicei, acest lucru presupune un efort de timp mai mare. Asta, automat ne-a crescut vizibilitatea în cadrul echipelor de cercetare-dezvoltare ale grupului și au trezit interesul pentru noi proiecte în România.
Este adevărat că trebuie să menținem acest nivel și să dovedim că merităm să fim una dintre locațiile cu importanță pentru activitatea de Cercetare-Dezvoltare ZF.
Comentarii (1)