Audi pregăteşte o extindere a gamei de SUV-uri pentru următorii ani prin lansarea a trei noi modele în acest segment, dintre care două vor fi prezentate în cursul anului viitor.
Audi Q8 va fi bazat pe conceptul prezentat în acest an la Salonul Auto de la Detroit, în timp ce SUV-ul compact Q4 a fost de asemenea confirmat şi va fi bazat pe conceptul TT Offroad. În plus, constructorul german va lansa şi un SUV electric e-tron.
Astfel, gama de SUV-uri va cuprinde 7 modele, comparativ cu cele 4 actuale, iar oficialii anticipează că acest segment poate ajunge la 50% din vânzările anuale ale Audi. În 2006, SUV-urile aveau o cotă de numai 6% din vânzări, înainte de a ajunge la 18% în 2013 şi la 33% în 2016. "Cred că cota de piaţă a SUV-urilor va continua să crească. Poate va ajunge (la 50% din vânzări)", spune Dietmar Voggenreiter, şeful departamentului de vânzări al Audi.
De altfel, 40% din vânzările Audi din China şi 47% din vânzările de pe piaţa americană sunt reprezentate de SUV-uri. Anul trecut, Audi a comercializat 622.000 de SUV-uri, dintre care aproape jumătate (279.000 de unităţi) au fost reprezentate de Q5.Rivalii de la Mercedes şi BMW au deja mai multe SUV-uri în gamă. Astfel, Mercedes are deja în portofoliu 7 modele de SUV-uri, în timp ce BMW mizează pe 5 şi urmează să lanseze noul BMW X7.
Via Automotive News
Evacuarile nu vor fi ca la SQ5, nu ?
Inclusiv BMW are. Las-o mai moale.
Nu vezi ca TIPS-rile sunt integrate in caroserie/bara spate si teava de esapament e disticta. Se vede prin acel tips fals.
La Mercedes iar e stilizata in bara spate o dubla evacuare stg/dr si evacuarea reala e dedesubt.
Sau prizele de aer (false/doar estetice) fata de la pachetul M cu plasticul ala plin si doar cu striatiile honeycomb, cum e ? Nu tot falsitate?
Sau "difuzorul" din bara spate, care e doar o bucata de plastic vopsita in negru si care nu are efect aerodinamic deloc (bine ca are pret de 5k euro pachetul). Macar Renault Clio RS are diuzor care MACAR SEAMANA cu UNUL REAL>