Conceptul viitorului Toyota Auris va debuta în toamnă la Paris
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Zilele trecute vă anunţam că Toyota intenţionează să păstreze numele Auris pentru noua generaţie a modelului său compact vândut în Europa. Un oficial nipon a confirmat oficial intenţia de a folosi în continuare numele Auris, susţinând că modelul a obţinut suficientă recunoaştere pe Bătrânul COntinent şi sub această titulatură. Numele Corolla va fi păstrat în continuare pentru a recunoaşte sedanul compact.
Toyota încearcă să revină în forţă cu o nouă generaţie Auris, gata să mai fure din clienţii lui Golf. Fanii producătorului nipon mai au însă de aşteptat, pentru că vom vedea un concept al viitorului Auris abia în toamna acestui an, în cadrul Salonului Auto de la Paris, programat la mijlocul lui septembrie.
Conceptul va încerca o abordare emoţională a segmentului şi va miza pe un aspect sportiv. Abia în primăvara lui 2013, mai exact în martie, la Salonul Auto de la Geneva, am putea vedea versiunea de serie a noului Auris. Modelul va fi mai mare decât actuala generaţie şi va fi promotorul unui nou tren de propulsie hibrid, mult mai uşor şi mai ieftin decât cel regăsit pe actualul Auris Hybrid.
via l carscoop
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Toyota in Romania
-
Toyota Auris facelift Preţ: 15.984 - 25.410 €
-
Toyota Auris Touring Sports facelift Preţ: 16.916 - 26.510 €
-
Toyota Avensis Preţ: 19.823 - 30.984 €
-
Toyota Avensis Station Wagon Preţ: n/a - 32.870 €
-
Toyota Aygo (2014-prezent) Preţ: 10.242 - 13.958 €
-
Toyota C-HR Preţ: 19.397 - 30.180 €
-
Toyota Corolla facelift Preţ: 16.185 - 24.514 €
-
Toyota Hilux Preţ: 31.535 - 39.467 €
-
Toyota Land Cruiser Preţ: 47.600 - 67.400 €
-
Toyota Prius Preţ: 28.162 - 31.832 €
-
Toyota ProAce (2013-prezent) Preţ: 22.087 - 27.427 €
-
Toyota RAV4 facelift Preţ: 26.658 - 37.283 €
-
Toyota RAV4 Hybrid Preţ: 33.449 - 38.815 €
-
Toyota Yaris Preţ: n/a - 19.220 €
-
Toyota Yaris Hybrid facelift (2014-prezent) Preţ: 16.780 - 20.760 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Mazda a prezentat noul EZ-60 în cadrul Salonului Auto de la Shanghai. Deși este un SUV gândit pentru piața din China, acest model are șanse să ajungă și în Europa, așa cum s-a întâmplat cu sedanul EZ-6 (6e). (23.04)
-
Lexus a prezentat oficial noua generație a berlinei de clasă executive ES. Noul model aduce un design complet revizuit, atât la exterior, cât și în interior, iar pe piața europeană noul model va fi disponibil cu motorizări hibride și electrice. (23.04)
-
Germanii de la Porsche prezintă noul 911 Spirit 70, o ediție limitată bazată pe actualul 911 Carrera GTS Cabriolet. Vor fi asamblate doar 1.500 de exemplare, disponibile la nivel global. (23.04)
-
Hyundai prezintă o nouă generație de motoare hibride: consum mai mic cu 45%
-
Noul Volvo S90 facelift: display central de 11.2 inch și versiune PHEV cu 80 km autonomie electrică
-
Acesta este noul Subaru Outback: două motorizări cu până la 260 CP
-
Renault a dezvoltat un sistem hibrid care poate fi montat în mașinile electrice
-
Noi detalii despre Mazda EZ-60: versiune cu motor termic pe post de generator
Comentarii (1)