Skoda continuă și în acest an programul inedit început în anul 2014 prin care invită studenții să-și exerseze talentul la design prin dezvoltarea unui concept derivat dintr-un model de serie al producătorului de la Mlada Boleslav.
În acest an, studenții au primit misiunea de a realiza o versiune pick-up pentru SUV-ul Kodiaq, iar prima schiță a fost publicată în această săptămână de constructorul ceh.
În total, 35 de studenți sunt ghidați de designerii și tehnicienii Skoda din cadrul departamentului de pentru a realiza designul unui Kodiaq pick-up. Programul are rolul de a ajuta studenții să se pregătească pentru meseria de designer după finalizarea studiilor, în contextul în care aceștia interacționează direct cu specialiști din domeniu și au posibilitatea de a-și pune în valoare cunoștințele în cadrul dezvoltării unui model.
În prima fază, studenții au urmărit modul în care lucrează Oliver Stefani, designerul Skoda, pentru ca ulterior să realizeze pe hârtie primele schițe ale lui Kodiaq pick-up.
Versiunea finală a experimentului va fi dezvăluită oficial în luna iunie.Primul concept dezvoltat de studenți a fost Citijet (bazat pe Citigo), iar acesta a fost urmat de Funstar (pick-up pentru Fabia), Atero (bazat pe Rapid Spaceback), Element (bazat pe Citigo) și Sunroq (bazat pe Karoq).
Via Skoda
Comentarii (0)