Confirmare: Noul Jaguar XJ va fi 100% electric și va fi produs de anul viitor în Marea Britanie

de Paul Cosma
Vineri, 05.07.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jaguar a confirmat că viitoarea generație XJ va fi 100% electrică, iar producția va începe anul viitor la uzina din Castle Bromwich, în Marea Britanie. Anunțul a venit în ziua în care actualul XJ va părăsi liniile de producție.

Actuala generație Jaguar XJ se află pe piață încă din 2009. În tot acest timp, vârful de gamă din portofoliul constructorului britanic a primit un facelift și mici îmbunătățiri care au vizat pachetul multimedia. În cei aproape 10 ani de activitate, Jaguar XJ a ajuns în garajele a peste 120.000 de clienți.

Dar finalul de carieră a sosit. Conform oficialilor Jaguar, actualul XJ va fi produs până în 5 iulie. Înlocuitorul modelului britanic va fi prezentat în 2020, iar informațiile apărute anterior menționau exclusiv versiuni electrice.

Informațiile au fost confirmate de Jaguar, care anunță că noul XJ va fi 100% electric, iar producția va începe din 2020 la uzina din Castle Bromwich (Marea Britanie).

Electricul XJ este primul dintr-o serie de vehicule electrice care vor intra în producție la uzina menționată. Constructorul britanic deținut de indienii de la Tata Motors va dezvolta o platformă nouă pe nume Modular Longitudinal Architecture (MLA), care va fi utilizată pentru modele electrice și plug-in hybrid.

Via Autocar

Comentarii (4)

  • cornelone
    Doar eu ma gandesc la un Seat Exeo cand vad exteriorul masinii din unghiul acesta?
    1 5
  • Probabil ca si cea mai fioroasa felina poate parea din anumite unghiuri un biet matz pricajit... asta pana cand RAGEEE!
    5 0
  • @cornelone
    Doar tu te gandesti la asta, da.
    Eu cand ma uit la acest Jaguar vad o masina originala, iar cand vad Exeo vad o generatie veche de A4 luata cu copy-paste.
    5 1
  • Eu ma bucur ca au scapat de farurile alea bulbucate. E mult mult mai dinamica si mai fluida asa.

    Good job!

    Inca un model care trece 100% electric. Daca mi-as permite, as sari chiar acum pe un I-Pace fara sa stau pe ganduri.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru