Pentru că designerii Volkswagen sunt mereu criticați pentru conservatorismul lor, iar publicul s-a resemnat și nu mai așteaptă o revoluție din acest punct de vedere, ideea unui pick-up sportiv ia pe toată lumea prin surprindere.
Volkswagen Varok ar trebui să fie un pick-up sportiv, țintit către clienții australieni ai brandului. Din păcate, imaginile nu aparțin biroului de creație Volkswagen, ele fiind create de un grup de studenți etuziaști, interni în cadrul constructorului german.
Exercițiul tinerilor a încercat să-și imagineze cum ar arăta o mașină Volkswagen creată doar pentru piața din Australia. Ineditul conceptului este faptul că el se poate transforma din pick-up în break, caroseria sa fiind una versatilă.
Varianta break a fost inspirată de noul Volvo V90, unul dintre cele mai frumoase modele de acest fel în acest moment. În această configurație, Varok ar urma să primească în interior cinci pasageri, plus bagajele aferente.
În cazul în care Varok este preferat ca un vehicul utilitar, portbagajul dispare și apare bena. Chiar și așa, mașina va putea transporta trei pasageri și o motocicletă sau o placă de surf.Noul Volkswagen Varok este doar un exercițiu de design, fără potențialul de a ajunge pe stradă. Poate doar dacă unul dintre șefii de creație VW vede munca celor doi studenți.
Comentarii (1)